De același autor
Foarte probabil, dacă în mai 2025 Nicușor Dan nu intra în cursa electorală, George Simion ar fi fost azi președintele României. Nici Antonescu, nici Lasconi nu ar fi făcut față viiturii suveraniste de după anularea alegerilor precedente. Să fie, oare, de ajuns cele șapte luni de la covârșitoarea victorie din 18 mai, ca să îl considerăm deja „încălțat” de Sistem? Sau neparolist în promisiunile făcute? Vocile care îi contestă președintelui tot mai mult meritele se înmulțesc, bazându-se pe o serie de clișee, care se justifică a fi analizate.
Clișeul 1: că ar fi intrat în cursa pentru prezidențiale, deși declarase că nu o va face înainte de încheierea celui de-al doilea mandat la Primăria Generală. De fapt, în 16 dec 2024, ND își anunța în mod neașteptat candidatura, cu argumente greu de răstălmăcit, dacă ni le amintim în context. ”Suntem într-un moment de cumpănă, cel mai dificil moment pe care România l-a avut după Revoluție. Este nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care statul răspunde așteptărilor cetățenilor. Sunt convins că societatea românească va profita de acest moment de reflecție neașteptat și va găsi resursele pentru a merge mai departe.” Deși pornea la drum ca independent, cu un important handicap de notorietate la nivel național, a avut luciditatea să înțeleagă miza pe termen lung și curajul să acționeze după cum îi dicta conștiința. O atitudine greu de catalogat drept politicianism ipocrit.
Clișeul 2 – că nu l-ar susține pe Ilie Bolojan în programul de reformă, că nu l-ar fi dorit ca șef al guvernului, că l-ar sabota, pe un fond de rivalitate politică. De fapt, și în campanie, și după victorie, Nicușor Dan l-a profilat constant pe Bolojan ca premier, subliniind doar că nu poate garanta acest lucru, date fiind constrângerile într-o coaliție de 4 patrupartide. Și s-a ținut cu dinții de această opțiune. Așa cum anticipase de la bun început, abia după patru săptămîni de negocieri intense, în care s-a implicat direct, guvernul de largă coaliție era învestit, pe 23 iunie. Faptul că Bolojan a devenit premier este fără îndoială și meritul președintelui.
Un clișeu conex este că nu ar fi respectat promisiunea din campanie, de a nu crește TVA. Să ne amintim. În timpul săptămânilor de negocieri, tocmai pentru a-și onora angajamentul public, a pledat împotriva creșterii TVA – ajungând până la episodul calculului ad-hoc, cu pixul pe hârtie, la masa discuțiilor, pentru a face demonstrația... Totuși, confruntat cu ultimatumul prezentat de însuși Ilie Bolojan, „ ori eu, ori TVA” , președintele a ales fără ambiguități să nu renunțe la acesta, ca șef al guvernului. De atunci încoace, nu știu când a dat semne plauzibile că accelerează în vreun fel ruperea coaliției, respectiv plecarea prim- ministrului. Dimpotrivă, mesajul său recurent a fost că alianța proeuropeană poate și trebuie să funcționeze, că nu sunt motive să nu continue programul de reformă. Însuși premierul, pus recent în fața unor întrebări cu răspuns indus, afirma convingător că relația dintre Palate, ca și cea personală, funcționează bine, oferind și exemple. De altfel, respingerea categorică a moțiunii de cenzură, din 15 dec, denotă că „optimismul” președintelui Dan, privind stabilitatea de facto a alianței, se baza pe o intuiție corectă.
