Balanţa justiţiei, pusă în pericol de `limba cântarului`?

Avem un nivel de corupţie care stârneşte îngrijorări la nivel de strategii de securitate. Avem confirmarea oficială a presiunilor făcute asupra justiţiei. Avem dovezi că vârful puterii nu este, de facto, nici aliat în lupta împotriva marii corupţii, nici garant al independenţei justiţiei. Şi mai avem perspectiva unei noi alianţe guvernamentale şi a unei noi majorităţi parlamentare, care e de natură să dea emoţii, date fiind precedentele UDMR în combaterea anticorupţiei.

Pe 4 martie, premierul Victor Ponta este aş­tep­tat să meargă în parlament cu un guvern în care a fost invitat şi UDMR. Rămâne de văzut ce condiţii va impune UDMR, conştientă că va juca rolul „limbii cân­tarului“. Momentan, pre­ten­ţiile nu au fost făcute pu­bli­ce, d-l Ponta invocând că va cere parlamentului doar vo­tul pentru o nouă compoziţie a Cabinetului, nu şi pentru un nou program de gu­ver­nare. Cum e greu de crezut că UDMR nu vine cu nicio pretenţie care să trebuiască înscrisă în programul de gu­vernare, opacitatea în privinţa noilor planuri trădează fie pretenţii nerezonabile, pe care primul ministru le acceptă, probabil, tacit – din disperarea de a-şi face majoritatea –, fie încercarea lui de a evita să ajungă la pre­şe­dinţie pentru votul de învestitură – cutumă constituţională la care obligă un nou Cabinet şi un nou program guvernamental. Lipsa de transparenţă este, însă, de natură să nască suspiciuni.

În ultimii ani, UDMR s-a remarcat prin măsuri îndreptate împotriva anticorupţiei. În 2005, s-a opus, în guvern, declaraţiilor de avere detaliate şi publice. Un an mai târziu, tot în gu­vern, s-a opus adoptării Le­gii ANI. În acelaşi an, în par­lament, a pus umărul la res­pingerea ordonanţei de în­fiinţare a DNA. Tot UDMR s-a opus remanierii vreunuia din­tre miniştrii săi. Apoi, a vrut conflictul de interese de­zin­criminat de facto şi a mai vrut ca demnitarii să fie eli­minaţi din categoria celor c­a­re răspund pentru infracţiuni de serviciu. Tot de la UDMR a plecat un pro­iect ce urmărea introducerea pe lista lus­trabililor a unei întregi categorii profesionale: procurorii. Era o lege cu dedicaţie, care ur­mărea doar să lovească în Monica Macovei, apărătorul constant al anticorupţiei.

Îngrijorător este faptul că o eventuală pre­tenţie a UDMR de a pune piedici, direct sau in­direct, luptei anticorupţie ar avea teren fertil. Departamentul de Stat al SUA atrage atenţia, în raportul pe 2013, privind drepturile omului, că în România – unde corupţia la nivel gu­vernamental a rămas o problemă larg răs­pândită – au existat încercări continue ale unor figuri politice de a compromite inde­pen­denţa justiţiei. Imixtiuni in crescendo în tre­burile justiţiei confirmau, la bilanţul DNA pe 2013, atât procurorul general al DNA, Laura Kövesi, cât şi preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu, care a vorbit şi despre o extindere a corupţiei, de­venite, pentru unii, „un stil de viaţă, o men­talitate“. La rândul lui, directorul SRI, George Maior, a atenţionat – deloc întâmplător, aş spune – asupra pericolului pe care îl re­pre­zintă corupţia la adresa securităţii naţionale, avertizând asupra sistemelor „profund co­rup­te“ care au dus la revolte ale populaţiilor. Pre­mierul Victor Ponta, prezent şi el la bilanţul DNA, nu şi-a exprimat îngrijorarea faţă de di­mensiunea la care a ajuns corupţia ins­ti­tu­ţionalizată. Nici nu s-a simţit dator să ia dis­tanţă faţă de declaraţiile făcute, cu doar câ­teva ore înainte, de purtătorul de cuvânt al Executivului, Mirel Palada, care acuzase DNA că face poliţie politică. A ţinut doar să atragă atenţia DNA că nu mai vrea scurgeri de informaţii în presă – poate, nu întâmplător, dacă ne raportăm la dosarul ASF – şi să spu­nă că-şi doreşte ca arestările preventive să fie excepţii.

O atitudine care a ridicat semne de întrebare a avut şi în primăvara anului trecut, la nu­mirea în funcţie a noii conduceri a Parchetului Public. După ce dăduse asigurări că nu „va mai comenta“ din funcţia publică activitatea Parchetului, a ţinut să-şi acorde lui însuşi o derogare. Şi să pună punctul pe „i“: „Nu vreau să mai văd, ca anul trecut (în 2012 – n.r.), scene din anii ‘50, cu procurori din va­canţă care cercetează oameni de la ţară. Cred că aveţi foarte mulţi oameni care au în­călcat legea şi trebuie să răspundă“. Un me­saj inechivoc. De altfel, ne-am obişnuit în ul­timii doi ani cu asalturi asupra justiţiei, din partea primului ministru, de o remarcabilă consecvenţă. Anul trecut, de exemplu, în de­curs de doar două luni, a avut cinci astfel de intervenţii.

Recapitulând, avem un nivel de corupţie ce stârneşte îngrijorări la nivel de strategii de securitate. Avem confirmarea oficială a pre­siunilor făcute asupra justiţiei. Avem dovezi că vârful puterii nu este, de facto, nici aliat în lupta împotriva marii corupţii, nici garant al independenţei justiţiei. Şi mai avem pers­pec­tiva unei noi alianţe guvernamentale şi a unei noi majorităţi parlamentare care, date fiind precedentele UDMR în combaterea an­ti­co­rup­ţiei, e de natură să dea emoţii. E riscant să fim puşi în situaţia ca d-l Ponta, disperat să-şi facă o majoritate, să aleagă dacă vrea ca noi să trăim „în republica-puşcărie a lui Ma­covei sau în republica mea, care respectă drep­tu­rile omului“, cum spunea, prin 2011, se­natorul UDMR Frunda György. Pentru că una re­pre­zintă drepturile omului în viziunea Am­ba­sadei SUA la Bucureşti, de exemplu, şi alta, am vă­zut, în viziunea unor lideri ai UDMR. //