De același autor
Monumentele de calitate mediocră desfigurează România.
Epopeea monumentelor de for public continuă. Presa cotidiană de zilele trecute făcea cunoscut că sculptorul Ioan Bolborea ar urma să primească de la municipalitatea bucureşteană, pentru două monumente din bronz – unul înfăţişându-l pe Lascăr Catargiu şi altul pe Alexandru Ioan Cuza –, un onorariu de peste un milion de euro, sumă enormă şi pentru Uniunea Europeană. Pe de altă parte, contactat de presă, primarul general Sorin Oprescu afirma că municipalitatea nu va plăti niciun leu pentru aceste două statui, întrucât, din cauza crizei, nu există deocamdată fonduri pentru astfel de investiţii, precizând în plus că „indicat ar fi ca întâi să fie aşezată statuia lui I.L. Caragiale şi terminată cea a lui Ferdinand, opere ale aceluiaşi sculptor Ioan Bolborea“ (vezi România liberă din 16 iulie).
Informaţiile acestea ridică, din nou, două probleme de interes civic: felul în care sunt atribuite contractele pentru monumente şi cine le câştigă. Să începem cu întrebarea a doua şi să terminăm cu prima, care comportă o problematizare mai generală. Cum o declară şi presa, cum se ştie de multă vreme în mediul artiştilor plastici, Ioan Bolborea este un fel de „abonat“ al monumentelor de for public, el fiind, în ultimii 20 de ani, sculptorul care a primit, probabil, cele mai multe comenzi de stat, nu doar în Bucureşti, ci şi în întreaga ţară (vezi www.bolborea.ro).
Deşi profesionalismul lui Ioan Bolborea nu poate fi pus în discuţie, calitatea producţiei sale a iscat controverse printre specialişti. Profesând un realism figurativ destul de expresiv, slujit de o modelare sensibilă şi nervoasă a volumelor plastice, dar combinat cu forme decorative banale şi încadrat în structuri arhitectonice lipsite de originalitate, estetica monumentelor lui Bolborea se încadrează în curentul „modernismului academic“ şi se remarcă mai degrabă printr-un conformism cu gustul autorităţilor de dinainte de 1989, prelungit în gustul decidenţilor politici şi administrativi actuali.
Ion Bolborea e un sculptor ca mulţi alţii din România, format înainte de 1989, dar afirmat şi tinzând către un fel de monopol abia în ultimii 10-15 ani. Ce îl face pe Bolborea să câştige concursurile publice mai mult decât alţi colegi de ai lui? Poate bunele lui relaţii cu oameni politici şi cu funcţionarii municipalităţilor? Poate o excelentă cunoaştere a meandrelor birocratice şi a comisioanelor din spatele unor asemenea comenzi (mult prea) costisitoare? Sau poate pur şi simplu faptul că Bolborea deţine o fabrică de monumente lângă Bucureşti, cu o turnătorie în ceară pierdută, cu o ipsosărie şi o secţie de restaurare, „cea mai serioasă instituţie de artă monumentală din ţară“, cum singur afirmă artistul, şi care-i facilitează primirea comenzilor, întrucât şi alţi sculptori trebuie să apeleze la el şi preferă să lucreze sub egida lui şi să tacă din gură?
Cât despre prima întrebare de mai sus, aflăm tot din presa cotidiană cum contractul pentru monumentele lui Lascăr Catargiu şi Alexandru Ioan Cuza a fost atribuit în urma unei negocieri fără anunţ de participare la licitaţie publică, aşa cum o cere legea. Iar primarul Oprescu a afirmat că aceste concursuri au fost susţinute în faţa unei comisii din care au făcut parte „mai mulţi oameni de cultură“. Nu e prima dată când atribuirea unui contract de acest fel se face fără suficientă transparenţă (vezi cazul sculptorului Florin Codre, dezbătut de presă de curând). Cât despre componenţa acestor „comisii“, alcătuite ad-hoc şi neafişate public, a aduna împreună vreun academician, vreun literat, vreun jurnalist şi vreun plastician nesculptor, alături de contabili şi funcţionari ai administraţiei publice, nu înseamnă să ai girul incontestabil al unor specialişti calificaţi. De ce este, în continuare, evitată de către primăriile sectoarelor Bucureştiului, dar şi de către primăriile din ţară tocmai Comisia Naţională a Monumentelor de For Public de pe lângă Ministerul Culturii şi al Patrimoniului Naţional? Această Comisie, alcătuită din istorici şi critici de artă reputaţi, din sculptori de renume şi rectori ai academiilor de artă din România, este singura abilitată de lege să dea avizul ultim pentru calitatea artistică şi pentru amplasamentul lucrărilor care marchează spaţiul nostru public comun (conform Legii 422/2001, vezi www.cultura.ro/).
Atâta vreme cât această Comisie va fi ignorată, afacerile cu monumente, care costă mult mai mult decât în Uniunea Europeană, vor continua. Iar boala monumentelor de mediocră calitate, care desfigurează România şi coboară nivelul gustului public, va continua şi ea. //
