De același autor
În spatele discursului despre remanierea Guvernului Grindeanu se văd clar tensiuni între Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu şi implicit între taberele care îi susțin. Primul vrea să arate că, în ciuda proiectului eșuat, OUG 13, și al riscului unei condamnări, încă deține controlul de fapt și în partid, și în guvern. Celălalt, căznindu-se de o vreme să pozeze în arhanghel al integrității, pare că-și dorește momentan măcar controlul de fapt în guvern, dacă nu şi pe cel al partidului, în contextul unei posibile debarcări, pe motive judiciare, a lui Liviu Dragnea.
Vă mai amintiți de poza aceea, din prima zi de lucru a lui Sorin Grindeanu la Palatul Victoria, când noul premier fusese dus la serviciu de către şeful său, Liviu Dragnea, și când, la despărţirea de acesta, s-a lăsat pupat pe obraji? Era un tablou din care transpărea obediență din partea noului premier. Şi stăpânire a situației, din partea liderului social-democrat.
Șase luni după aceea – după ce ţelul comun, materializat în OUG 13, a fost ratat –, o serie de poze cu cei doi, surprinse de presă pe la diferite evenimente, vorbesc despre o răceală între ei, vizibilă și pentru nespecialiști în comunicare nonverbală. Și implicit despre disensiuni în partid, despre tabere care au ajuns să se incomodeze reciproc, care vor controlul în partid.
Remanierea Guvernului Grindeanu este, de o vreme, laitmotiv în discursul public al unor voci ale coaliției de guvernare. Vorbește despre ea liderul PSD, Liviu Dragnea, declarându-se nemulțumit de modul în care este implementat programul de guvernare. O face și coechipierul său de coaliție, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care se declară nemulțumit de modul în care guvernul a abordat Legea salarizării unitare, acuzând rezerve față de crearea Fondului Suveran de Dezvoltare și invocând dezacordul miniștrilor ALDE față de comunicarea cu premierul. O fac și apropiați ai lui Liviu Dragnea. De exemplu, Olguța Vasilescu, una dintre vocile care s-au opus autosuspendării lui Liviu Dragnea din funcţia de șef de partid, imediat după condamnarea sa în Dosarul „Referendumul“. Acum, conform unor informații apărute în presă, amenințată de Sorin Grindeanu că va fi demisă, l-ar fi numit „pulifrici amărât“ şi l-ar fi avertizat: „Vezi să nu zbori tu“. O declarație care spune multe despre poziționarea lui Sorin Grindeanu în ochii șefului său de partid. O ieşire critică la adresa prim-ministrului a avut şi Gabriela Firea, și ea în grațiile liderului social-democrat, care s-a declarat dezamăgită de Guvernul Grindeanu: „Avem o relație mai proastă decât pe vremea tehnocraților“. Iar isonul l-a ținut Codrin Ştefănescu, un alt apropiat al lui liderului PSD.
Problema este că remanierea ține de competența premierului de jure. Dar multe s-au întâmplat, în ultimele șase luni, cu voia premierului de facto, Liviu Dragnea. De exemplu, niște demisii forţate din guvern, solicitate pe linie de partid, care să ducă în final la remaniere. Poate chiar a primului ministru. Grindeanu a ripostat într-o notă ironic-ofensivă: „Unii și-ar dori un cutremur la Palatul Victoria. Lor le fuge pământul de sub picioare“, cu trimitere, probabil, la iminenta sentință definitivă pe care o așteaptă Liviu Dragnea și care l-ar putea scoate definitiv din liga mare a politicii, în cazul unei condamnări chiar și cu suspendare. Iar acesta nu e primul semnal că între premier și șeful său de partid există o fractură. În mai, Sorin Grindeanu a cerut CCR să respingă sesizarea înaintată de fosta soție a lui Liviu Dragnea, privind pragul prejudiciului pentru abuzul în serviciu. Și, în plus, ar fi decis abrogarea OUG 13 fără acceptul liderului PSD, dar asta numai după ce zile în șir a sfidat sute de mii de oameni ieșiți la proteste.
Unii văd în acest comportament al d-lui Grindeanu semne de independență față de Liviu Dragnea. Dar poate fi citit și în cheia duplicității, la care d-l Grindeanu ar putea recurge pentru a poza acum în altă ipostază decât cea pe care a acceptat-o la numirea în funcție, aceea de slujitor loial intereselor personale ale lui Liviu Dragnea. OUG 13 stă mărturie – premierul Grindeanu nu poate afirma că nu a ştiut despre punerea pe ordinea de zi a acesteia și despre efectele sale. La OUG 13 domnii Dragnea, Grindeanu şi Iordache au lucrat în echipă. Au fost solidari în încercarea de a o impune, au mințit în echipă, pentru a atinge scopul unei găşti politico-penale. Și au sfidat în echipă sute de mii de români ieşiţi în stradă să protesteze împotriva ordonanţei date „noaptea, ca hoţii“. Niciunul dintre cei care au contribuit la OUG 13, unii gândind-o, alții girând-o, nu mai prezintă credibilitate. Indiferent dacă unii încearcă să ia distanță, mimând acum disidența, corectitudinea sau reformismul. Cei, foarte puțini, care au vrut să se delimiteze, au făcut-o atunci, prin demisii sau poziționări publice împotriva a ceea ce se întâmpla. Cei care au rămas au cauționat-o. În plus, când accepţi rolul de marionetă şi faci orice pentru a fi urcat şi menţinut pe un vremelnic soclu, ţi-l asumi până la finalul spectacolului. Altfel, rişti să ţi se taie sforile, în timpul primului act. Sau în „minutul 15“, vorba premierului.
Rămâne să aflăm, după anunţata remaniere, cine (va) deţine controlul în PSD şi, implicit, al puterii. Şi-l va menţine Liviu Dragnea? Sau şi-l va câştiga Sorin Grindeanu?