De același autor
Măcar matematic pare posibil. Ultimul sondaj IMAS a părut că aduce un oarecare optimism în rândul celor frustraţi de faptul că PSD se menţine în fruntea preferinţelor românilor, în ciuda tuturor enormităţilor comise la guvernare în ultimii doi ani şi a imaginii catastrofale pe care o are liderul său Liviu Dragnea. Dacă avem în vedere un calcul strict pe cifre, opoziţia - reprezentată teoretic de PNL și de Alianța 2020 (USR-PLUS) - strânge 41,5% din intenţia de vot, reuşind astfel să depăşească coaliţia de guvernare PSD -ALDE, care e cotată cu 35,2%. De observat totuşi că acest calcul este valabil în condiţiile în care atât UDMR (4,7%), cât şi PMP (4,4%) sunt sub pragul electoral. De asemenea, sondajul IMAS propune un „arbitru-surpriză“ în formaţiunea condusă de Victor Ponta, Pro România, cu 13,4%.
Dacă cifrele reprezintă cu adevărat realitatea, ştiut fiind că sondajele din România au o reputaţie destul de îndoielnică, nu este deloc sigur în ce direcţie va înclina balanţa. Pragmatic, singurul motiv de optimism este scăderea în sondaje a PSD şi trendul crescător al Alianţei USR-PLUS. Dar ambele sunt lente, mult prea lente. Pe de altă parte, cei care au preconizat şi prezis optimist o prăbuşire spectaculoasă a coaliţiei de guvernare se văd din nou contrazişi de realitate. Mai mult, posibilitatea ca formaţiunea lui Victor Ponta să bată palma după alegeri mai degrabă cu PSD-ALDE, de care este despărţit doar de o antipatie personală legată strict de Liviu Dragnea, decât cu PNL, Alianţa USR-PLUS conduce spre o ipoteză a unui viitor destul de sumbru. Nu că asta ar fi singura problemă.
Problema cea mai mare şi aparent insurmontabilă este dificultatea construirii unei veritabile opoziţii unite. Una care să funcţioneze la turaţie maximă şi în continuitate, nu cu sincope şi doar pe anumite secvenţe. Să nu mai vorbim despre o opoziţie care să se prezinte unită la urne în faţa alegătorilor. Ultimele scandaluri şi acuzaţii reciproce au arătat mai degrabă că există resentimente şi divergenţe descurajante. Pare că lupta împotriva regimului Dragnea nu este o miză suficient de puternică şi că cel mai slab PSD din istorie încă poate ţine în şah orgoliile nemăsurate şi iluziile liderilor opoziţiei. A apărut între timp şi o optică destul de primejdioasă că lupta este deja câştigată şi că timpul va rezolva inevitabil toate problemele. Nu trebuie decât să aşteptăm alegerile pentru ca cetăţenii să se încoloneze frumos şi să voteze împotriva PSD. Poate fi un calcul păgubos. PSD nu este un partid care să se lase impresionat de sondaje şi, folosind practicile, verificate de ani de zile, mobilizării în teritoriu, poate răsturna cu uşurinţă strategiile de birou. Nici fraudarea alegerilor nu este o ipoteză prea absurdă, având în vedere că liderii partidului au arătat în mod repetat că sunt perfect capabili de orice.
Oricâte probleme ar avea Alianţa USR-PLUS, de departe veriga slabă în posibila construcţie este PNL, intrat de la nefericitul USL într-o criză profundă de identitate, idei şi credibilitate. Explozia de furie populară care a înlăturat PSD-ul lui Victor Ponta i-a dat un balon de oxigen şi l-a împins din inerţie înainte, dar acest brânci istoric şi-a pierdut viteza. Între timp, agresivitatea USR şi apariţia PLUS au arătat că există alternative credibile în zona opoziţiei, care se bucură de simpatia societăţii civile şi a mişcărilor contestatare din stradă, politica ezitantă, mai degrabă de non-combat, a formaţiunii lui Orban ieşind şi mai strident în evidenţă. În plus, preşedintele Iohannis, în care PNL pare să îşi fi pus toate speranţele, nu poate reprezenta acea „locomotivă“ care să tragă partidul înainte după modelul Băsescu. Dacă nu a reuşit în primul mandat, cu atât mai puţin va reuşi la un al doilea.
Problemele PNL nu sunt doar cele legate de poziţionarea în exterior. Partidul este sfâşiat de conflicte interne, care ies când şi când la suprafaţă. Cu siguranţă faptul că a fost nevoie de un ultimatum al conducerii pentru ca organizaţia de Bucureşti să nu participe la un blat ruşinos cu PSD pentru schimbarea viceprimarului Capitalei nu arată bine. Arată mai degrabă că organizaţiile locale au propria agendă, care coincide mai degrabă cu împărţirea privilegiilor cu puterea, decât cu cea a propriului partid. De unde aprecierile multora că PNL nu face o opoziţie adevărată. Şi exemplele s-au tot adunat în ultimii ani.
Totuşi, este posibil. Dacă liderii PNL vor înţelege în ultimul ceas că nu pot continua să facă politică în stilul ultimilor ani, bazându-se exclusiv pe înţelegeri şi aranjamente locale şi mimând opoziţia, dacă vor conştientiza că PSD nu este deloc învins şi că doar o mobilizare generală poate duce la asta, există speranţe. O alianţă cu USR şi PLUS este singura cale posibilă. Dar nu o alianţă strict electorală, ci una bazată pe nişte principii şi pe teme asumate în comun. Electoratul de astăzi al USR şi PLUS nu este deloc prietenos cu vechile partide şi este puţin dispus la concesii, astfel că este improbabil să accepte să voteze o astfel de construcţie în absenţa unor angajamente clare şi ferme. S-ar putea răzgândi, dacă partenerul ar fi onest şi şi-ar asuma nişte angajamente clare.
În ciuda tuturor sondajelor, calculelor şi strategiilor de culise, o opoziţie unită rămâne cea mai bună şansă de a scăpa definitiv de regimul Dragnea şi de a repara uriaşele daune produse de acesta. Mizele nu au fost niciodată mai mari. Este nevoie doar de voinţă. Restul se poate construi.
