Brzeziński și românii

Zbigniew Brzeziński a fost unul din­tre marii geostrategi americani, de origine poloneză, cu impact decisiv asupra politicilor globale în secolul XX și început de secol XXI. În anii 2000 se spunea că „Washingtonul es­te populat de politicieni; doar doi sunt, însă, oameni de stat: Kissinger și Brzeziński“. Ca fapt inedit, cei doi au fost rivali în obținerea unei ca­te­dre la Universitatea Harvard, în 1959, apoi s-au succedat în obținerea poziției de consilier de securitate na­țională ai președinților Nixon, res­pec­tiv Carter. Dar, indiferent de culoa­rea politică, Zbigniew Brzeziński a ofe­rit consultanță, formal sau in­for­mal, tuturor președinților americani, de la John F. Kennedy încoace. Chiar președintele Reagan i-a oferit postul de consilier pentru securitate națio­nală, deși Brzeziński făcuse parte din guvernarea democrată a lui Carter, datorită abilităților de care dăduse dovadă.

Ca profesor universitar și intelectual public a scris o duzină de cărți fun­damentale și câteva zeci de mo­no­grafii, rapoarte și articole. Există mul­te dimensiuni ale existenței sale care pot fi evocate acum, la încetarea din viață, dar un aspect mai puțin cunos­cut publicului este acela de Zbigniew Brzeziński ca mare prieten al Ro­mâ­niei.

Voi povesti în acest articol câteva fapte și momente ce dovedesc acest lucru, din perspectivă personală. L-am cunoscut, în 1999, în postura de intern la Comisia de ac^­țiune România-SUA, apoi, de Brze­ziński Scholar, între 2003-2005, ul­terior făcându-mi onoarea să îmi scrie o recomandare pentru coperta cărții Politica de securitate na­țio­nală. Am avut mai multe ocazii de in­teracțiune, deci povestea mea este una subiectivă și aduce informații ine­dite, cred eu, despre Brzeziński ca prieten al României.

Un prim aspect, foarte puțin cu­nos­cut, este acela că tatăl său, Tadeusz Brzeziński, a fost un diplomat po­lonez de anvergură, cu post de con­sul la Essen-Germania și Moscova. În calitatea sa de diplomat a vizitat Bucureștiul și a fost decorat de către Regele Carol al II-lea, petrecând ceva timp în România, în 1939, odată cu re­tragerea guvernului polonez, după ocuparea Poloniei de către Germania și URSS. Atunci s-au pus bazele prie­teniei lui Zbig pentru români.

Bineînțeles că, în calitatea sa de in­fluent lider al politicilor antisovietice ale guvernelor americane, a ajutat România, la fel ca pe orice țară est-europeană. Comisia trilaterală SUA-CE-Japonia, Acordul de la Helsinki (1975) sau sprijinul pentru Soli­dar­ność, apoi, după căderea Cortinei de Fier, extinderea NATO, constituirea GUAM sau sprijin pentru Ucraina au fost politici care poartă amprenta esențială a lui Brzeziński.

Este de remarcat că, în pri­mii ani ai tran­ziției, ima­ginea lui Brzeziński în Ro­mânia nu era foarte bună, gazetele „pa­trulaterului roșu“, în special re­vis­ta România Mare, preluând te­mele KGB-iste și descriindu-l pe Brze­ziński ca pe un mare conspirator mondial, membru al Clubului Bil­derberg, Council on Fo­reign Rela­tions și al Comisiei Tri­laterale, care vrea răul României. Așa că sprijinul său direct pentru Ro­mânia a început să devină efectiv oda­tă câștigarea alegerilor de către Convenția De­mo­crată și semnarea Par­teneriatului strategic cu SUA, în 1997. Atunci a fost constituită, la Cen­ter for Strategic and International Stu­dies, Comisia de Acțiune Ro­mâ­nia-SUA, co-coordonată de către Wil­li­am Perry și Adrian Severin, cu șap­te grupuri de lucru ce ținteau dez­voltarea relațiilor româno-americane și, indirect, integrarea în structurile euro-atlantice. O imagine despre in­fluența lui Brzeziński asupra politicii externe, în acei ani, este grăitoare: șefa Departamentului de Stat, Ma­de­leine Albright (fosta sa doctorandă), venea la consultări cu Dr. Brzeziński, la CSIS, ori de câte ori problemele glo­bale erau prea complexe. Acest lu­cru s-a înțeles mai greu la București. Cu tot sprijinul lui Brzeziński, Co­misia a eșuat într-un final, prin anul 2000, în timp ce cealaltă comisie supervizată de Brzeziński, US-Po­land, și-a îndeplinit menirea.

Acțiunile de lobby pentru aderarea Ro­mâniei la NATO în valul doi au fost sprijinite atât de Zbigniew Brze­ziński, cât și de către copiii săi: Mark Brzeziński (asociat Partidului De­mo­crat), Ian Brzeziński (subsecretar de stat la Pentagon, în timpul lui Geor­ge W. Bush) și Mika Brzeziński (jur­nalistă la MSNBC). Prin urmare, Zbig­niew Brzeziński a primit, în mai 2003, Ordinul Steaua României „... pen­tru deosebita contribuție la pro­mo­varea de către SUA a unor po­li­tici de largă deschidere și cooperare pe multiple planuri cu statele cen­tral- și est-europene, finalizate prin acceptarea acestora în structurile Organizației Tratatului Atlanticului de Nord“.

O acțiune de mai mică anvergură la ca­re am luat parte a fost programul Brzeziński Scholars, ce a funcționat între 2003 și 2005 și care avea ca scop să aducă împreună tineri ana­liști din țările aflate de-o parte și de alta a noii granițe a NATO și să dez­volte împreună politici de cooperare. Programul Brzeziński Scholars a avut două conferințe, în cadrul Fo­rumului de la Krynica (Polonia) și la Kiev, dar a fost sabotat din toate păr­țile.

In 2007, am publicat în 22 o recenzie a cărții sale Second Chance: Three Presidents and the Crisis of American Su­per­power. Brzeziński critica atunci politica externă a președinților Geor­ge H.W. Bush, Bill Clinton și George W. Bush și propunea, spre reflecție, niște provocări la care ar trebui să răspundă viitorul președinte, pentru a fi acceptat ca lider global. Din pă­cate, Barack Obama nu a reușit să răs­pundă provocării lansate de Dr. Brzeziński. De aceea, ultimul său tweet este un adevărat testament pen­tru președintele Trump: „So­phis­ti­cated US leadership is the sine qua non of a stable world order. Ho­we­ver, we lack the former while the lat­ter is getting worse“. De reflectat!