Riscul lăsării SRI la cheremul supoziţiilor

Acuzaţiile lansate la adresa vârfului SRI impun clarificare urgentă. În primă fază, din partea Parlamentului, apoi, din partea Justiţiei. Pentru că o instituţie de importanţa SRI nu poate fi lăsată la cheremul supoziţiilor – aici se va ajunge, probabil, în lipsa unei lămuriri oficiale a situaţiei – pentru că e decredibilizată şi, automat, vulnerabilizată.

În ultimii ani, SRI a câştigat încredere atât instituţional – şi pe plan intern, şi internaţional –, cât şi din punct de vedere al opiniei publice. Este, tot de ani de zile, perceput ca o instituţie reformată, ocolită de scandaluri care să-i afecteze imaginea şi, în plus, puternic ancorată în lupta împotriva corupţiei. Referitor la ultimul aspect, dacă, în 2007, a trimis instituţiilor de cercetare penală mai puţin de 650 de in­formări şi sesizări, în 2013 ajunsese la peste 3.200, principalii beneficiari fiind DNA şi DIICOT – se arăta în bilanţul pe şapte ani al instituţiei, prezentat în primăvara anului trecut. Nume grele ale scenei politice, inclusiv din PSD – partidul din care provenea directorul SRI, George Maior, şi, totodată, partidul condus de finul său, Victor Ponta – au ajuns condamnate sau sunt încă cercetate în dosare de corupţie plecate de la in­ter­cep­tări SRI. Lucrul acesta a creat, evident, un profund dis­confort în unele cercuri politice. În toamna lui 2012, s-a încercat chiar scoaterea instituţiei de pe orbita anticorupţie. Atunci, Guvernul se pre­gătea să modifice Legea 51/1991, privind si­guranţa naţională, pentru a limita po­sibilitatea SRI de a valorifica în instanţă in­formaţii privitoare la marea corupţie, ob­ţinute pe mandat de siguranţă naţională. Ceea ce ar fi însemnat că şi dosarele de ma­re corupţie începute ar fi fost com­promise.

La câteva luni după acel bilanţ, o dată cu scandalul „Bica”, provocat de arestarea, în noiembrie 2014, a pro­cu­ro­rului-şef al DIICOT într-un dosar de mare corupţie, apăreau nişte semne de întrebare. Şi asta pentru că despre rolul SRI s-a vorbit doar în contextul sprijinului pe care l-a acor­dat DNA. Nu s-a vorbit însă despre modul în care putea opri ajungerea în funcţia de pro­curor-şef al DIICOT a unui om asupra căruia planau, cu mult timp înainte de numirea sa în funcţie, sus­piciuni de implicare într-un caz de mare corupţie. Or, no­mi­na­lizarea pentru o astfel de funcţie trebuie precedată de o verificare minuţioasă. Până azi au rămas fără răspuns câteva întrebări: 1. Nu a ştiut SRI despre acest episod din cariera Alinei Bica? Greu de crezut, totuşi, fiind vorba despre un secretar de stat în Ministerul Justiţiei, la vremea respectivă. În plus, SRI a oferit DNA sprijin informativ în această anchetă. 2. A ştiut şi a tăcut SRI? De ce a făcut-o? 3. A ştiut şi a atenţionat SRI? Cui a comunicat faptul că Alina Bica era suspectată a fi parte a unei reţele de corupţie, cu tentacule întinse în lumea politică şi a oamenilor de afaceri? Chiar dacă împotriva Alinei Bica nu ar fi existat pro­be concludente la vremea numirii ei în funcţie, în aprilie 2013, pre­zenţa unui singur indiciu care să ducă spre zona penalului ar fi trebuit să împiedice ajun­gerea sa într-o astfel de pozitie. Această a tre­ia întrebare generează, la rându-i, două ipoteze. Fie cel căruia i-a fost comunicată informaţia a ig­norat-o. Fie cel căruia i-a fost comunicată a trecut-o sub tăcere – din proprie iniţiativă sau sfătuit –, sperând ca izbucnirea scan­dalului să-i aducă, prin ricoşeu, un plus de imagine. Să nu uităm, numirea s-a făcut într-un an preelectoral. Cum spuneam, însă, SRI a tăcut, după declanşarea scandalului „Bica”. Comisia parlamentară de control al SRI, a tăcut şi, deşi, prin lege, este obligată să exercite control civil asupra acestei instituţii.

