De același autor
Ne-am obișnuit deja cu războiul. Primele faze au fost cele ale șocului, ale uimirii, ale neverosimilului, apoi au venit indignarea, revolta și furia. Astăzi războiul din Ucraina a intrat în etapa în care se vorbește despre el ca despre un dat. A devenit o rutină zilnică să deschizi televizorul sau site-urile de știri pentru a vedea ce s-a mai întâmplat în Ucraina. Alte dovezi privind masacre, morți, distrugeri, altă ofensivă rusească, alte lovituri date de către ucraineni, alte declarații politice ale liderilor NATO sau UE, alte spuse aiuritoare ale reprezentanților Moscovei. Apoi trecem mai departe. Viața își urmează cursul. Morții și refugiații ucraineni sunt departe, avem grijile noastre. Normalizarea anormalului. Cât mai durează oare? Pentru că ne-am cam plictisit, nu de altceva, și mai avem și altele de făcut. Vrem următoarea catastrofă, vrem alt subiect pe care să îl comentăm. Vrem altă emoție pe care să o exprimăm printr-un emoticon.
Pentru foarte mulți este greu de asimilat ideea că nu foarte departe de noi se moare în fiecare oră, în fiecare minut, în fiecare secundă. Este greu de conceput că în timp ce noi ne ocupăm de rutina zilnică și ne gândim unde vom petrece concediile, undeva în Ucraina un tanc pune la pământ o gospodărie, o bombă mai ucide bunicii cuiva sau o femeie este violată de soldații ruși. Bine, bine, și ce să facem noi? Se face tot ce se poate. Occidentul s-a mobilizat și trimite arme și bani, Rusia este izolată și se va adânci într-o criză economică catastrofală, primim refugiați, există solidaritate mondială și multă simpatie. Așa ar răspunde majoritatea și nu ar greși. Cine ar putea cere mai mult?
În manualul privind „măsurile active” (denumirea utilizată de către KGB pentru a desemna operațiunile desfășurate împotriva Occidentului), între cele șapte puncte principale, exista unul privind „repetarea continuă a dezinformării ținând cont de faptul că publicul occidental se plictisește repede de un subiect”. Pornind de la aceasta, să înlocuim „dezinformare” cu „război” și să încercăm să gândim din perspectiva lui Putin. Poate că se gândește că prelungirea războiului îi va obosi pe adversari, iar intrarea lui în banal va diminua atenția publică. Ar fi aceasta o posibilă strategie pe genunchi, dat fiind că „marele plan” a eșuat?
Foarte mulți analiști și experți militari, istorici sau ziariști au decretat încă din primele zile ale războiului că Vladimir Putin a pierdut lupta. Săptămânile următoare le-au dat dreptate. Armata rusă nu și-a atins niciunul dintre obiectivele principale și a demonstrat o șocantă (pentru unii) incompetență, ucrainenii au rezistat eroic, desfășurând în paralel una dintre cele mai reușite operațiuni de PR din istoria recentă, iar reacția masivă și fără precedent a NATO și UE a fost copleșitoare. Totuși, în pofida tuturor acestor obstacole, rușii au continuat războiul. Pare irațional și lipsit de sens. De ce ai persista, atâta timp cât nu există niciun orizont previzibil al unei victorii? Pare ușor neverosimil că rușii insistă în aceeași direcție și continuă acest conflict care îi costă pierderi materiale și umane, o economie pe cale să se prăbușească, care le-a atras izolarea și disprețul întregii lumi civilizate.
Media internațională, și nu numai, insistă să contureze o imagine în tușe groase a lui Vladimir Putin. Dictator nebun și sângeros, paranoic , irațional și ticălos. Desigur că toate aceste lucruri pot fi spuse despre el, iar unele sunt și adevărate, ceea ce nu înseamnă că doar acestea îl reprezintă. Vladimir Putin este, de asemenea, calculat, rece, metodic și adaptabil. Aș îndrăzni să spun în acest punct că într-un fel este mai comod pentru noi toți să ne imaginăm că Vladimir Putin este „un nebun”, pentru că asta ne scutește să privim mai adânc în chestiune. Din acest punct de vedere, istoria falsificată a conflictelor umane și a dictaturilor oferă materie primă din plin. Ea oferă o reconfortantă imagine-tip a „dictatorului scelerat” celor dispuși să rămână la suprafața lucrurilor.
Deși nu poți spune despre cineva cum este Vladimir Putin că ar fi o persoană echilibrată, nici nebun în definiția patologică nu aș crede că este. Și astfel fiind, nu cred că merge înainte mânat de inerție sau că nu are absolut niciun plan dincolo de operațiunile militare propriu-zise. Dar pentru că tot am vorbit despre operațiunile militare, nu sunt atât de înclinat să văd situația atât de optimist cum o prezintă majoritatea canalelor occidentale de informare. Poate că armata rusă nu este atât de puternică pe cât o credeam, dar nici nu este atât de slabă încât să nu învețe din greșeli. Iar în realitate orașele ucrainene au fost făcute una cu pământul, pierderile umane sunt mari și milioane de ucraineni au fugit din țara lor. Poate că Putin nu a „denazificat” Ucraina, dar cu siguranță a făcut-o una cu pământul. Ceea ce duce la întrebarea dacă nu cumva exact asta a fost intenția lui, o intenție genocidară camuflată într-un război. Să medităm puțin asupra acestui aspect atunci când vorbim despre ce se întâmplă în Ucraina.
Și revenind. Dacă cumva planul actual al lui Putin vizează prelungirea războiului? Dacă se gândește că neputând obține o victorie clară, ar putea totuși miza pe uzarea și distrugerea sistematică a ucrainenilor, pe oboseala vesticilor, pe eventualele diviziuni care vor apărea? Până la urmă așa s-a întâmplat în povestea care îl inspiră pe Vladimir Putin. În Al Doilea Război Mondial, rușii au învins nu pentru că erau superiori în număr și dotare, ci pentru că au purtat un război de uzură, tocând metodic resursele armatei germane. Poate că am intrat în faza noului plan al lui Putin. Cine cedează primul. //
