De același autor
Judecând după opoziţia vehementă făcută în urma fiecărui derapaj al puterii, după atenţia acordată reconstrucţiei dreptei, nu sunt dubii că Traian Băsescu va juca, indirect, un rol major în campania pentru prezidenţiale. De ce, însă, atâta vreme cât e în ultimul an de mandat prezidenţial?
Traian Băsescu a fost politicianul care, în 2013, a jucat rolul opoziţiei, ţinând piept puterii, unei zdrobitoare majorităţi parlamentare şi reuşind să blocheze proiecte de importanţă majoră pentru USL, toxice însă pentru statul de drept şi pentru viitorul României în ansamblu. Surprinzător, a şi crescut în sondaje. „Este, după părerea mea, cel mai puternic om politic din 2013. A pornit călcat în picioare de electorat, masiv. Şi, cu toate astea, a ştiut să rămână în picioare“, admitea, recent, unul dintre inamicii săi înverşunaţi, Sorin Roşca Stănescu. Cozmin Guşă îi recunoştea şi el un capital electoral în creştere şi prognoza unul „consistent“ în a doua jumătate a lui 2014.
Totuşi, de ce se mai implică Traian Băsescu, în ultimul său an de mandat prezidenţial, în mari lupte politice? De ce îşi asumă rolul opozantului dur la adresa derapajelor puterii şi, indirect, o mare responsabilitate pentru toamna lui 2014?
Ar putea să o facă din orgoliu. E genul de politician care nu a cunoscut înfrângeri majore, deşi a trecut razant pe lângă ele. Care a avut întotdeauna un as în mânecă. Genul de politician care nu pare să accepte ieşirea (fie şi temporară) de pe scena politică decât în aplauze – chiar dacă nu majoritare. Iar sondajele de opinie de final de 2013 îi indicau deja o popularitate în creştere.
Ar putea-o face constrâns de dorinţa de a asigura continuarea procesului de modernizare a statului, pe care l-a început. Or, privind la deciziile şi proiectele puterii, nu se poate spune că USL sau vreo parte din această construcţie politică va duce mai departe aceste reforme.
Ar putea să o facă urmând paşii unui plan politic personal. De altfel, a recunoscut că a luat în calcul continuarea carierei politice şi după finalizarea mandatului prezidenţial. Se vehiculează ideea că ţinteşte spre funcţia de prim-ministru.
Ar putea să fie şi orgoliu, şi dorinţă de a duce lucrurile mai departe, şi proiect personal.
Pentru oricare dintre aceste situaţii are, însă, nevoie ca prezidenţialele să fie câştigate de un candidat de dreapta. Un candidat care să-l şi agreeze. Cu un an înainte de alegeri nu exista unul asumat şi susţinut de întregul pol de dreapta, ceea ce împingea lucrurile spre zona impredictibilităţii. Să ne amintim sub ce auspicii s-a încheiat 2013:
1. Ale unui eşec privind coagularea dreptei. Patru partide de dreapta nu au reuşit să închege o construcţie unitară solidă şi să trimită în competiţie un singur candidat, pentru că unul dintre ele, PDL, are vanităţi gonflate, calcule individuale mărunte şi o poziţionare anti-Băsescu. Prin vara lui 2013, pe fondul crizei acute din USL şi al cântecului de sirenă cu care Victor Ponta a încercat o vreme să-l ademenească pe Vasile Blaga, chiar părea plauzibilă o invitaţie a PDL în echipa de guvernare, alături de PSD. Vizita lui Traian Băsescu la Ţebea, exact în acea perioadă, pare să fi fost nu doar o ţinere în şah a PDL, ci şi o mişcare care a schimbat o strategie. Nu a fost nici în 2013, nu e nici acum cert dacă PDL va merge la prezidenţiale, aşa cum spune oficial, cu candidatul propriu, Cătălin Predoiu – care, în lipsa unui background politic convingător, nu pare să aibă vreo şansă de câştig de unul singur –, sau dacă va susţine un candidat comun cu un alt partid. E cert însă că refuză coagularea dreptei şi susţinerea drept candidat unic a lui Mihai Răzvan Ungureanu, la fel cum refuză un drum comun cu PMP – proiect politic alternativă la PDL, înfiinţat după acel „Adio“, adresat de Traian Băsescu, în primăvara anului trecut.
2. Sub auspiciile unui PSD care pare decis să meargă cu un candidat propriu la prezidenţiale şi ale unui PNL în derivă. E mai mult de un an de când PNL înregistrează, ca intenţie de vot, un minus, care se accentuează, faţă de PSD. În atare condiţii, nu se ştie dacă liberalii vor accepta alinierea în continuare şi în aceleaşi condiţii în spatele lui Crin Antonescu. Sau dacă vor continua aceeaşi politică „Jos Băsescu!“, dar sub o altă baghetă, în contextul în care s-ar lipi de PDL, care „nu îi este vasal lui Traian Băsescu”, cum spunea Vasile Blaga. Au existat zvonuri potrivit cărora aripa nemulţumiţilor liberali ia în calcul detronarea lui Crin Antonescu, după europarlamentare, şi prezentarea drept candidat pentru Cotroceni a lui Călin Popescu Tăriceanu - cu care Vasile Blaga a mai făcut echipă la guvernare, în 2004 - 2007.
3. Sub auspiciile unui drum comun FC - PMP momentan blocat.
Prin urmare, e foarte mare probabilitatea ca Traian Băsescu să facă în continuare opoziţie dură. În urma căreia să-şi transfere procente din capitalul de imagine, aflat pe un trend ascendent, fie spre candidatul (agreat şi de el) al dreptei sau al unei facţiuni a dreptei, fie, dacă nu se va ajunge la o înţelegere sau dacă personajul vizat nu se va poziţiona bine în sondaje, spre un alt candidat – luat deja în colimator, dar al cărui nume nu a fost încă pronunţat. //
