De același autor
Motto: “eu sper ca un băiat tânăr să vină în această funcţie de şef al statului, de preşedinte al României” (Ion Iliescu)
N-a fost să fie! “Băiatul tânăr” va mai îmbătrâni oleacă. Ascensiunea lui, îngâmfarea și ambiția l-au izbit de zidul românilor. Acesta nu a cedat. Pentru că ei și ele sunt mândri că sunt români. Nu gargara patriotardă, mita electorală și motivele populare de pe afișele electorale i-au făcut pe românii din străinătate să vină la vot și să înfrunte un guvern antidemocratic. Un guvern care nu a fost în stare să organizeze decent alegerile. Cei și cele care nu au votat au fost umiliți. De cine? De cei conduși de “băiatul tânăr”. Cine plătește?
În mod normal, acest guvern ar trebui să demisioneze în bloc. El a pus în văzul lumii la loc de cinste necinstea, incompetența și aroganța. Nici cel mai deștept consilier, sub acoperire, nu ar fi putut pune la cale un plan al dezastrului electoral mai evident ca acesta. Oricum, au reușit. Oamenii “băiatului tânăr” au reușit ce nici opoziția, nici societatea civilă (deși amândouă au avut contribuția lor, depășite doar de internet și de rețelele de socializare): să “deștepte” românul din somnul cel de moarte. Și pentru asta trebuie să îi mulțumim “băiatului tânăr” și celor care l-au mentorat: fără efortul lui zilnic de a-i uni pe români, aceștia nu s-ar fi unit la cozi, în ploaie, în luptă cu jandarmii ca să dea democrației chipul ei românesc: dreptul de a vota îngrădit de stat și de guvern. Cred că noua conducere a Uniunii Europene și a Comisiei Europene pot privi ceea ce s-a întâmplat în 16 noiembrie în marile capitale și orașe ale Europei, dar și în Statele Unite, Canada, Noua Zeelandă, Australia drept ceva exemplar și reconfortant pentru credința în valorile europene, în apartenența la o civilizație și o cultură pe care le vrem și acasă, alături de bunele noastre tradiții și cultura acestei națiuni. Cred că umilirea miilor de români care lucrează sau studiază în străinătate ca și răspunsul lor copleșitor la această umilință, răspuns care a întărit democrația în România, ar trebui povestite copiilor și urmașilor lor.
Nu m-a durut mai mult ceva decât acest cinism al autorităților noastre de a terfeli dorința compatrioților noștri de a vota. Este o lecție unică. Am mai avut unele: mineriadele. Când tătucul, mentorul “băiatului tânăr” mulțumea românilor care i-au snopit în bătaie pe români. Ce a făcut acela atunci, când românii care voiau altceva au fost snopiți, s-a întâmplat, altfel, și acum când li s-a refuzat dreptul de a vota.
“Băiatul tânăr “ nu va fi șef al statului. De ce rămâne șef al guvernului? Când este singurul responsabil de organizarea dezastrului la votarea în afara țării. Încă nu știm. Asumați-vă, băieți, asumați-vă, ca să folosesc verbul domnului Dragnea.
Doamne, și câți bani au cheltuit! Doamne, chiar și pentru Tine au cheltuit. Și i-au chemat la vot, și i-au adus la vot, pe jos, pe sus, cu vorba blândă, dar clară din amvon, de la instituții ale statului, de la autorități locale și i-au atacat pe români cu cei doi P (primarul și părintele sau popa cum i se mai spune popular) și cu televiziuni și România era plină de ei și ele. Și România a dat pe-afară. Unde? În Franța, în Anglia, În Spania, în Italia, în Germania. Dar și în România aceea care nu e a “băieților tineri”, ci numai a tinerilor.
Poate “băiatul tânăr”, care nu își dă demisia, să treacă peste, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Poate. Așa a făcut în văzul lumii cu doctoratul plagiat, așa va face și acum. Probabil.
Cine plătește? Vreun ministru-doi. Precum irealul domn Meleșcanu care îi trimitea pe românii din Paris să voteze la Nancy, că și acela e un oraș frumos! Halal ministru de externe care spune că a trimis la BEC solicitarea de prelungire a votului și BEC zice că nu a primit așa ceva. Poate vice-priministrul Dragnea? Care s-a ocupat îndeaproape de dezastrul propriului partid? Cum spuneau cei vechi, ba chiar și unii noi, apropos de demisie: e o chestiune de onoare, domnule! Problema e că acest cuvânt nu mai e activ în limba română. Noi nu îl mai folosim. Abia ne mai chinuim să ținem activ cuvântul “cinste”, dar “onoare” e ca o pălărie care nu mai e la modă: pare frumoasă, și chiar e, dar acume mai cool e o bandană. Pe care “băiatul tânăr” a purtat-o mereu ca insemn al apartenenței la clubul celor care, atinși de nanism politic, se văd deodată giganții pustiului.
O actriță zicea deunăzi că e “senzitivă”(!) și simte “aura” (!) oamenilor. Ceea ce i s-a întâmplat când i-a dat mâna “băiatului tânăr”. “Aura”, alt cuvânt care ne face feste. Actrița i-a mai transmis felicitări mamei “băiatului tânăr” pentru că l-a adus pe lume. Ceea ce e ok. Ce nu e ok e că acesta voia să ajungă acolo sus. Adică e ok să vrei asta, dar să crezi că țara e numai a ta, asta nu mai e ok. Problema e că nu de astfel de “băieți tineri” are nevoie România, ci de tineri care, nu știu cum, mai cunosc ceva din sensurile cuvintelor alea vechi pe cale de dispariție. Dar și mai bine știu ei și ele cum virtualul devine real: de pe internet în stradă și la vot. Pentru România care se poate dezvolta.
Articol publicat de contributors.ro
