Gafe de comunicare politică sau schimbare de strategie naţională?

Urmărind discursurile cu iz antieuropean venite de la cel mai înalt nivel al puterii din România, fără scuze, explicaţii sau recontextualizări ale mesajului iniţial, urmărind apoi unele decizii asumate de putere, te întrebi dacă acestea sunt doar gafe benigne de comunicare sau devoalează intenţia de schimbare a strategiei naţionale.

Au atentat la statul de drept, au forţat şi încălcat Constituţia. Acum trădează obi­ec­tive naţionale care gravitează în jurul ce­lor trei mari axe de politică externă ale Ro­mâniei: apartenenţa la UE (care vine la pa­chet cu respectarea statului de drept, adop­tarea monedei euro şi accesul în Spaţiul Schengen), apartenenţa la NATO şi par­teneriatul strategic cu SUA.

Sfidare prin discurs

Urmărind discursurile cu iz antieuropean venite, de mai multe luni şi constant, de la cel mai înalt nivel al puterii din Ro­mânia, fără scuze ulterioare, fără explicaţii sau recontextualizări ale mesajului iniţial, nici în faţa Europei, nici în faţa elec­to­ra­tului, te întrebi, firesc, dacă acestea sunt „doar“ gafe de comunicare politică sau de­voalează de fapt intenţia de a pune Ro­mâ­nia pe o altă direcţie strategică?

Declaraţiile sunt arhicunoscute deja, şi aca­să, şi în UE. Tonul arţăgos cu care îi pu­neau la colţ liderii USL, prin vara anului trecut, pe reprezentanţii unor cancelarii ves­tice şi pe cei ai Departamentului de Stat american a fost împrumutat şi de vo­cile din rândurile doi şi trei ale puterii. Cea mai recentă declaraţie de acest gen a ve­nit pe filiera liderului PSD Botoșani An­drei Dolineaschi. Omul, care este şi de­pu­tat în Parlamentul României, declară că toată lumea ar trebui să se roage ca noi să nu intrăm în spațiul Schengen... Nu l-a ta­xat nimeni din partid sau din USL pen­tru enormitatea pe care a spus-o. Cum, de alt­fel, nu l-a taxat nici pe Titus Corlăţean ca­re, din poziţia de ministru de Externe, arun­ca mănuşa în faţa Occidentului: „Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să tră­im în continuare“. Nici pe Radu Stroe, care îl ironiza pe omologul său german ca­re „pierduse ocazia să tacă“. Nici Norica Nicolai nu a fost contrazisă de şefii săi pe linie de partid când a cerut ca România „să nu mai stea sub fustele doamnei Mer­kel“. La fel, nici Cătălin Ivan, portavocea PSD, când a clamat că „prietenii lui Tra­ian Băsescu“ sunt cei care vor răul Ro­mâniei: „Liderii populari europeni susţin în continuare măsuri de austeritate, tă­ierea bugetului pentru România, domnul Van Rompuy a prezentat un raport care, dacă va fi susţinut în Consiliu şi este sus­ţinut de Angela Merkel şi ceilalţi prieteni ai lui Traian Băsescu, va fi un dezastru pen­tru România“.

De altfel, aceştia, toţi, încununează gân­durile lui Victor Ponta, care declara şi el, în toamna anului trecut: „Dacă ni se spu­nea în 2007 «domnule, nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI şi DNA», poate că ne gândeam de mai multe ori“. Dacă nu s-au gândit în 2007, iată că se gân­desc acum...

Sfidare prin decizii politice

O dovadă în plus a poziţionării anti-Schengen din partea unor vârfuri ale ac­tualei puteri, de fapt (sau implicit), po­zi­ţionare anti-UE, vine dinspre deciziile asu­mate. Să le luăm pe cele mai recente.

