RIP USR

De ce nu reușește dreapta reformistă niciodată să treacă peste fărâmițările, certurile, intrigile și orgoliile nemăsurate? E deja aproape matematic și nu este deloc de mirare că atunci când există un nou elan, majoritatea îl privește cu scepticism, în cel mai bun caz. Ce se întâmplă totuși?

Picajul USR nu este deloc o surpriză, cel puțin pentru mine. Cum nu este nici faptul că nu se va opri până când nu se va duce în gard definitiv. Despre USR am scris la început cu pasiune, cu speranță și cu încredere. Poate de asta o să fie altfel, gândeam. I-am ignorat pe toți „Gică-Contra”, pe toți obosiții și dezgustații de serviciu. Am vrut, recunosc, să sper. Am fost repede adus cu picioarele pe pământ. Câteva povești din interior, niște mișmașuri, personaje dubioase ajunse pe căi știute doar de cei „reprezentanți”, ceva abuzuri și o interpretare deloc originală a democrației de partid, așa cum vezi peste tot: „Democrația este că noi avem puterea, așadar regulile sunt cele pe care gașca mea le face”. Începând de acum. Astea au venit unele după altele. Îmi era din ce în ce mai greu să conciliez „politica altfel”, despre care vorbeau la televiziuni liderii, cu „politica la fel” din realitate. Mi s-a părut mai mult decât o ipocrizie. O manipulare a credulilor. Ceea ce, fiind în chestiune, chiar m-a înfuriat.

Am început să critic în scris, ceea ce, trebuie să vă spun, pentru bula useristă este până în zilele noastre un fel de lezmajestate, mai ceva decât negarea faptului că afară este ziuă. Apropo, dacă exista ceva după care ți-ai fi putut da seama repejor ce tip de partid este USR, atunci asta era: reacția la critică. La orice fel de critică. Indiferent cine o face. Când nu te avariau grav „luptătorii luminii” și cruciații (mai ales cruciatele) de serviciu, care din „te-ai dat cu PSD-ul” sau „te-ai vândut la PNL” nu te scoteau, te lua în primire aparatul de partid. Ți se explica din vârful buzelor și cu un ușor aer de superioritate că nu ai înțeles tu sau că totul e o făcătură a celor „rău intenționați”, a adversarilor politici și, de ce nu, a Securității. Nu e adevărat că USR l-a ajutat pe Iordache să ajungă la Consiliul Legislativ. Dar au asigurat cvorumul. Ce este adevărul, dacă nu o minciună bine spusă? Aproape că începeai să te întrebi dacă nu cumva ai greșit tu.

Dar nu. Nu greșisem. A venit aproape firesc excluderea pe rând a vocilor critice din partid. Cine nu a plecat de bunăvoie a plecat după ce s-a creat imediat o majoritate care să îl excludă. La alegeri, cei incomozi au fost puși pe liste acolo unde era sigur că nu au cum să iasă. Din nou, subtil și previzibil. Oameni noi în politică, metode vechi.

O bună perioadă, singura uimire care îmi rămăsese era cea legată de susținătorii partidului. M-am gândit că e de înțeles: cel mai greu de admis este că te-ai înșelat. În consecință, o ții înainte pe a ta, indiferent dacă îți dai seama sau nu. Dar era mai mult decât atât. Un fel de disperare că nu se poate ca și de data asta speranțele să fie deșarte. Am înțeles. Dar că înțelegi nu ajută.

Evident că momentul coaliției și ajungerea la guvernare au fost ultima șansă. Șansa de a demonstra și a confirma ceva din așteptări. A ieșit prost. Vinovații sunt evident în toate direcțiile, dar iarăși nu ajută, pentru că așteptările mari erau de la miniștrii USR. Imaturitatea s-a văzut amplu. Ieșirea a fost în nota obișnuită a scandalului și a urmat o criză politică.

Am renunțat să mai scriu despre USR. Nu pentru că aș fi fost dezamăgit, ci pentru că am devenit pur și simplu indiferent. Contabilizez o altă idee bună făcută praf. Am înregistrat căderea în sondaje, continuarea războiului intern, plecarea lui Cioloș ca pe lucruri marginale. Marginale au devenit pentru presă și public. USR nu mai interesează pe nimeni, este pur și simplu un eșec, pe care unii încă vor să îl țină în geam ca să încaseze pensia.

Asta e senzația. A unui nou eșec. Îmi doresc, chiar și acum, să mă înșel. Îmi doresc să existe posibilitatea ca USR-ul să renască în vreun fel. Să fie resuscitat și pus la loc pe șinele pe care pornise. Cu oamenii cu care pornise, cu toate energiile și entuziasmul de atunci. Dar sunt sceptic. USR este deja un partid vechi, au rămas cei care s-au adaptat mai bine la politica veche. Cioloș va pleca, cât de curând, pentru că regula casei este că nu există conviețuire între câștigători și perdanți. Doar în declarații. O știu toți deja. Drulă? Cum să resusciteze Drulă USR-ul, când Barna și Cioloș nu au putut? Pentru asta ai nevoie de susținători. Și unde sunt susținătorii? Excluși.

Astăzi circulă o dilemă plastic exprimată, „îl reparăm sau facem altul?”. Până și asta e o falsă problemă. Nici nu mai merită discutat, dacă la asta s-a ajuns. //