Mihai Șora a fost un reper

Am auzit de el pe la începutul anilor 1980 în boema literară bucureșteană, unde numele lui se pronunța deja cu o anume admirație. Mai ales scriitorii tineri, printre care mă număram, erau foarte atrași de aura ce se țesea în jurul său, ca filosof retras din tumultul cotidian dar ținându-și casa deschisă pentru doritori. Și așa am ajuns într-o după-amiază în apartamentul d-lui Șora, împreună cu alți doi-trei poeți și critici optzeciști. Apartamentul acela m-a surprins – era mare dar destul de gol și foarte sobru, fără covoare pe jos, și cu pereții toți acoperiți de biblioteci înțesate cu cărți. Cum eram și sunt o devoratoare de cărți, m-am plimbat prin fața rafturilor și am văzut acolo toate titlurile filosofiei europene, de la autorii antici pînă la moderni, în serii complete de opere. Am fost fascinată și am îndrăznit să-i cer d-lui Șora o carte de Simone Weil, care mă pasiona pe atunci. Iar el mi-a dăruit cu generozitate mai multe volume cu scrierile ei în franceză.

De-a lungul timpului m-am întâlnit de puține ori cu dl Șora, dar întotdeauna a fost o întâlnire benefică. Biografia lui mai puțin comună l-a transformat într-un „personaj cultural”. Cărțile lui, nu prea numeroase dar cu un farmec aparte, l-au făcut să fie „mai știutorul” filosof al mediului literar. Luările de poziție publică din ultimii ani i-au creat postura de „intelectual public”, atent la treburile cetății. Vârsta lui înaintată i-a dat aerul de „om etern” exemplar. Disponibilitatea lui pentru dialog cu „cei care merită”, sfătoșenia lui în fața tinerilor l-au transformat pe Mihai Șora într-o „legendă urbană”. Îl apropii în mintea mea de Zacharias Lichter, personajul boem și celebru al lui Matei Călinescu din anii 1970, care concentra în ființa lui o întreagă filosofie nonconformistă de viață.

Mihai Șora a fost înainte de toate un reper. În ambianța agitată și confuză din ultimele trei decenii, el a apărut multora o persoană stabilă, la care te poți raporta. În virtutea vârstei lui deja înaintate la revoluția din decembrie 1989 și a înaintării lui calme, discrete prin tumultul social și politic al ultimilor ani, Mihai Șora a întruchipat ideea de constanță și stabilitate. Fără să invadeze televiziunile și social-media, apărând cu economie pe scena publică, el a ilustrat postura de intelectual civic atent la frământările populare, cu care oamenii de toate felurile și categoriile se puteau identifica în momentele-cheie. Față de atâția alți intelectuali mai tineri și mai vocali, Șora și-a construit fără emfază și fără ambiție o imagine bonomă și la îndemâna oamenilor simpli ca și a celor complicați. Prin el, filosofia a părut mai aproape de mințile tuturor. Iar luarea de atitudine publică în momente fierbinți a devenit un gest firesc pentru milioane de oameni.

Pălăria lui neagră cu boruri largi ne va urmări mental multă vreme. Făptura lui măruntă dar hotărîtă și zâmbetul lui bun și nepretențios, de asemenea,

Mihai Șora a fost un reper.