Doi ani de tăcere de la dispariţia contractului Bechtel

Doi ani s-au împlinit zilele acestea de la dispariţia contractului original încheiat între compania americană Bechtel şi statul român. Şi tot doi ani de când Parchetul General a fost sesizat, fără niciun efect, despre dispariţia acestuia. Vorbim despre un contract încheiat de Guvernul Năstase, în 2003, fără licitaţie, secretizat, fără ca vreun oficial guvernamental să justifice pertinent decizia de secretizare a acestuia.

Era început de august 2013 când, după ce voci din opoziţie ceruseră public de­se­cre­ti­zarea contractului Bechtel – operaţiune care nu se putea face în lipsa originalului –, Dan Şo­va, pe atunci ministru al Marilor Proiecte, anunţa se­nin că nu mai e de găsit ori­ginalul acestui document. De­şi era uşor, dacă nu să i se ia urma, măcar să se ajungă ra­pid la persoana care a scurt­circuitat traseul acestui act. Întrucât, potrivit art. 10 din Legea 182/2002, privind pro­tecţia informaţiilor clasificate, instituţiile care deţin sau utilizează informaţii clasificate sunt obligate să ţină un registru de evidenţă a autorizaţiilor acordate personalului – şi asta, sub semnatură.

Au urmat zile de adâncă tăcere oficială. Mi­nistrul interimar al Transporturilor, Victor Pon­ta – care îl înlocuia în funcţie Relu Fenechiu, condamnat în primă instanţă la închisoare –, tăcea, în concediu fiind. Nu se deranjase, în­să, nici vreun secretar de stat din minister să facă declaraţii, deşi era vorba despre dispariţia unui act se­cret de stat. Parchetul Ge­ne­ral nu dădea nici el semne că ar fi interesat să se auto­se­si­zeze. Reapăruse în lumina re­flectoarelor, nu mult după anun­ţul iniţial, tot Dan Şova, un apropiat al premierului Victor Ponta, declarând in­ge­nuu: „Nu am reuşit la Minis­terul Transporturilor să se găsească varianta originală a contractului semnat“.

A fost necesar ca Parchetul General să fie se­sizat pentru a se urni. Una dintre sesizări venind de la Anca Boagiu, fost ministru al Trans­porturilor, care a şi indicat public locul în care fusese ţinut acest document: „Con­tractul original Bechtel este la Serviciul Pro­bleme Speciale, etaj 2, camera 58“. Se pare că nu a identificat nimeni nici măcar camera 58, pentru că ancheta nu numai că bate pa­sul pe loc, dar e şi aruncată de la o instituţie la alta. După doi ani, nu s-a reuşit nici iden­tificarea unui nume care să fie cercetat.

Tergiversarea acestui dosar trădează ori ne­profesionalism, ori strategie de protejare a ce­lor responsabili de semnarea acestui contract păgubos pentru statul român – a costat în jur de 1,5 miliarde de euro, adică peste 60% din valoarea totală a contractului, deşi exe­cu­tan­tul, Bechtel, nu făcuse nici un sfert din auto­strada Braşov-Cluj-Borş, la care se angajase. Apoi, să nu uităm că, în 2003, nu a dat ni­meni explicaţii pertinente în legătură cu de­cizia de secretizare a acestui contract. Ceea ce poate însemna o încercare de a masca gra­ba cu care a fost promovată legislația afe­rentă, poate însemna lipsa unei negocieri rea­le a contractului sau poate echivala cu în­cer­carea de a ţine departe de ochii lumii ac­ţiunea Guvernului Năstase, care a promovat și aprobat o formă de contract conținând clau­ze nearmonizate cu legislația românească şi care stabileau obligații și responsabilități dis­proporționate pentru statul român. În plus, presa vremii scria despre existenţa unor con­sistente contracte de consultanţă juridică, sem­nate de firma de avocatură Şova, şi de niş­te comisioane pe măsură.

Deci, neprofesionalism sau strategie de pro­te­jare a celor responsabili de semnarea unui con­tract păgubos pentru statul român? Poate la această întrebare va răspunde public pro­curorul general al României, Tiberiu Niţu, un apropiat, şi el, al premierului Victor Ponta. În toamna lui 2013, Parchetul General, pe care îl conduce, a făcut primul pas spre tergi­ver­sa­rea anchetei, declinându-şi competenţa – dar refuzând să comunice, întrebat fiind, motivele acestei declinări de competenţă – în favoarea unui banal parchet de sector, care, se pare, şi-a declinat competenţa la un alt parchet de sector care, la rându-i, a trimis dosarul la o in­signifiantă secţie de poliţie. În condiţiile în care, pentru a investiga cazuri ce privesc acte secret de stat, e necesar certificatul ORNISS. Care nu se emite la simpli agenţi de poliţie.

Pâ­nă acum, indiciile duc spre ipoteza că ter­giversarea acestei anchete care vizează dis­pa­riţia unui document secretizat pare să aibă ca scop împiedicarea desecretizării acestui act. Şi asta pentru a nu se ajunge la motivele re­a­le ale secretizării sale şi la cei care au luat această decizie.