Alegerile prezidențiale în Statele Unite și factorul etnic

Este rezultatul alegerilor din SUA din 2016 în mâna minorităților hispanică şi afro-americană, care, la ultimele patru alegeri, s-au mobilizat proporțional mai masiv decât caucazienii?

Încă de la sfârșitul ultimului război mon­dial, una dintre temele majore care au fă­cut obiectul unor aprigi dezbateri între de­mocrați și republicani au fost inegalitățile social-economice și poli­ti­ce, violențele rasiste, dis­cri­minările legale sau ilegale cărora le-au căzut victimă minoritățile. Drepturile ci­vice, îngroparea definitivă a segregației și, mai nou, affirmative action (dis­cri­minare pozitivă) din uni­ver­sități și din admi­nis­tra­ţie au oferit un soclu solid jocului politic american. Și astăzi încă, după atâtea decenii, principiul egalității continuă să fie un cal de bătaie pentru adversarii politici. Întâmplător sau nu, în ultima vreme, afro-americani din cla­sele populare au alimentat în mod ne­fe­ricit cronica relațiilor interetnice. Ima­gi­ni­le unor tineri negri neînarmați împușcați de polițiști albi, moartea în condiții sus­pec­te într-o închisoare din Texas a unei ti­nere universitare de culoare arestată pen­tru o infracțiune minoră de circulație și manifestațiile de protest care au urmat au fă­cut înconjurul lumii. Masacrul de la Char­leston, din iunie 2015, opera tânărului Dy­lann Roof, a reaprins flacăra supremaţiei albilor pe care mulți o credeau de mult stinsă.

Să fie oare vorba de o recrudescență a ra­sismului instituțional? Așa s-ar părea, du­pă schimbările suferite în 2013, cu apro­ba­rea Curții Supreme, dar fără controlul Wa­shingtonului, de Voting Rights Act, acea le­ge care, din 1965, garanta accesul ne­dis­criminatoriu la urne al alegătorilor afro-americani în statele din Sud și din Mid­west. Modificările, care penalizează mi­no­ritățile etnice și „rasiale“, au avut con­se­cințe asupra alegerilor intermediare (mid­terms) din noiembrie 2014.

Alegerea lui Obama a trezit mari – poate prea mari – așteptări cu privire la intrarea Statelor Unite într-o epocă „post-rasială“ în care inegalitățile și discriminările legate de origine ar fi tins spre zero. Numai că Oba­ma nu a vrut să apară ca „președintele negrilor“, așa încât anumite politici ale sale destinate, cu precădere, părților de­fa­vorizate ale minorităților – reforma să­nă­tății, dezvoltarea școlarizării precoce, pro­iectul de reforma legislației privitoare la imigrație etc. – au fost percepute ca timi­de și au rămas limitate ca efecte. Con­se­cința? Dezamăgiți, la alegerile inter­me­dia­re din 2014, alegătorii negri și foarte mulți hispanici nu au mers la vot, ceea ce le-a adus republicanilor mari victorii la Senat și în Legislativele locale.

Demografia, o provocare electorală

Conform datelor avansate de Brooking Ins­titution, populația albă ai cărei strămoși sunt originari din Europa Occidentală îm­bătrânește și lasă loc unei diversități de­mografice care câștigă teren nu doar în ma­rile orașe, ci peste tot în țară: vârsta ei medie se situează la 43 de ani, față de 37,7 per ansamblul americanilor. La hispanici, ea este de 28,5. Între 2010 și 2014, țara a „pierdut“ 1,13 milioane de indivizi sub 20 de ani. Cifra este diferența între o scădere de 2,12 milioane la albi și o creștere de 990.000 la minoritari. În 47 de state din SUA, populația caucaziană a celor sub 20 de ani a scăzut. În 14 state, în care tinerii sunt mai numeroși decât în 2010, sporul pro­vine din rândul mi­no­ri­tă­ți­lor. Tineretul se „colo­rea­ză“ puternic prin valurile de imigrație succesive și prin metisaj. Deja, în 2014, în jur de 48% dintre per­soanele sub 20 de ani erau produsul diversității etnice și „rasiale“. Cum procentul va atinge 52% în 2025 și 55% în 2035, este clar că nu se va mai pu­tea vorbi de minorități. O realitate de care oamenii politici trebuie să țină seama, având în vedere că țara are nevoie de ti­neri pentru a face să meargă economia și pen­tru a finanța o parte din protecția soci­a­lă. Părerea celor mai mulți observatori este că, dacă nu va ști să-și atragă voturile minorităților afro-americane, hispanice și asio-americane, niciun candidat nu are vreo șansă la prezidențialele din 2016. În orice ipoteză, schimbările demografice, ca­re nu se vor lăsa așteptate, violențele și dis­criminările la adresa minorităților – din ce în ce mai apăsat denunțate în ul­ti­ma vreme -, nevoia imperativă de o refor­mă substanțială a imigrației îi pune pe can­didații la Casa Albă, indiferent de cu­loarea politică, în fața unei luări de ati­tu­dine lipsite de echivoc. Rămâne de văzut cum va fi ea primită de „bază“.