Sunt menţinuţi în guvern doi miniştri cercetaţi penal – Relu Fenechiu şi Liviu Drag­nea –, în ciuda recomandărilor CE, făcute în cel mai recent raport de ţară pe Jus­tiţie, în cadrul MCV – „plan diabolic“ şi „mecanism umilitor pentru România“, cum îl definea Adrian Năstase, o voce care s-ar putea să fie, din nou, ascultată în PSD –, de a-i înlocui pe aceştia până la cla­rificarea statutului lor judiciar. Or, aici vorbim despre riscul ca, neîndeplinind această condiţie – şi, mai mult, arătând că nu există nici intenţia –, să ne prelungim şederea pe marginea „careului Schengen“. Încăpăţânarea lui Victor Ponta de a-i păs­tra în funcţii pe cei doi miniştri cer­cetaţi penal nu este o sfidare la adresa lui Traian Băsescu, la adresa acelei părţi a poporului care este în asentimentul preşedintelui, cum pare a se vrea. Este o sfidare la adre­sa UE şi a interesului nostru naţional. Pen­tru că vorbim despre o condiţionalitate – politică, e adevărat – de care depinde inte­grarea noastră în Schengen. Dacă România a îndeplinit condiţiile tehnice, nu acelaşi lucru se poate spune despre lupta anti­co­rupţie (mărturie că starea actuală de fapt nu generează încredere stă raportul MCV din ianuarie, al doilea negativ, consecutiv) şi despre credibilitatea pe care o avem du­pă evenimentele din vara anului trecut. Eve­nimente care au arătat Europei, în di­rect, cum se duce, chiar cu succes, asaltul împotriva statului de drept.

O altă decizie recentă care de fapt trans­mite acelaşi mesaj de dezinteres pentru vi­itorul nostru în Schengen este numirea în­tr-o funcţie foarte importantă din MAI, res­pectiv în cea de şef al Corpului de Control, a unui ofiţer de rang înalt cer­cetat penal şi, mai mult, legalizarea aces­tei decizii printr-o modificare în mers şi cu dedicaţie a legii. Ministrul de Interne, Ra­du Stroe, a eliminat, zilele trecute, din Ghidul carierei poliţiştilor prevederea prin care poliţiştii urmăriţi penal nu se pu­teau prezenta la concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere. Explicaţia ofi­cială este că, potrivit Statutului poli­ţis­tului, un cadru care ocupă o funcţie de con­ducere şi faţă de care s-a dispus înce­perea urmăririi penale îşi păstrează po­zi­ţia, întrucât punerea la dispoziţie şi, im­plicit, eliberarea din funcţie se fac doar în si­tuaţia punerii în mişcare a acţiunii pe­nale sau a trimiterii în judecată. Astfel, a con­siderat Radu Stroe, dacă şefii îşi pot păstra funcţiile pe perioada urmăririi pe­nale, şi poliţiştii urmăriţi penal care vor să participe la concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere trebuie să aibă dreptul să se înscrie. Logica nu este, însă, tocmai logică. Cel puţin, nu aplicată în Po­liţie – la fel, nici în justiţie ori în servicii speciale –, deşi şi unii, şi alţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pro­nunţarea unei sentinţe definitive care să le clarifice statutul judiciar. Dar, în egală măsură, aceşti oameni – care fac parte din structuri ale statului ce derulează anchete penale ori contribuie cu informaţii la aces­tea – sunt supuşi prezumţiei că, dintr-o func­ţie din care îşi pot exercita autori­ta­tea, pot controla sau influenţa cercetarea penală. Aşa că, în cazul acesta, ar trebui să funcţioneze, în paralel cu prezumţia de nevinovăţie, nu numai prezumţia de bun-simţ, ci chiar obligaţia de a sta departe de funcţii de conducere până la clarificarea lu­crurilor. Pe numele nou numitului şef al Cor­pului de Control al MAI, chestorul Cons­tantin Manoloiu, fost şef al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei şi Admi­nis­trarea Bazelor de Date din MAI, există un dosar instrumentat de Parchetul General, deschis în august 2012, pentru abuz în ser­viciu contra intereselor publice. La 1 au­gust 2012, MAI confirma cifra de 18.292.514 persoane cu drept de vot, aceasta fiind şi lista dată de instituţie ca fiind valabilă la re­ferendumul pentru suspendarea preşe­dintelui, din 29 iulie. O zi mai târziu, anunţa, însă, că nu îşi poate asuma veri­dicitatea primei liste... Nu întâmplător, cu câteva ore înainte de anunţul Parchetului General privind punerea sub urmărire pe­nală a chestorului Manoloiu, Ioan Rus, mi­nistrul de Interne din vremea aceea, îşi anunţa demisia: „Nu pot accepta ca MAI să fie părtaş la ceva ce nu înseamnă le­ge, respectarea legii în România“. Pre­zum­ţia de nevinovăţie de care se bucură chestorul Manoloiu nu este echivalentă cu declararea lui ca nevinovat. Or, să mo­di­fici legea pentru a facilita accesul într-o funcţie, foarte importantă în acest mi­nis­ter, a unui chestor cercetat penal – într-un dosar ce are tangenţă chiar cu activitatea lui în minister – seamănă a sfidare.

