Reţeaua Alinei Bica

Cazul Bica arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că promovarea în funcții publice, în special cele din justiție, trebuie să fie exclusiv rezultatul unui proces transparent, bazat pe criterii clare, și nu pe trocuri politice, indiferent de justificarea lor conjuncturală.

În noiembrie anul acesta, știrea arestării pre­ventive a șefei Direcției de Investigare a In­fracțiunilor de Criminalitate Organizată și Te­rorism (DIICOT), Alina Bica, făcea înconjurul ma­pamondului. Procurorul general Tiberiu Ni­țu, cel propus în funcție, la fel ca și Bica, de că­tre ministrul interimar al Justiției Victor Pon­ta la înțelegere cu Traian Băsescu, încerca să salveze situația, declarând că faptele de care este acuzată șefa DIICOT în fabulosul dosar al des­păgubirilor ANRP nu au fost săvârșite în calitatea acesteia de procuror. Adică, explica Nițu, era mai puțin grav că șpăgile și traficul de influență erau făcute de un secretar de stat la justiție.

Documentul prezentat duminică de Robert Turcescu vorbește însă despre fapte de co­rupție pe care Alina Bica le-ar fi făcut chiar în timpul mandatului de șef al structurii an­ti­ma­fia. Acuzațiile sunt mult mai grave de data aceasta, iar încadrările pentru care s-a în­ce­put urmărirea „in rem” (pe fapte, nu per­soa­ne) sunt de luare de mită, spălare de bani și favorizarea infractorului. Mai mult, este de­voa­lată o întreagă rețea cu tentacule bine înfipte în lumea politică, de la Dragnea la Cocoș și Udrea.

Cu noile dezvăluiri venite de la DNA, Alina Bi­ca intră, dacă acuzațiile se confirmă în ins­tanță, în topul celor mai mari șpăgari, cu ni­mic mai prejos decât mafioții din politică sau lumea afacerilor: în dosarul despăgubirilor ANRP, ar fi primit 4.425 de metri pătrați în Sna­gov, prin intermediul fostei soții a lui Do­rin Cocoș (Olguța Chiriac), și i s-ar fi promis 3,5 milioane de euro dacă reușea să-l scape pe Ioan Niculae de unul dintre dosarele sale. În cazul lui Niculae, spune documentul DNA, în afara mitei ar fi existat și promisiunea ca aces­ta, împreună cu vicepremierul Liviu Drag­nea, să o ajute să promoveze în poziția de procuror general al României. În schimb, Bica încerca să-l protejeze pe Dragnea de pro­cu­rori, intervenind pe lângă anchetatorul din ca­zul Niculae să oprească investigațiile pe care le derula în legătură cu utilizatorul unui nu­măr de telefon aflat pe lista convorbirilor lui Niculae. Numărul cu pricina era, coincidență, chiar al vicepremierului Dragnea. Deocamdată nu au apărut interceptările, dar, cu cer­ti­tu­di­ne, ar fi interesante din punct de vedere po­litic. Culmea ar fi ca Dragnea să cadă victimă propriei „reforme” în PSD, adică să fie obligat să părăsească Executivul și partidul, în situa­ția în care va fi pus sub urmărire penală. Pon­ta, al doilea reformist de școală nouă, i-a sugerat voalat asta. Discuțiile din dosar s-au purtat în primăvara anului trecut, dar nu se precizează exact data, astfel încât nu se știe dacă au fost înaintea numirii lui Bica, în luna mai, la conducerea DIICOT. Dacă „negocierile” cu Dragnea s-au finalizat pentru poziția de șef al structurii antimafia, este posibil ca do­sa­rul să cuprindă și alte nume politice, cel pu­țin la fel de interesante ca al lui Dragnea.

În vara aceasta, a devenit celebră o replică ros­tită la una dintre ultimele ședinte ale pro­cesului privatizării frauduloase a ICA. Gheor­ghiță Mateuț, apărătorul lui Dan Voiculescu, întreabă disperat instanța: „Spuneți-mi ce să mai fac, nu știu ce să mai fac, îmi respingeți tot ca inadmisibil”. Răspunsul judecătoarei Ca­melia Bogdan, membră a completului de la Curtea de Apel București care l-a condamnat pe Voiculescu la 10 ani închisoare, a fost scurt: „Nu putem oferi asistență juridică avo­caților”. Asta este ceea ce a făcut însă Alina Bica în mai multe cazuri cu infractorii. Culmea ironiei, dosarul lui Tender (RAFO - Carom), în care instanța ar trebui să se pronunțe pe 16 decembrie, a fost instrumentat chiar de Alina Bica, în anii 2005-2006. Este greu de explicat evoluția procurorului care a trimis în instanță un rechizitoriu, iar după opt ani ajunge să-l sfătuiască pe inculpat cum să se apere în fața magistraților și să anuleze probele din dosar. Această „consultanță” recompensată cu te­re­nuri (potrivit ordonanței DNA) a fost acordată începând de anul trecut, adică în perioada în care Bica era șefa DIICOT.

Despre Alina Bica s-a spus mereu că este apro­piată de PDL, că a ajuns la Parchetul Ge­neral datorită relației de prietenie cu Elena Udrea. Iată, vedem acum că Bica era o trans­partinică, nu ținea cont de coloratura politică atunci când era vorba de bani sau funcții. În fapt, halucinant în cazul Bica, dar nu numai, dacă este să ne amintim de dosarul jude­cătorului Mustață de la Înalta Curte, de cel al lui Florin Costiniu, soțul Vioricăi Costiniu, tot de la ÎCCJ, sau de șpăgăresele de la Curtea de Apel București, este nivelul la care poate ajun­ge corupția în justiție. Dacă, în ceea ce pri­vește judecătorii, surpriza nu mai este chiar atât de mare, în privința procurorilor trebuie să recunoaștem că este primul caz la un ast­fel de nivel. Dosarele Alinei Bica instrumentate de procurorii anticorupție sunt o victorie ama­ră pentru Laura Codruța Kövesi. Bica a fost îna­inte șefă de birou și apoi de secție, pe tim­pul Codruței Laura Kövesi. În 2009, Bica a de­venit secretar de stat la Ministerul Justiției și a revenit la PÎCCJ în mai 2012.

Cazul Bica arată încă o dată, dacă mai era ne­voie, că promovarea în funcții publice, în spe­cial cele din justiție, trebuie să fie exclusiv re­zultatul unui proces transparent, bazat pe cri­terii clare, și nu pe trocuri politice, indiferent de justificarea lor conjuncturală.