Diversitatea etnică, o evoluție ineluctabilă

Pe termen mediu, această evoluție de­mo­grafică schimbă compoziția electoratului american: populația hispanică votantă este în creștere, în vreme ce electoratul cau­cazian regresează. Este adevărat că în 2016 el va mai reprezenta încă două treimi din votanți, dar cu mari diferențe teri­to­riale. Trasarea circumscripțiilor, care până acum îi favoriza pe conservatori în multe state din Sud, nu va mai produce aceleași efecte și îi va obliga pe candidați să-și schim­be strategiile electorale. Dacă în 2004 hispanicii l-au votat pe George W. Bush în proporţie de 40%, în 2008 ei l-au votat pe John Mc Cain în proporție de 31% și în 2012 pe Mitt Romney cu 27%. Dinamica votanților arată o îndepărtare crescândă a minorității hispanice față de republicani.

Strategia republicanilor şi agenda democraţilor

O întrebare majoră privește poziția re­pu­blicanilor: vor rămâne ei pe linia ostilității deschise, asemenea mai multor pre­ten­denți actuali la învestitura partidului, sau vor da semne că înțeleg aspirațiile ale­gă­to­rilor proveniți din rândurile minorităților? Mai rămâne deschisă eventualitatea unui program color-blind care poate fi inter­pre­tat ca fiind favorabil albilor.

Periculoasă pentru republicani pare să fie incapacitatea a numeroși lideri de a con­știentiza realitatea demografică și socială: ei creditează în continuare mitul unei Americi albe și protestante, în care tre­buie menținute restricționarea accesului la avort, inegalitățile salariale între bărbați și femei etc. Problema republicanilor este să rămână credibili cu o bază radicală ca­re, deja, nu concepe decât o opoziție fron­tală cu actualul președinte, cu un elec­to­rat care se reduce la scara țării și cu un nu­cleu dur constituit din ce în ce mai mult din albi din ce în ce mai bogați și din ce în ce mai puțin toleranți. În fața unei opinii publice tot mai sensibile la pro­blemele discriminării minorităților după evenimentele de la Baltimore, Ferguson și Charleston, republicanii sunt conștienți că nu pot ocoli subiectul, dar, deocamdată, niciun pretendent republican nu a de­nun­țat rasismul structural al societății ame­ri­cane, cu excepția lui Marco Rubio, el în­suși emigrant de origine cubaneză, care a recu­nos­cut că afro-americanii și hispanicii sunt tratați discriminatoriu de justiție și po­li­ție. De la legalizarea progresivă a imi­gran­ților clandestini și până la linia dură ca­re utilizează împotriva lor clasicul ar­gu­ment al securității personale și al pro­tec­ției mun­citorilor americani, evantaiul po­zițiilor pre­ten­denților la candidatură este larg. „Erup­ția“ Donald Trump - care i-a ca­lifi­cat pe mexicani de delicvenți și viola­tori –, cu discursul lui vitriolant rasist, a în­fipt un spin în talpa republicanilor și le-a oferit de­mocraților șansa de a-l taxa drept „ade­vărata față a Partidului Re­pu­blican“!

Pretendenții la învestitura democrată au sezisat perfect că miza campaniei trebuie să fie pluralismul cultural, etnic și „ra­sial“. Hillary Clinton, favorita sondajelor, și-a ajustat tirul pe lupta contra dis­cri­minărilor – care vizează minoritățile et­nice, „rasiale“, sexuale și femeile. Ea și-a însușit o teză care câștigă teren în Statele Unite: discriminările înseamnă „talente pierdute“ pentru națiune și pentru PIB-ul ei. Deși a fost interpelată de militanți ne­gri, tineri în general, care pretind un pro­iect politic concret, în loc de denunțarea (neefectivă) a violențelor fizice și sim­bo­li­ce, Clinton a fost singura candidată demo­crată care s-a pronunțat clar în legătură cu violențele poliției împotriva afro-ameri­canilor și a condițiilor condamnărilor lor în justiție.

Statele Unite se confruntă cu o criză identitară

Afro-americanii și hispanicii sunt tot mai vizibili în media și, de asemenea, tot mai numeroși în posturile de răspundere din lumea întreprinderilor. Până în 2040, his­panicii vor deveni principalul grup etnic. În țară, metisajul progresează, noile elite „se colorează“, revendicările în materie de emancipare și respectarea drepturilor ca­pătă amploare. Pentru cei doi pre­ten­denți la fotoliul de la Casa Albă, subiectele societății americane actuale se precipită pe agenda de lucru și cer răspunsuri nee­chivoce: șomajul, sănătatea, educația, lup­ta contra sărăciei, securitatea, toleranța cul­turală și religioasă. Cum să mulțumești masele, fără să nemulțumești electoratul tradițional? Negarea realității nu ține loc de proiect de țară. În disperare de cauză, unii dintre liderii republicani propun o în­toarcere la ostilitatea anilor 1980, dacă nu 1960, împotriva negrilor și a hispanicilor.

Democraților, tineretul afro-american le va cere să țină promisiunile neținute de Obama în lupta contra discriminărilor „rasiale“. Și aceste așteptări înmulțite cu doi le vor îngreuna și mai mult sarcina.

Nu există îndoială că multe dintre su­biec­tele de campanie interesează în cel mai înalt grad comunitățile hispanice și afro-americane – prin definiție mai fragile, mai defavorizate: șansele persoanelor cu o ca­li­fi­care precară, extinderea salariului mi­ni­mal „la privat“, egalitatea de șanse în edu­ca­ție, reforma sistemului penal. Putem să ne întrebăm dacă rezultatul alegerilor din 2016 nu este în mâna acestor minorități ca­re, la ultimele patru alegeri, s-au mo­bi­lizat proporțional mai masiv decât cauca­zienii.

Traducere și adaptare de LUMINIȚA BRĂILEANU după Politique Internationale, numărul 149, iarna 2015-2016.