Libertatea față în față cu societatea

Responsabilitatea este, de fapt, cratima care leagă libertatea de egalitate. Îngreunează, din timp în timp, zborul spre libertatea absolută, dar înlesnește ancorarea în umanitate.

Margareta Hanes 11.01.2022

De același autor

Suntem liberi, dar nu fără să fim și egali în demnitate și drepturi. Cu toate că oportunitățile prin care ne croim drumul spre izbândă, spre o viață autentică sunt numeroase, fezabilitatea lor e limitată. În timp ce libertatea reliefează unicitatea, tipicitatea fiecăruia dintre noi, egalitatea se hrănește cu simțul nostru de comunitate, cu acea conexiune, înlănțuire reciprocă necesară supraviețuirii societății. Dăruim ca să primim și primim ca să dăruim, pentru a da o dimensiune morală politicului. Uneori aceasta cere sacrificiu și o oarecare servitute. Filosoful american John Rawls zicea că acea societate e justă în care luăm decizii din spatele unui văl al ignoranței, ca și cum nu ne-am cunoaște a priori propriile circumstanțe sociale. Nepărtinirea primează.

O interpretare mai subiectivă a picturii lui Rafael Școala din Atena ar putea oglindi mai bine năzuința spre libertate și necesitatea egalității. Platon arată cu degetul spre ceruri, spre un spațiu vast, accesibil tuturor celor care au aripi și vor să zboare. O formă idealizată a lumii, unde visele, ambițiile, vanitățile, bizareriile noastre devin realitate. O renaștere a sinelui, posibilă pentru că dăm frâu liber creativității, libertății absolute. Fitzgerald zicea că geniul tocmai în asta constă, în a da viață fanteziilor și reveriilor noastre, în a ne însufleți imaginația. Alături de Platon se află însă Aristotel, care, cu un gest calm, cumpătat, ne coboară spre pământ, unde realitatea e așa cum e, despuiată, fără festoane. Suntem puși în fața certitudinii că, înainte de toate, toți suntem egali. Adică toți ne aflăm pe același câmp, chiar dacă mai vrem să urcăm muntele din apropiere.
Fără libertate, dorința de a avansa în viață, de a ne crea pe noi înșine, după spusele lui Henri Bergson, ar fi îngrădită. Sinele ar fi înăbușit, reținut în posibilitățile sale de o lipsă de împuternicire, atât internă, cât și externă. Vita activa despre care vorbea Hannah Arendt, și anume libertatea tradusă în fapte, în realizarea abilităților noastre, ar fi în cel mai bun caz o vita contemplativa, care uneori mai poate servi ca trambulină pentru demersurile și dibăciile altora.
Dar apoi, fără recunoașterea tuturor ființelor umane ca egale în demnitate, unii dintre noi nici nu am putea îndrăzni să ne exercităm autonomia în societate sau, mai rău, am putea fi expuși la ceea ce Arendt a numit „banalitatea răului”. Faptele rele devin banale, făptuitorul nu simte nicio remuşcare, şi asta pentru că nici celălalt nu este privit ca o persoană autonomă, ca un subiect. Filosoafa și psihanalista franceză Cynthia Fleury susține în cartea ei Les irremplaçables că egalitatea este necesară pentru a nu fi expus unor utilizări samavolnice și nerezonabile ale libertății (altora), pentru a nu fi la cheremul „legalității arbitrare”. Este mai ușor să faci o nedreptate când celălalt poate fi „înlocuit“. De fapt, atunci când privim pe toți oamenii ca fiind egali, ne recunoaștem unii pe alții mai mult decât atunci când pur și simplu ne exercităm libertatea. Emmanuel Levinas ar spune că atunci când îl întâlnim pe celălalt față în față, devenim responsabili pentru celălalt. Îi simțim suferința, arătăm compasiune. Sau, cel puțin, ar trebui.

Încurcăturile apar atunci când libertățile se ciocnesc de egalitate. Acceptăm mai lesne egalitatea șanselor. Dar cum rămâne cu egalitatea rezultatelor, care ar putea încuraja discriminarea pozitivă și împinge în fundal competența, înzestrările altora? Friedrich Hayek avertizează că dacă am promova-o, guvernul ne-ar putea obliga să facem acest lucru. Ceea ce începe ca egalitate se poate termina în constrângere statală. Iar munca grea, responsabilitatea personală, liberul arbitru ar putea deveni redundante.

Responsabilitatea este, de fapt, cratima care leagă libertatea de egalitate. Îngreunează, din timp în timp, zborul spre libertatea absolută, dar înlesnește ancorarea în umanitate. Ce facem când celălalt este vulnerabil și lipsit de apărare? Suntem acolo, prezenți, cum ne îndeamnă Levinas. Celălalt cere un răspuns de la noi, un angajament față de lumea din jurul nostru. Conștiința responsabilității asigură că lumea noastră se suprapune cu cea a celuilalt, că nu este vorba doar despre drepturile noastre, ci și despre drepturile celuilalt. Ne încurajează să ne punem la îndoială identitatea, îndatoririle noastre față de celălalt și astfel să acționăm corect. Or, în varianta nietzscheană, să avem voința să fim responsabili și față de noi înșine, pentru că asta e piatra de temelie a libertății noastre. Să nu ne împingem sinele la marginea existenței, ci să cultivăm o anumită impasibilitate în fața greutăților vieții. 

O societate dreaptă nu permite existența drepturilor fără obligații. Drepturile și îndatoririle sunt două fețe ale aceleiași monede, dar o monedă pe care fiecare dintre noi ar trebui să o dețină. Popularizarea drepturilor în același timp cu obnubilarea obligațiilor ar putea duce la anarhie, în timp ce promovarea exagerată a obligațiilor ne-ar dirigui spre dependență, ceea ce, potrivit lui Voltaire, este mai rea decât inegalitatea. Pe de altă parte, un articol din Nature, „Why people prefer unequal societies” (2017), susține că, de fapt, nu inegalitatea ne deranjează, ci nedreptatea. Tolerăm mai bine inegalitățile juste decât egalitățile nedrepte.
Dreptatea constă în a i se da fiecăruia ceea ce i se cuvine, a redistribui corect atât lucrurile bune, cât și cele rele. Câteodată însă, alegerile pe care le facem nu sunt conștiente ori depind prea mult de circumstanțe economice, politice, sociale, culturale. Egalitatea este o plasă de siguranță pentru vulnerabilitățile noastre, la care putem apela atunci când, de exemplu, oportunitățile sunt rare, minoritățile ignorate ori discriminările abundă. Acționăm de dragul libertății. Și cu cât ne asumăm mai mult responsabilitatea pentru hotărârile și acțiunile noastre, cu atât mai justificată e intoleranța noastră față de inegalitățile nedrepte. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22