Marea Mahmureală Centenară

Tot anul s-a vorbit despre cum o să sărbătorim Centenarul. În ciuda tuturor acestor eforturi şi a marilor aşteptări, rezultatul nu este cel scontat.

Madalin Hodor 04.12.2018

De același autor

Ar fi fost probabil prea mult să ne așteptăm ca aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire să producă vreun moment memorabil. Poate ceva cum vedem în situații similare în țările civilizate. O imagine-simbol, o idee frumoasă, o realizare arhitectonică, o reușită de care să fim mândri, în fine, ceva care să rămână și peste 50 sau 100 de ani. Ceva care să poată fi găsit de generațiile viitoare în cazul în care ar dori să îşi facă o idee despre cum a fost sărbătorit Centenarul. Dar nu. Imaginile memorabile ale aniversării noastre sunt cele care vorbesc despre proasta organizare (lipsa avioanelor F16 de la paradă pentru că pista era înghețată, TAB-ul defect și remorcat cu tractorul, mașina de epocă care s-a oprit în mijlocul bulevardului și a fost împinsă de jandarmi), despre eterna inadecvare a politicienilor (imaginea virală cu premierul Dăncilă care uită în ce direcție trebuie să meargă după ce primește salutul gărzii de onoare), despre furia și frustrarea unei părți a populației (care a huiduit copios defilarea Jandarmeriei) și, nu în ultimul rând, despre kitsch-ul devenit specialitatea casei (de la clipul de promovare aiuritor, care îl amestecă pe Dracula cu ideea că România e „Grădina Maicii Domnului“, la tortul aniversar sub forma țării servit de eternul Oprișan, „om al Centenarului“ şi el, invitaților). Sentimentul este asemănător celui pe care îl au eroii celebrei serii de filme: o mahmureală după care nu îți poți aminti exact ce ai văzut sau trăit. O imagine ceţoasă asortată cu o durere de cap.

Sigur că existau deja toate datele pentru ca evenimentul să arate aşa. Nu degeaba ironia istoriei a făcut ca el să cadă în timpul în care la conducerea ţării se află cel mai incompetent guvern din ultima sută de ani, cel mai corupt parlament şi cea mai indolentă clasă politică. Societatea românească este şi ea într-o stare de furie mocnită şi frustrare, după aproape doi ani în care tot ceea ce s-a făcut a avut un singur sens: salvarea de la închisoare a unui condamnat penal şi a prietenilor săi. Între timp, problemele sociale, economice şi strategiile esenţiale pentru dezvoltarea şi modernizarea ţării au fost puse în paranteză pentru un viitor incert. Răspunsul la problemele concrete ale societăţii a fost şi mai multă manipulare şi propagandă, şi mai multă nesimţire şi prostie afişate fără perdea şi, ca un corolar, ameninţarea cu ieşirea din UE. O beţie continuă şi fără control. Prin urmare, nu avea ce să iasă.

Rămâne evidentă discrepanţa între amploarea anunţată a sărbătorii şi punerea ei în practică. De la începutul anului s-au făcut sute de proiecte, s-au lansat zeci de idei şi propuneri, s-au investit sume mari de bani (poate va reuşi cineva să afle cândva cam cât s-a cheltuit cu Centenarul, mie unul mi-e şi frică să întreb), s-au înfiinţat diverse organizaţii, s-au făcut campanii de presă, s-au tipărit mii de articole şi cărţi, s-au organizat sute de „evenimente“. Tot anul s-a vorbit despre cum o să sărbătorim Centenarul, cum o să facem şi o să dregem. Ei, în ciuda tuturor acestor eforturi şi a marilor aşteptări, rezultatul nu este cel scontat. În afară de excesiva amintire a evenimentelor istorice trecute, a elegiilor despre gloria apusă a ţării şi a valorizării politicienilor care au realizat Marea Unire pusă în contrapondere cu cei de astăzi, nu s-a reţinut mare lucru. Iniţiativele diferite şi ideile puţin mai în contact cu realitatea, precum şi abordările care vorbeau şi despre ceea ce ar trebui să facem în viitor au aparţinut unor organizaţii neguvernamentale sau au fost rezultatul unor eforturi individuale.

În loc să vedem ceva nou şi frumos, ceva care să ne dea speranţa că în următoarea sută de ani vom reuşi să depăşim carenţele noastre istorice, am văzut o aiuritoare întoarcere în timp la cea mai pură propagandă de tip ceauşist, cu exhibarea naţionalismului de cel mai prost gust. Ideea de patriotism pare că a rămas în continuare blocată la nivelul costumului popular şi al cântecelor de la Cenaclul Flacăra. Nimic nu sintetizează mai bine această concepţie înţepenită decât amintitul clip de promovare a Centenarului, care a fost amplu criticat, şi pe bună dreptate. Dacă şi-ar fi propus cineva să adune într-un singur material absolut toate temele controversate ale propagandei de tip ceauşist, nu ar fi putut să facă o treabă mai bună. De la minciuni ridicole (suntem ultima ţară din Europa care are lupi în libertate), la imagini copiate din locuri care nu se găsesc în România, amintirea pe post de eroi ai neamului a unor persoane cu afilieri fasciste şi la utilizarea, pe post de demonstrare a diversităţii, a unor contradicţii ridicole (suntem în acelaşi timp „ţara lui Dracula“ şi „Grădina Maicii Domnului“).

De fapt, clipul arată ca şi restul sărbătorii. O cârpeală, o improvizaţie pe ultima sută de metri, cu speranţa că va ţine şi că până la urmă „merge şi aşa“. Şi, ca de fiecare dată, evident că merge. Nu pentru că aşa ar trebui, ci pentru că nu avem altceva. Dacă ar fi ceva cu care să rămânem după această sărbătoare ar fi constatarea amară că nu am depăşit glumele cu Dorel.

Până la urmă, cum spuneam, ce ne aşteptam? E normal să iasă aşa când toată ţara trăieşte o stare etilică care ţine în forma ei acută de doi ani. Doar că acum, că sărbătoarea a trecut şi ne-am trezit mahmuri, întrebarea este: măcar ne vom aduce aminte ceva?

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22