De același autor
Toata lumea a auzit sau a citit despre dificultatea exilului. Nu e vorba, desigur, de voiajul turistic amplu, nici de participarea la congrese si simpozioane internationale, si nici macar de burse de studii sau rezidente mai lungi. Ci de traitul ani de zile intr-o alta cultura. Numai cei care au trecut prin aceasta experienta stiu cat e de dureros, de destructurant. E ca si cum te-ai extrage, tu, mica celula insignifianta, dintr-unul din tesuturile corpului national, cu ADN-ul traditiei sale specifice, cu genele sale de comportament si mentalitate, si ai incerca sa patrunzi si sa te fixezi intr-un alt tesut al unui alt corp national, ale carui ADN si programe genetice te vor refuza multa vreme.
Traim o epoca a unor enorme fluxuri de migratii ale globulelor umane intre diferitele organisme nationale care constituie corpul total al umanitatii si acopera cu o retea din ce in ce mai densa spatiul planetei. Ca si cum s-ar incerca un experiment la scara globala, in care s-ar testa capacitatea entitatilor nationale de a pierde si a primi celule straine, de a le integra metabolismului propriu, in efortul speciei de a tenta o unificare a puzzle-ului uman in cadrul unui metabolism la scara globala. In care tocmai indivizii ratacitori actuali, celulele calatoare, ar alcatui un fel de hormoni, de proteine declansatoare, pentru aceasta unificare in curs.
Un asemenea experiment global s-ar putea sa fie o izbanda, constituirea unei umanitati unificate, poate acel “om cosmic” de care vorbesc misticii si traditiile religioase, dar nu intr-un plan spiritual, ci intr-unul civilizational; dar s-ar putea sa fie si un esec, o forma de cancer planetar, care ar dizolva natiunile fara sa propuna o alternativa superioara in loc (ceea ce e totusi indoielnic, instinctul “auto-transcendent” al speciei fiind mai puternic). In orice caz, indivizii care circula intre doua sau mai multe culturi sunt nevoiti sa incerce sa realizeze in ei insisi o sinteza dificila intre programari bio-culturale uneori atat de contradictorii, de antinomice, incat devin explozive, nevrotice. Ca sa supravietuiasca launtric, ei trebuie sa faca un enorm efort de depasire a categoriilor psihice si mentale anterioare, a maniheismului alb-negru de obste, a logicii marunte, lineare, a cadrajului notional gata-facut si bine delimitat, si in general a functionarii mecanice, reflexe, semiconstiente. In favoarea unei adaptabilitati flexibile, inteligente la complexa realitate curenta, a unei interrelatii umane multivalente, fara vechile prejudecati, a unei logici multiple si adesea contradictorii, si in general in favoarea unei functionari “treze”, lucide, constiente. Cu alte cuvinte, ei sunt adusi sa tenteze o largire, o fluidizare, o deschidere mentala fara precedent catre noi niveluri de percepere si de acceptare a realitatii. A unei realitati expandate, transformandu-se cu o viteza uluitoare.
Dar nu suntem de fapt noi toti, si nu doar exilatii, in aceasta situatie de “tranzitie planetara” intre doua lumi, intre doi eoni de civilizatie ? Nu suntem de fapt noi toti un fel de “proteine de sinteza” in vivo ale unei noi biogenetici planetare?
