Revoluţionari pe bani

Am participat la Revoluţia din 1989 încă din 21 decembrie, când am început să strig alături de alţi câţiva tineri „Timişoara“ şi „Jos Ceauşescu“ la mitingul din Piaţa Palatului, am fost membră cooptată ad-hoc în primul Front de Salvare Naţională. Dar nu mi-a trecut nicio clipă prin minte, nici atunci, nici ulterior, să transform şansa de a participa la o mare clipă istorică într-un privilegiu şi într-o rentă pe viaţă.

Ca mine sunt mulţi. Şi sunt tăcuţi sau discreţi. Şi lor li se datorează de fapt revoluţia ca fenomen de masă care a schimbat destinul Româ­niei. Este probabil amintirea cea mai înălţătoare a memoriei noastre comune din ultimii 20 de ani.

Fenomenul revoluţionarilor pe bani şi cu certificat este o anomalie care nu mai poate să dureze. Este pur şi simplu una dintre malformaţiile româ­neşti postcomuniste care demonstrează cât de coruptă şi de sălbăticită a ieşit populaţia din totalitarism, cât de cinici şi de lipsiţi de demnitate au devenit anumiţi indivizi. Dar arată şi cât de neputincioasă este societatea româ­nească de a rezolva altfel anumite problematici politice, cum este adevărul despre revoluţie, sau de a regla echitabil anumite dezechilibre sociale moştenite din comunism.

Există acum 21.000 de „neoilegalişti“ pe spinarea statului, care au devalorizat pur şi simplu noţiunea de revoluţionar. Aceasta nu poate fi o ocupaţie constantă şi cu atât mai puţin lucrativă financiar. Chiar dacă printre ei sunt oameni de onoare şi drepţi, majoritatea „revoluţionarilor instituţionali“ au compromis progresiv, prin număr şi privilegii şi inutilitate socială, ideea de angajare şi de responsabilitate pentru binele celorlalţi, din care şi-au tras iniţial legitimitatea.

Faptul că politicenii au acceptat în 1990 „revoluţionarismul de stat“ a constituit o manevră care pe termen lung îşi arată nocivitatea, căci induce un comportament profitor şi corupt unei categorii de persoane din ce în ce mai numeroase. Dincolo de costurile financiare pentru stat, este vorba despre un exemplu negativ de atitudine socială care nu slujeşte ideea de bine comun pe care trebuie să o construim împreună.

La peste 20 de ani de la Revoluţie, restrângerea subvenţiilor doar la urmaşii celor decedaţi şi la răniţi merită de aceea dezbătută şi susţinută. Propun înfiinţarea unui sondaj de opinie pe Internet şi chiar a unei petiţii asupra acestei chestiuni.

Citeste si despre: certificat de revolutionar, Piata Palatului, Frontul Salvarii Nationale, revolutionari institutionali, privilegiile revolutionarilor.