Clișeul 3 - că ar fi de partea magistraților, în dezbaterea privind pensiile speciale și reforma din justiție. De fapt, doar nuanțările îi pot fi imputate, din moment ce a afirmat de atâtea ori, răspicat, că justiția, ca instituție a statului, trebuie să funcționeze exclusiv în interesul cetățeanului și că e nevoie de reformă, prin schimbări legislative. Pretenția sa de bun simț, emisă și în calitate de cunoscător al instanțelor, este ca breasla magistraților să nu fie incriminată generic, căci include mulți profesioniști dedicați și onești. Și iată că evenimentele ultimelor zile îi dau dreptate. Cutremurul iscat de ancheta Recorder aduce în prim plan exact acea comunitate de profesioniști (ținuti captivi de o ierarhie coruptă), la care se referea președintele, atunci când sugera că schimbarea reală nu poate veni decât din interiorul corpului profesional. Pe de altă parte, nu cred că ancheta Recorder ar fi avut efectul la care asistăm, dacă magistrații care au avut curajul să se exprime public, nu ar fi fost convinși că, în actuala conjunctură, mesajul lor va fi recepționat la vârful statului. De altfel, reacția imediată a președintelui, prin consistenta postare din 10 decembrie, a stimulat efectul rapid din ziua următoare, când apăreau deja primele 180 de semnături pe scrisoarea de solidarizare a magistraților din toată țara - invitați pe 22 decembrie la Cotroceni, pentru discuții la subiect, fără limită de timp. S-ar zice că președintele aștepta o astfel de mobilizare, care să îi permită o poziționare fundamentată, pe tema Justiției. Situația prezentă demontează încă un obsedant reproș al ultimelor luni – și anume, că președintele nu merge în ședința CSM pentru a cere schimbări, deși are acest drept constituțional. Dar de ce s-ar fi dus? După tot ce iese la iveală zilele acestea, reiese că s-ar fi grăbit degeaba la întâlnirea cu „liderii” (apud Lia Savonea) unui ... stat în stat, pe care nu avea cum să-i abordeze rațional. Fiind, probabil, conștient de acest lucru, el nu a dorit să bifeze momentul, de ochii lumii. Precum îi stă în obicei.
Clișeul 4 - că s-ar fi dat cu PSD- ul, fiindcă dă cordial mâna cu Grindeanu și vorbește frumos cu el. Dar la ce bun să-și arate colții? Prin nimic nu se dezice domnul Dan de stilul care l-a consacrat încă din campanie: ferm în ideile sale, dar civilizat, rațional, niciodată contondent. Nedușmănos chiar cu dușmanii. Nu-l ia de guler pe Grindeanu, fiindcă anticipează că ar fi contraproductiv. Nu cumva e un calclul corect? E clar că președintele face o echilibristică dificilă, pentru a nu împinge PSD dincolo de linia roșie, în brațele AUR, și pentru ca alianța democratică și reformele cerute de Bolojan să poată continua. De altfel, și în acest mod, îi vine în sprijin premierului, dovedind că Nicușor Dan rămâne, pe fond, un strateg.
Clișeul 5 - că s-a dus la Romania TV. De ce să nu se ducă, din moment ce, acolo fiind, a spus ce crede el, ce a vrut el, nu ceea ce îi dicta în cască altcineva ? Așa cum, de curând, s-a prezentat și în tirul celor 40 de întrebări lansate de Denis Rifai, la Kanal D. Deschiderea către toate categoriile de cetățeni ai societății, postulată ca principiu al exercițiului său prezidențial, îi contrariază pe tribaliștii societății noastre, care nu concep, sau nu acceptă nici termenul federator, nici pe cel de mediator - preferând să ignore cu bunăștiință atmosfera de normalitate care se instalează, de câteva luni încoace, prin tandemul Dan /Bolojan, în comportamentul politic autohton.
Clișeul 6 - că ar fi „ încasat o înfrângere rușinoasă ” susținându-l pe Cătălin Drulă, la Primăria Generală, în 7 deccembrie. Să nu fi știut, oare, șahistul Dan, că Drulă nu are practic nicio șansă, cu USR cu tot? Gestul de susținere pare să se fi bazat mai mult pe unele afinități în materie de urbanism și mafie imobiliară - de altfel, teme cvasi-absente în discursul celorlalți candidați. Două secvențe aratându-i împreună, plus prezența, ca invitat, la lansarea candidaturii - n-au cum să echivaleze cu o susținere imputabilă, arogantă. La o adică, putea evita să le dea apă la moară cârcotașilor... Însă, ca de fiecare dată, ne arată că este un om liber, care știe să nu încalce nici legea, nici constituția, nici morala. Până la urmă, dacă în mod democratic așa-zisa opțiune prezidențială a fost respinsă la urne, e cel mai bun semn că democrația funcționează. Nu cred nicio clipă că președintele a dat cu pumnul în masă, de frustrare.
