Împăratul e gol

Finalul carierei politice a lui Victor Ponta în liga mare pare iminent. Pentru că, deja, împăratul e gol. Chiar dacă vrea să convingă lumea de hainele lui cele noi.

Pierderea alegerilor de către Victor Ponta a fost succedată de pierderea unei mari cote de în­credere şi autoritate în propriul partid. Astfel că ceea ce face de vreo trei luni este să în­cerce să contracareze pre­vi­zi­bilul efect al acesteia – în­lo­cuirea sa de la vârful PSD –, trecând de la faza susţinerii ofi­ciale, declarative a ba­ro­ni­lor săi la fuga din faţa lor. Sub presiunea şi la mâna cărora este de mult, doar că şi el, şi ei se setaseră pe tolerare re­ci­procă. O tolerare valabilă, însă, numai în condiţii de câş­tig: unii sperând să fie scă­paţi de problemele cu justiţia, ultima speranţă fiind graţierea şi, eventual, amnistia, celălalt folosindu-se de ei în încercarea de a obţine toată puterea. Cum jocul a fost pierdut, nu mai au motive să se suporte în continuare. Iar, pentru d-l Ponta, unii au devenit chiar o ameninţare. Aşa că încearcă să se salveze, altfel, riscul de a pierde tot, şi poziţie în par­tid, şi în guvern, este imens. Dar o face hao­tic, cu atitudinea omului care se simte în­colţit, ba­zându-se pe o strategie care accen­tu­ează ad­ver­sităţile, ceea ce îi şubrezeşte mai tare po­zi­ţia în partid şi îi diminuează spre ze­ro pers­pec­ti­va rămânerii, până în 2016, la vâr­ful guvernului.

În numele disciplinei în PSD, întâi a trecut la epurări. Apoi, în numele re­for­mei partidului, s-a arătat în­gri­jorat de con­cen­trarea pu­te­rii politice şi a celei ad­mi­nis­tra­tive în mâna preşedinţilor de consilii ju­de­ţene. În noua vi­ziune a vâr­fu­lui PSD, re­for­ma înseamnă că şeful or­ga­ni­zaţiei judeţene a partidului nu va mai fi or­do­nator de cre­dite, adică nu va mai împărţi ba­nii. Ceea echivalează cu de­co­nectarea lor de la conducta cu bani publici şi înlocuirea cu alţii – probabil, mai docili, mai fără pretenţii. Apoi, prin vocea unor oa­meni încă fideli lui, a anunţat modificări în Sta­tutul partidului, care îi vizează tot pe ba­roni. Odată aplicate, unii dintre ei vor avea o influenţă slă­bită în teritoriu, iar alţii, cei cu pro­bleme ju­di­ciare, adică majoritatea, vor fi traşi pe linie moar­tă. Nu în ultimul rând, a ac­ceptat în Co­misia de Cod Electoral ca alegerea șefilor de CJ să nu se mai facă uninominal, într-un tur de scrutin, ci prin votul consilierilor județeni (se revine la vechea formulă), ceea ce a pro­vo­cat furia baronilor, care își simt pu­te­rea ame­nin­țată. Iritare a generat și amâ­na­rea, până la o dată incertă, a organizării Con­gresului Na­ţio­nal – singurul for care l-ar pu­tea înlocui din func­­ţie. Sunt decizii care de­voa­lează dorinţa d-lui Ponta de a-şi păstra po­ziţia, eliminându-şi posibilii contracandidaţi eligibili la şefia par­ti­dului şi cuminţindu-i pe alţii cărora le-ar tre­ce prin minte să-l înfrunte ori să încerce să-i ia locul. Toate, însă, inconsecvente cu politica şi atitudinea afişate până la prezidenţiale. Efec­tele se văd: vociferări, înfruntări publice, plecări din partid, repoziţionări în parlament.

În acelaşi registru al inconsecvenţei se înscriu şi declaraţiile referitoare la o demisie de la vâr­ful Executivului. Lansate în spaţiul public, dar neconcretizate, nu au făcut altceva decât să evidenţieze un om politic care nu a realizat acest pas fie de teamă, fie constrâns de ci­ne­va şi pentru ceva să rămână în funcţie. Cea mai recentă declaraţie în acest sens a fost făcută în urmă cu câteva zile, după arestarea cumnatului său, Iulian Herţanu, într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA: „Dacă pre­zenţa mea prejudiciază (în guvern – n.r.), fac pasul înapoi“. De altfel, d-l Ponta nu e omul demisiei. A demonstrat-o nu o dată – şi po­po­rului, şi clasei politice, şi propriului partid.

Aceste declaraţii şi decizii din ultima vreme tră­dează o fragilizare a poziţiei în partid, care, probabil, va fi accentuată de problemele de na­tură penală care îi vizează deja membri apro­piaţi ai familiei şi nu e exclus să-l vizeze şi pe el. Ele amintesc prin inconsecvenţă de mersul în zig-zag al lui Crin Antonescu pe ultima su­tă de metri de carieră politică relevantă, îna­in­tea pierderii şefiei PNL şi ratării şansei de a in­tra în cursa pentru Cotroceni. În ultimele luni ale lui 2013 şi primele din 2014, a răbufnit pe­ri­odic la adresa coechipierului său, Victor Pon­ta, dar, după ce părea decis să îşi părăsească tovarăşul de puci şi atentate la adresa sta­tu­lui de drept, revenea şi-şi unea din nou, spă­şit, drumul cu el. Asta, deşi realizase că a fost tras pe sfoară nu o dată, că ministere grele, care, potrivit al­go­ritmului, au revenit PNL, erau de fapt în subo­r­dinea PSD, că a fost tră­dat – d-l Ponta transmitea încă de atunci sem­nale că se pregăteşte personal de pre­zi­denţiale. Acest mers în zig-zag fusese efectul unei strategii politice haotice - la care d-l An­to­nescu a recurs din disperarea în faţa pier­derii de teren electoral, de autoritate în coa­li­ţia de guvernare şi în propriul său partid – şi, totodată, preambulul sfârşitului.

Cam aceleaşi reacţii le întâlnim azi în cazul fos­­tului prezidenţiabil Victor Ponta. Finalul ca­rie­rei sale politice în liga mare pare iminent. Pentru că, deja, împăratul e gol. Chiar dacă vrea să convingă lumea de hainele lui cele noi.