Nu în ultimul rând, merită a fi reamintit planul USL, din vara anului trecut, de a des­fiinţa instituţii ale statului a căror ac­tivitate este atent monitorizată de CE. Plan pe care iniţiatorii au refuzat să-l re­cunoască oficial şi care a fost devoalat du­pă ce în presă a ajuns copia unui protocol semnat de USL şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile, protocol care prevede, printre altele, desfiinţarea Curţii Cons­titu­ţionale, a DNA, ANI şi CNSAS. Deşi con­firmarea autenticităţii acestui document a venit din partea unuia dintre semnatarii acordului, colonelul în rezervă Mircea Do­garu, liderul Sindicatului Cadrelor Mili­ta­re Disponibilizate, USL fusese luată pe ne­pregătite de ieşirea la lumină a acestor pla­nuri. Dovadă au stat bâlbele venite de la vâr­ful uniunii şi răspunsurile nealiniate ale staff-ului USL. Luat şi el pe nepre­gă­tite, Daniel Constantin a spus doar că nu a fost de acord cu desfiinţarea acestor ins­tituţii, confirmând astfel, indirect, veri­dicitatea informaţiei.

Momentan, „doar“ dublu limbaj

Semne de întrebare ridică, nu în cele din urmă, refuzul USL, care are majoritatea în parlament, de a redeschide problema vo­tării Strategiei Naţionale de Apărare, de­finită inclusiv prin acest obiectiv al Ro­mâ­niei numit integrare în UE.

Acest document – care menţionează prin­tre obiectivele naţionale de securitate creş­terea influenţei internaţionale a NATO şi UE, în paralel cu consolidarea cooperării dintre ele, ca, de altfel, şi a celei dintre SUA şi aliaţii europeni – zace blocat în Le­gis­la­tiv din vara anului 2010. Odată votat, pre­su­pune ca, imediat după adoptare, Exe­cu­tivul şi instituţiile cu responsabilităţi în do­meniu să fie chemate să-şi dezvolte, în baza lui, strategii sectoriale. Să fie doar co­in­cidenţă tergiversarea adoptării SNAp 2010? Sau să fie rezultatul faptului că voci ale pu­terii cochetează cu ideea punerii Ro­mâniei pe o altă direcţie strategică, dar nu au cu­raj (încă) să şi-o asume oficial, ape­lând, în această fază, „doar“ la dublul lim­baj sau dubla agendă? Dacă asta ar fi in­tenţia, ar fi o dublă trădare: a unui interes naţional, pentru că acest obiectiv, for­mu­lat în timp, numit integrare în UE face parte din inte­resul naţional şi, dacă mai con­tează, al pro­priului electorat, căruia nu i s-a po­me­nit nimic, înainte de alegeri, despre aceas­tă intenţie.

MELANIA CINCEA, jurnalist la Timpolis