De același autor
La fel, sunt justificate nemulțumirile față de performanțele fostului Guvern, de scandaluri de plagiat ignorate ori de clientelismul politic practicat. Contextul politic actual nu permite însă o alternativă constituțională, viabilă la premierul dat de PSD.
Rotativa guvernamentală, cu un premier PSD, Marcel Ciolacu, a fost prevăzută încă din noiembrie 2021 în așa-numitul Acord politic de constituire a Coaliției Naționale pentru România pentru anii 2021-2024, încheiat între PNL, PSD, UDMR și minorități. Doar data prevăzută atunci, 25 mai 2023, nu a coincis cu aceea la care s-a făcut rotativa premierilor, amânată pe fondul grevei profesorilor. A mima, acum, mirarea și indignarea față de nominalizarea unui premier de la PSD denotă naivitate sau demagogie. Președintele Iohannis nu avea – în momentul de față – alternativă. Spun în momentul de față pentru că decizia de acum este un efect al unor greșeli mai vechi, inclusiv ale lui. 2021 a fost un an marcat, pe de o parte, de luptele interne pentru putere din PNL, în cazul cărora Klaus Iohannis s-a poziționat partizan în favoarea lui Florin Cîțu, contribuind la îndepărtarea de la putere a lui Ludovic Orban, lupte urmate de tensiuni intrapartinice și de plecarea din partid a unui grup de susținători ai lui Ludovic Orban, iar pe de altă parte, de ieșirea de la guvernare a USR – un act care a dovedit imaturitate politică. PNL nu a putut asigura atunci singur un Guvern, cum nu o poate face nici acum. Așa s-a ajuns la guvernarea cu PSD și la încheierea acordului de guvernare care prevedea ca anul acesta să avem o înlocuire, prin rotativă, a premierului PNL cu cel al PSD. Astfel, agitarea acum a spiritelor în mod și în scop populist pe un subiect care nu putea avea soluție nu ajută la nimic. Din contră, e posibil să contribuie la un rezultat în defavoarea democrației, la alegerile din 2024, prin absenteism.
Avea Klaus Iohannis alternativă, în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament, procedură pe care o cere Constituția? Nu una în litera legii fundamentale – care spune că mandatul se dă reprezentantului majorității –, nu una viabilă care să asigure stabilitate, care să nu tensioneze situația prin încălcarea Protocolului de guvernare 2021-2024. Niciun alt candidat – fie el independent sau politic de la USR ori de la Forța Dreptei, de exemplu, AUR nu e o variantă de luat în calcul într-un regim democratic – nu ar fi primit votul de învestitură în Parlament. Dacă, ipotetic, președintele Klaus Iohannis ar fi pus înaintea stabilității politice și a acordului de guvernare propriile principii (cel puțin declarative) clamate în discursurile electorale anti-PSD, s-ar fi ajuns la o criză politică. Adică, întâi la o neacordare a votului de încredere în Parlament, din lipsă de majoritate. În cazul în care, tot ipotetic, ar fi persistat într-o astfel de numire, pentru a nu fi acuzat că-și încalcă principiile, și ar fi mers în Parlament și a doua oară cu aceeași propunere, se putea ajunge la dizolvarea Parlamentului – potrivit art. 89 din Constituție, dacă Parlamentul nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și respinge cel puțin două solicitări de învestitură –, iar apoi, la alegeri anticipate. Nu cred că ar fi un moment oportun pentru așa ceva. Există măcar conturat un pol de putere format din partide democratice (excluzând orice colaborare cu extremiștii) care să se coalizeze pentru a câștiga alegeri și a guverna apoi împreună? Eu nu știu de vreun acord, nici măcar de discuții între USR, Forța Dreptei, PMP (cât a mai rămas) – și, eventual PNL.
O altă variantă ca România să nu aibă un Guvern condus de un premier PSD ar fi, teoretic, la îndemâna Opoziției, care poate da jos Guvernul prin moțiune de cenzură. O poate face și în practică? Nu, pentru că se lovește tot de lipsa majorității.
Dacă însă vor să construiască, dacă vor reforme reale, a căror lipsă o impută Puterii, este momentul ca partidele parlamentare din Opoziție – implicit UDMR, ieșită acum din coaliția de guvernare, după ce i-au fost luate ministere care îi reveneau conform protocolului de guvernare –, să-și adune forțele. Dar exceptând de la dialog, de la orice construcție politică extremiștii, ultranaționaliștii, populiștii, suveraniștii, antioccidentalii, susținătorii RoExit. E greu de crezut că, pe cont propriu, aceste partide parlamentare din Opoziție vor obține rezultate spectaculoase, e greu de crezut că, pe cont propriu, unele vor mai trece pragul parlamentar în 2024. Nu va fi ușor – este o perioadă marcată de incertitudini pe plan regional, de crize economice, de tensiuni sociale, exacerbate de partidele populist-extremiste – dar e necesar un dialog, sunt necesare unele concesii reciproce și multă maturitate politică. Altfel, ceea ce numim rău acum – un rău corigibil, aflat totuși în limitele democrației – s-ar putea transforma într-un rău incomensurabil pentru democrație. //
Articol publicat pe putereaacincea.ro
