De același autor
Suveraniștii și-au făcut loc, de câțiva ani, în spațiul public și pe scena politică din România, ocupând culoarul electoral lăsat liber după dizolvarea sau intrarea în irelevanță politică a Vetrei Românești, transformată în Partidul Unității Naționale Române, și a Partidului România Mare. Priză au la publicul nostalgic după naționalismul comunist izolaționist sau la cel format, educat pe filon protocronist. Printre cele mai vocale formațiuni suveraniste sunt AUR și SOS, ultimul fiind fondat de oameni desprinși din AUR. Pe acest palier ideologic sunt însă mai multe partide, mișcări, alianțe, blocuri suveraniste. Despărțiți de orgolii, de egolatrii, sunt uniți strâns de ura viscerală față de valorile occidentale.
Cocarda tricoloră, pumnul strâns ridicat amenințător, ia și sumanul – și, în cazul unora, cușma dacică drept element de decor – fac parte din recuzita lor. S-au autointitulat patrioți, apărători ai țării, ai neamului, ai valorilor și demnității naționale în fața „sclaviei” la care ne condamnă „Înalta Poartă de la Bruxelles” și a statutului de „colonie”. Invocă o falsă criză de suveranism, dar nu au alternative – în varianta ieșirii din UE sau măcar a nerespectării regulilor comunitare – nici la avantajele care vin la pachet cu apartenența la spațiul comunitar, nici la cele economice și financiare, nici la cele de securitate, în contextul în care Uniunea Europeană formează, alături de NATO și de Parteneriatul Strategic cu SUA, cei trei piloni fundamentali ai securității naționale.
În România, mișcarea suveranistă a prins aripi încurajată, susținută mediatic, de Rusia. În vara lui 2019, după încarcerarea lui Liviu Dragnea – care, în perioada în care a condus PSD a fost premierul de facto al României, virase puternic înspre suveranism și populism eurosceptic – și după congresul PSD, când Viorica Dăncilă câștiga alegerile interne în defavoarea lui Liviu Pleșoianu, propaganda rusă oficială, dezamăgită de rezultat, făcea apel public la „patrioții” români să se regrupeze. Și-a dorit ca PSD să fi ajuns sub conducerea lui Liviu Pleșoianu, pe care îl considera ca fiind „unul dintre cei mai curați și idealiști politicieni”, lăudându-i atitudinea „verticală” față de „Înalta Poartă de la Bruxelles” și față de Washington. Cum candidatul agreat ratase preluarea PSD, Rusia părea să aibă un plan B pentru „patrioții” din România, care să fie reprezentați de „Pleșoianu, Codrin și de alții cu gândire independentă” care „nu au loc în structura de putere a unui partid ca PSD, ci numai într-un partid național, alături de patrioți ca Dan Chitic, Aurelian Pavelescu”. Ce se dorea, mai exact? O mișcare națională suveranistă. Favoritul propagandei ruse la Cotroceni, Liviu Pleșoianu, nu reușise însă să adune nici măcar numărul necesar de semnături pentru a candida.
În același an, Dan Chitic, un alt „patriot” elogiat de propaganda rusă și considerat ca fiind „poate primul care a ridicat steagul suveranismului românesc”, fonda Partidul Alianța Națională, care avea pe lista obiectivelor principale „redarea demnității și suveranității țării”. Printre cofondatorii acestui partid se număra și fostul colonel SRI Daniel Dragomir, un vocal promotor al Ro-Exit – condamnat între timp pentru acte de corupție, fiind și dat în urmărire internațională timp de câteva luni. În decembrie 2017, acesta înființase platforma civică România 3.0, care urmărea „recâștigarea demnității naționale”, iar în vara lui 2018, an preelectoral, încercase, fără succes însă, să o transforme în partid naționalist.
Între timp, în decembrie 2020, în Parlament intra, în mod neașteptat, AUR, care își începe platforma-program cu nevoia de apărare a suveranității. Orgolii expandate și veleități de șefi (de partide sau chiar de țară), de figuri mesianice au făcut ca, la scurt timp, din acest partid să se desprindă câțiva politicieni care și-au fondat, la rândul lor, propriile partide, tot suveraniste. Printre ei, Diana Șoșoacă, fondatoarea SOS.
În septembrie 2022, Partidul Alianței Naționale este transformat în Coaliția pentru Națiune, printre ai cărei fondatori îl regăsim din nou pe Dan Chitic. În același an, alături de un grup a scris Legea Suveranității, sperând să treacă prin Parlament, cu ajutorul celorlalți „patrioți” – prea puțini însă pentru a-i îndeplini visul. Inutilă prin redundanță, pentru că suveranitatea este garantată prin însăși Constituția României, această lege s-a dovedit doar un vehicul de propagare agresivă a unor mesaje antioccidentale. Retorică din care nu au lipsit sintagme de genul „România colonie”, „Înalta Poartă de la Bruxelles”, „ingerințe în treburile interne ale României”, „asupritori”, „sclavii Europei”, „trădători de țară”. Adică, narative ale propagandei de la Kremlin.
În toamna lui 2023, se constituia Blocul Suveranist Român, care își propune schimbarea Constituției și construirea celei de-a treia Republici. În componență se regăsesc șapte partide, printre care Coaliția pentru Națiune și Partidul Neamul Românesc care, în 2020, a livrat-o Parlamentului, pe listele AUR, pe Diana Șoșoacă. În paralel, în același an, și liderul AUR, George Simion, anunța că lucrează la crearea unui pol suveranist în România.
Cum mișcarea națională suveranistă, mult așteptată de Rusia, nu se închega, în ciuda atâtor proiecte, în luna august a acestui an încercarea a fost făcută de o bună prietenă a Rusiei, senatoarea SOS Diana Șoșoacă, alături de Patrioții Poporului Român, Cozmin Gușă – autopropus candidat independent suveranist la președinție, candidatură la care a renunțat înainte de lansarea în cursă – și AUR (fără însă a-l integra în ecuație pe Cristian Terheș – ales europarlamentar pe listele AUR și ale PSD în mandatul trecut – care merge acum pe cont propriu în alegeri). A dat rateu și acest proiect de unire a suveraniștilor. Un câștig, momentan, pentru democrație. Pericolul accederii la putere a unor politicieni extremiști, ultranaționaliști, suveraniști rămâne însă, propaganda pro-rusă lucrând, sperând la creșterea popularității partidelor suveraniste care să lovească la temelia UE și a democrației occidentale.
Articol publicat pe putereacincea.ro