Clișeul 7 - că ar fi greșit, destituindu-l din postul de consilier prezidențial pe fidelul său sprijinitor, Ludovic Orban. Să ne amintim însă cum a înțeles domnul Orban să-și exercite noua funcție, autopromovându-se încă din prima zi pe diverse platforme media, de parcă Palatul Cotroceni ar fi fost sediu de partid. Și să remarcăm cum se mediatizează în continuare, după discreta sa eliberare din funcție, lansând săgeți către cel anterior susținut cu entuziasm. Are trecere și clișeul: Orban, binefăcător al lui Nicușor Dan, din 2020 încoace. De acord. Dar nu cumva fostul șef al PNL și-a resetat propria prezență publică, asociindu-și imaginea cu cea a independentului, credibilului Nicușor Dan? E limpede cât de mult a avut de câștigat obositul politician de pe urma acestei apropieri, mai cu seamă de când e liderul unui minipartid fără șanse electorale.
Clișeul 8 - că l-a decorat pe veteranul Ion Vasile Banu. Atribuirea unei singure distincții, de Ziua Natională, a explicat-o ca gest simbolic și a acompaniat-o de refuzul, la fel de simbolic, de a nu semna „ca primarul” lista celor peste 100 de decorații sau ridicări în grad dictate de Structuri. O formă de curaj în fața automatismelor instituționale, similară refuzului, discret dar hotărît, de a nu participa la funeraliile lui Ion Iliescu, în luna august. Pe de altă parte, de ce un veteran de pe frontul de Est, precum domnul Banu, este mai puțin respectabil decât , să zicem, generalul Marin Dragnea, fost președinte al ANVR, venit în 1944 în țară, din URSS, pe caii cei mari ai Diviziei Tudor Vladimirescu, avansat ulterior în diverse funcții, decorat în mai multe rânduri de Statul român, dar și, în 2015, de către însuși Vladimir Putin? Fără ca lumea să se indigneze. Responsabilii crimelor de război din anii ’40, au plătit cu viața, în urma „Nurnberg”-ului românesc. Iar execuția „exemplară” de la Jilava, din 1946, a Lotului Antonescu, compus din patru foști demnitari ai statului român, a reprezentat forma expiatorie pentru deciziile luate pe timp de război. Cum să anulezi în bloc spiritul de sacrificiu al ostașilor porniți atunci într-o luptă de eliberare națională, prin prisma anumitor ordine pe care vor fi trebuit să le execute? Sau cum ar fi să se conteste vitejia soldaților din armata română, care au luptat, după 23 august 1944, alături de viitorul ocupant? Doar imparțialitatea istoricilor ne poate lămuri.
Clișeul 9 - că nu a impulsionat îndeajuns clarificarea evenimentelor din noiembrie 2024, la alegeri. Ca și în cazul Justiției, înainte de aspectele tehnice sau de luările de poziție spectaculoase, se poate observa că președintele a pledat constant pe tema respectivă, sub diverse forme, instituționale sau mediatice, fără să a se lansa în concluzii explozive, încă insuficient fundamentate. Adică, fără protagonism inutil. Cu toate acestea, câte nu s-au schimbat deja, în acest an de răscruce? Conștientizarea problemei s-a amplificat. Informația s-a înmulțit și circulă. Chiar voci din publicul suveranist admit că s-au trezit din vraja lui Georgescu. Tabăra populistă se scindează. AUR scade, totuși, în sondaje. În același nou climat social, procurorii au instrumentat dosare voluminoase, iar procesul lui Călin Georgescu, Horațiu Potra și al altor 20 de inculpați, acuzați de subminarea ordinii constituționale, a luat startul. (Desigur, calea e lungă!) Nu în ultimul rând, șeful statului a anunțat că în intervalul următor va face public Raportul detaliat privind metodele de manipulare care au viciat a scrutinul de anul trecut. Este primul interesat să se țină de cuvânt, pentru a-și consolida autoritatea morală.
Clișeul 10 - că și-ar fi dezamăgit electoratul, că nu face mare lucru și seamănă tot mai mult cu Iohannis. Baia de mulțime de după parada militară, din 1 decembrie, sugerează exact contrariul. Iar comparația cu Iohannis e chiar demontabilă ... „pas cu pas”. Tocmai în acest an de răscruce, când șeful statului nu mai e o abstracție, când trendul bunului simț și al gândirii cu mintea proprie se pune în slujba binelui comun, să uităm în ce ambianță toxică ne zbăteam anul trecut, chiar pe vremea asta? În pofida numeroaselor dificultăți sau greșeli inerente, cu zâmbetul pe buze, Nicușor Dan pare să ne spună: eu nu renunț la niciunul dintre voi, așa cum nu renunț la dorința de a vă ajuta să normalizăm împreună societatea. Chiar dacă va trebui să am răbdare.
