De același autor
Dacă discuţia privind moştenirea comunismului este încă departe de a se termina şi rămâne în continuare confuză pentru majoritatea concetăţenilor noştri, cea privindu-l pe personajul politic Traian Băsescu nu pare să aibă o soartă mai puţin incertă. Poate că o parte din problemă este legată de stilul şi personalitatea omului care a condus România timp de două mandate. Un stil pe care el însuşi l-a impus. Lumea pe care Traian Băsescu a creat-o a fost împărţită între admiratori necondiţionaţi şi duşmani implacabili. A fost o lume în care nu puteai fi nici nehotărât, nici echidistant. Ca şi cum singura lui ambiţie constantă a fost să nu existe oameni care raportaţi la el să rămână indiferenţi. Şi în asta a reuşit. L-a ajutat şi eterna nevoie a românilor de a-şi pune încrederea totală în personaje mesianice. Apoi de a Ie urî adânc după ce sunt dezamăgiţi.
Nu este aşadar surprizător că cel mai recent episod din „saga Băsescu” a produs acelaşi tip de raportare emoţională. Susţinătorii (amuzant că şi unii dintre foştii inamici) au clamat conspiraţii puse la cale de forțe oculte (serviciile), menite să îl oprească în urmărirea unor ţeluri patriotice, iar detractorii au reluat poveştile ventilate cu ani în urmă pentru a demonstra falsitatea şi cinismul personajului. În aceeaşi balanţă au fost aruncate condamnarea comunismului, predarea arhivelor către CNSAS, sprijinirea luptei anticorupţie şi politica pro-NATO şi pro-UE, dar și tolerarea mafiei protocalii, mai rapace şi mai agresivă pe alocuri chiar decât cea roşie pe care o înlocuise, întoarcerea împotriva propriului mandat, atacul cot la cot cu penalii asupra justiţiei şi, evident, ascunderea relaţiilor cu Securitatea ca mostră de ipocrizie supremă.
În funcţie de afinităţi şi mai ales de istorii trecute, mulţi au ales unul dintre cele două talere şi au preferat să îl ignore total pe celălalt. Dacă în privinţa celor care l-au urât pe Traian Băsescu nu este o mare surpriză că au exultat, în privinţa foştilor susţinători problema este mai delicată. Mai ales că masca a căzut, iar alegerile din ultimii ani ale fostului luptător cu mafia şi comunismul nu oferă prea multe argumente. Susţinerea lui până în pânzele albe pare că este mai degrabă legată de jena de a admite că au fost în bună parte păcăliţi sau folosiţi. Ceea ce, dat fiind contextul de atunci, nu este o vinovăţie atât de mare cum ar putea părea astăzi şi nici imputabilă retroactiv. Doar că este greu de admis.
Dar ce le rămâne celor care sunt interesaţi de o analiză echidistantă? Celor care nu au fost implicaţi direct în istoria mandatelor sale sau nu au avut tangenţe cu personajul. Cum îl judecăm pe Traian Băsescu în afara registrului emoţional impus de însuși Traian Băsescu, în lumina ultimelor evenimente?
Problema tehnică este simplă. Instanţa va decide definitiv dacă fostul preşedinte a fost colaborator al Securităţii în sensul legii. Dacă a făcut sau nu poliţie politică, dacă acţiunile lui au vizat încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Istoria va consemna acest rezultat şi probabil mai puţin discuţiile, conspiraţiile, suspiciunile şi controversele conexe. S-au întrebat mulţi, şi nu toţi dezinteresaţi: „ei, şi care este consecința?”. Consecința este cartea de istorie.
Rămâne eterna discuţie despre moralitate. După cum spuneam, aici opiniile sunt divizate şi nu vor fi altfel nici în viitorul apropiat. Încercarea de judecată duce la schizofrenia perfectă, chiar şi dacă admitem că de la bun început Traian Băsescu a urmat un plan prin care a manipulat abil pe toată lumea. Ceea ce eu personal nu cred.
Cred că cele două feţe ale personajului au coexistat şi trăiesc în simbioză perfectă până astăzi. De unde deruta multora şi incapacitatea de ale potrivi. Da, Traian Băsescu este omul care a realizat toate acele lucruri pozitive din timpul mandatelor sale şi cel mai probabil cel mai bun preşedinte pe care l-am avut după Revoluţie. Dar tot Traian Băsescu este cel care a făcut praf realizările sale, ba chiar a pus umărul la demolarea lor, pentru o miză ridicol de personală. Şi care a minţit atunci când a spus că nu a avut legături cu Securitatea.
Puţin probabil ca recentele evenimente să schimbe ceva din percepţia susţinătorilor sau duşmanilor săi, dar cred că măcar pentru cei care nu au emoţii de împărţit cu Traian Băsescu este evidentă diferenţa dintre preşedintele Jekyll şi căpitanul Hyde. La fel şi faptul că cei doi vor trăi în continuare împreună. //
