CCR, obediență și compromis cu efecte riscante

Cea mai recentă dovadă de docilitate po­li­tică vine dinspre Curtea Constituțională. Cu un vot de cinci la patru, CCR a respins, zilele trecute, ca inadmisibilă sesizarea Avo­catului Poporului pe ar­ticolul 2 din Legea 90/2001, privind organizarea și func­ționarea guvernului și a ministerelor, articol ce le interzice persoanelor condamnate să fie membri ai guvernului – adică, lui Liviu Dragnea să devină pre­mier, că din acest punct a pornit discuția. Inad­mi­si­bilitatea se bazează pe ar­gu­mentul că problemele invocate în res­pec­tiva sesizare țin de competența par­la­men­tului. Un motiv care, dacă era într-adevăr cel real, ar fi fost sesizabil şi putea fi in­vocat de la început, nu după patru luni și patru amânări ale pronunțării deciziei.

Magistraţii CCR care au dat decizia pare că au recurs la acest tertip pentru a fugi de responsabilitate și a nu se pronunța pe fondul chestiunii, adică în mod inechivoc asu­pra constituționalității sau necons­ti­tu­ționalității unei legi. O soluție de com­pro­mis care să împace și capra politică (și pe­nală), și varza propriei conștiințe. Și, ast­fel, au evitat pronunțarea pe fondul pro­ble­mei și au respins, ca inadmisibilă, se­sizarea Avocatului Poporului.

Faptul că pentru această eschivare CCR a avut nevoie de, cum aminteam, patru luni și de patru amânări vorbește de la sine des­pre presiuni ale politicului făcute asu­pra judecătorilor constituționali. Și, mai grav, despre faptul că astfel de presiuni au efect asupra unora, pentru că găsesc acolo teren fertil, pregătit de partipris-urile lor politice, duse până la obediență. Con­fir­ma­rea acestei stări de fapt vine, voalat și in­di­rect, de la președintele CCR, Valer Dorneanu, care le de­clara jurnaliștilor, în­cer­când să justifice una din­tre amânări: „E cea mai grea soluție pe care am avut-o până acum, pentru că pro­blemele sunt mai ales de apreciere po­li­tică“.

Deci, Liviu Dragnea este, în­că, o castană fierbinte, în ciuda iminentei sale sen­tin­țe definitive, ca­re l-ar putea scoate din li­ga mare a po­li­ti­cii, printr-o condamnare, chiar și cu sus­pen­dare. Sau îl va lăsa în con­tinuare în viața politică, în cazul achi­tă­rii. Iar atunci, liderul PSD ar putea avea nevoie ca pro­blema articolului 2 din Legea 90/2001 să fie tranșată, la CCR, în fa­voa­rea sa. Așa că, nefiind siguri de ce va de­cide justiția, cinci judecători consti­tuțio­nali nu fac ni­cio mișcare ce l-ar putea le­za. Şi refuză o pronunțare clară.

Echivoc pe care, la o adică, îl vor putea în­toarce în favoarea lor, în funcție de con­tex­tul politic viitor. Dacă Liviu Dragnea nu va fi condamnat în al doilea dosar, ar pu­­tea spune că, datorită lor, va putea ajun­ge premier. Pentru că motivul respin­gerii se­si­zării Avocatului Poporului, ca inad­mi­si­bilă, poate însemna că, pe viitor, CCR e po­sibil să admită neconsti­tu­țio­na­li­ta­tea aces­tui articol, dacă ea va fi invocată în con­di­ții admisibile. În cazul în care Li­viu Dra­g­nea va fi condamnat și va deveni un pion de care nu va mai ține nimeni cont în liga mare a politicii, după modelul Adrian Năs­tase, vor putea spune că nu i-au făcut jo­cul nici lui, nici anturajului său politic, că, iată, nu au declarat necons­ti­tu­țional acel articol, cum au dorit Avocatul Po­po­ru­lui și cei care i-au solicitat să facă sesizarea.

La fel ca CCR, şi Avocatul Poporului a dat dovadă de obediență politică. Încă o dată. După ce, în guvernarea Ponta, şi-a asumat ro­lul, de facto, de avocat personal al lui Vic­tor Ponta şi al PSD, apoi pe cel de avo­cat al lui Dan Voiculescu şi al stipen­dia­ţi­lor şi susţinătorilor săi, acum Victor Cior­bea și-l asumă pe cel de avocat al lui Liviu Dragnea și al susținătorilor acestuia. Așa că, în chiar prima zi de lucru a Guvernului Grindeanu, a sesizat CCR cu excepția de neconstituționalitate a indezirabilului ar­ti­col 2 din Legea 90/2001. Graba lui Victor Ciorbea a fost cauzată de deranjul pe care i l-a creat acest articol lui Liviu Dragnea. Un articol care intră în coliziune cu men­talitatea unei părţi largi a PSD pentru care problemele judiciare ale unui politician sau condamnarea penală nu reprezintă ar­gumente pentru a-l determina să facă un pas înapoi, dimpotrivă. Un articol, uitat sau neștiut, din cauza căruia d-l Dragnea – condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în Dosarul „Referendumul“ – nu este azi premierul României. Premierul de jure.

Totuşi, acest deziderat al liderului PSD, Li­viu Dragnea, ar putea deveni realitate, chiar şi cu întârziere – în cazul în care cea de a doua sentință care îl vizează va fi de achi­ta­re. Și asta, fie dacă legea va fi mo­di­ficată în parlament – în a cărui curte a arunc­at acum CCR mingea și unde d-l Dragnea controlează majoritatea -, fie dacă articolul 2 din Legea 90/2001 va fi de­cla­rat, la un moment dat, neconstituţional, de către CCR. Ceea ce nu este exclus, CCR lăsând, ia­tă, o portiţă deschisă prieteneşte. O cale des­chisă spre putere unor infrac­tori.