De același autor
Sunt două personaje în jurul cărora gravita un important microunivers. Şi unul, şi altul şi-au clădit şi apărat, din spirit de autoconservare, un sistem de luptă împotriva anticorupţiei. Unul s-a prăbuşit deja în propriul noroi. În cazul celui de-a doilea, prăbuşirea pare iminentă. Pentru că şi unul, şi altul s-au trezit faţă în faţă cu magistraţi care ştiu şi care vor să acţioneze pentru a dovedi failibitatea unui astfel de sistem, indiferent de gradul lui de ingeniozitate.
Privind la destinul ultimilor ani, pe de o parte, al lui Dan Voiculescu, pe de alta, al lui Adrian Năstase, observăm că ies la iveală o serie de similitudini.
Imaginea de oameni fără de care mersul înainte le părea ori le era unora imposibil. Dan Voiculescu şi-a dobândit statutul acesta aservind politicului trustul media proprietate a familiei şi, în egală măsură, aservind trustului o parte a scenei politice. Adrian Năstase şi l-a dobândit profitând de pârghiile puterii pe care le deţinea în calitate de şef de guvern şi şef de partid-stat.
Urcarea, ca zei vremelnici, pe un piedestal al unui sistem abil construit. Dan Voiculescu şi l-a construit de teama deznodământului defavorabil în dosarul ICA, construcţia fiind bazată pe un melanj de tehnici care a inclus intrarea sa în alianţe politice prefigurate drept câştigătoare, joaca de-a şi cu parlamentul, doar pentru a evita un proces la ÎCCJ şi pentru a plimba dosarul între instanţe şi a trage astfel de timp, punerea la dispoziţia prietenilor politici a studiourilor televiziunilor din Trustul Intact – pe care l-a înfiinţat, trecându-l ulterior pe numele fiicei sale – şi, nu în ultimul rând, folosirea afacerii media ca pe o armă împotriva celor care, prin ceea ce spun, scriu sau fac, i-ar fi putut periclita nu doar afacerile, ci şi libertatea. Adrian Năstase s-a construit cu ajutorul partidului, al sistemului. A tolerat, încurajat şi profitat de o corupţie instituţionalizată, iar, în paralel, a politizat profund justiţia, aplicarea actului de justiţie având pe atunci nevoie de accept dat în şedinţele de partid.
Inimaginabila condamnare. Au fost ani mulţi în care nimeni nu se gândea că vor ajunge condamnaţi pentru actele de corupţie comise. Înclin să cred că nici ei înşişi.
Înlocuirea ofensivei cu defensiva. După începerea urmăririi penale pe numele lui Dan Voiculescu, la Trustul Intact au fost frecvente campanii mediatice sinonime cu linşajul prin presă, îndreptate, în mare parte, împotriva unor judecători ai ÎCCJ şi membri CSM şi, în general, la adresa oricui care, prin ceea ce spune, scrie sau face, i-ar fi putut periclita libertatea. Nu au lipsit somaţiile lansate public, personal de către Dan Voiculescu, la adresa şefului statului, la adresa ex-procurorului general al DNA, Daniel Morar, ori denigrările la adresa fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei. Adrian Năstase a apreciat şi el că ofensiva ar fi mai eficientă decât defensiva. Demonizate erau tot personajele din cauza cărora îşi simţea libertatea ameninţată. Cam aceleaşi. Apoi, la un moment dat, când era aproape sigur pe victorie, în mai 2012 – după numirea la Justiţie a unui fost consilier personal de-al său, Titus Corlăţean –, îşi reactivase aroganţa din anii de glorie şi previzionase chiar acte de răzbunare: „Şi pentru că, de câteva zile, am văzut o escaladare a retoricii mincinoase din partea acestei unelte a justiţiei băsesciene (Monica Macovei – n.r.), cred că trebuie să aflăm şi adevărul. Să îi transmit faimoasei luptătoare anticorupţie că, surpriză, miturile pot fi distruse, odată cu mincinoşii care au stat la baza formării lor“. Aşa scria Adrian Năstase, pe blogul său, în 22 mai, cu câteva zile înaintea unui alt termen în tergiversatul dosar „Trofeul calităţii“ şi cu doar o lună înainte de decizia încarcerării sale.
Speranţa în infailibitatea sistemului creat şi întreţinut de ei. Şi unul, şi altul au mizat o lungă perioadă pe eficienţa sistemului pus la punct şi pe reuşita lor de a îngenunchea, în final, justiţia.
Prăbuşirea. Prăbuşirea este un cuvânt care, după toate probabilităţile, se va lega de destinul ambilor. Unul, Dan Voiculescu, pare aproape de această prăbuşire. De numele lui – al cărui dosar de corupţie, „ICA“, i-a adus deja o condamnare, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare – vom mai auzi în contexte asemănătoare. În ultima vreme, pe numele său au fost deschise încă două dosare penale: unul pentru şapte acte de şantaj îndreptate împotriva administratorilor Romaqua, Nicolae Palfi şi Octavian Creţu, şi a lui Nelu Iordache, în care DNA vorbeşte despre taxe de protecţie împotriva denigrării, în valoare de 900.000 de euro, şi unul în afacerea Grivco - Academia Română. Iar de anul trecut este vizat într-un altul, pentru şantajarea fostului administrator al RCS&RDS, Ioan Bendei. Celălalt, Adrian Năstase, s-a prăbuşit deja, în vara lui 2012. Exact atunci când spera într-o salvare şi, apoi, într-o reîntoarcere glorioasă pe scena politică. A ieşit senin din povestea penală „Mătuşa Tamara“, dar a fost îngenuncheat în „Trofeul calităţii“ şi „Zambaccian“. Asta după ce şi unul, şi altul s-au trezit faţă în faţă cu magistraţi care ştiu şi care vor să acţioneze pentru a dovedi failibitatea unui astfel de sistem, indiferent de gradul lui de ingeniozitate. //