Alte câteva luni după aceea, la începutul lunii februarie anul acesta, apar alte semne de întrebare la adresa SRI. De data aceasta, în urma unor acuzaţii care dinamitează instituţia la vârf. Jumătatea de vârf rămasă după demisia intempestivă şi neexplicată, de la finele lui ianuarie, a lui George Maior. Acuzaţii care nu vizează instituţia în sine, ci o persoană de la vârful său, dar care fac ţăndări imaginea întregului serviciu, imagine pe care şi-o construise în ultimii opt ani, cu sprijinul şi încurajarea fostului preşedinte Traian Băsescu. Nu se ştie dacă acuzaţiile aduse acum de Elena Udrea generalului Florian Coldea – prim-adjunctul SRI, care asigură interimatul instituţiei, după plecarea lui George Maior – sunt reale sau nu. Nu se ştie dacă nu sunt efectul unei ieşiri nervoase a d-nei Udrea – cauzată de cercetările DNA în cascadă pe numele său şi derulate cu o grabă suspectă-, sau dacă lansarea acestor acuzaţii nu e cumva parte a unui scenariu abil, atent orchestrat, în care problemele penale ale d-nei Udrea, care, în unele cercuri, erau văzute ca iminente încă din toamna anului trecut,  au fost luate în calcul doar pentru a fi fructificate. Adică, pentru ca prin intermediul lor, la un moment dat, să fie deconspirate informaţii sau lansate acuzaţii la adresa d-lui Coldea. Acuzaţii pe care alţii nu şi le-ar fi putut asuma.

Oricum ar fi, făcând obiectul unui denunţ penal şi ducând spre trafic de influenţă şi scurgeri de informaţii, deci ducând în sfera penalului, aceste afirmaţii publice impun clarificare. În primă fază, din partea Parlamentului, apoi, din partea Justiţiei. Pentru că o instituţie de importanţa SRI nu poate fi lăsată la cheremul supoziţiilor – aici se va ajunge, probabil, în lipsa unei lămuriri oficiale a situaţiei – pentru că e decredibilizată şi, automat, vulnerabilizată.

E, însă, greu de crezut că Parlamentul, prin Comisia comună permanentă pentru controlul SRI, va clarifica situaţia. Sau că, dacă o va face-o, va comunica public concluziile. Nu ar fi prima dată când nu poate sau nu vrea să facă un control real asupra SRI. O dovadă recentă şi elocventă în acest sens este, cum spuneam, scandalul „Bica”, în care despre rolul SRI s-a vorbit doar în contextul sprijinului pe care l-a acor­dat DNA, nu şi despre modul în care putea opri ajungerea în funcţia de pro­curor-şef al DIICOT a unui om asupra căruia planau sus­piciuni de implicare într-un dosar de mare corupţie, cu mult timp înainte de numirea sa în funcţie. În plus, asupra acestei comisii de control – controversată prin apartenţa la ea a două nume: PSD-istul Georgian Pop, devenit cunoscut după scandalul WikiLeaks, conform cărora, el era persoana ce transmitea informaţii despre planurile PDL şi PSD de formare a noului Guvern, în 2011, şi ex-pesedistul Sebastian Ghiţă, prietenul premierului Victor Ponta, al cărui nume a fost pomenit de d-na Udrea în contextul acuzaţiilor la adresa generalului Coldea – societatea civilă nu are nicio pârghie de verificare reală.

Lipsa unui răspuns cert la situaţia de acum poate face ca asupra SRI să planeze suspiciuni serioase, care să ducă la decredibilizarea sa şi, implicit, să-i creeze o breşă vulnerabilă. O situaţie cu atât mai riscantă cu cât SRI-ului, instituţie-pilon în sistemul de siguranţă naţională, îi revine, în actualul context geopolitc extrem de tensionat şi impredictibil, o responsabilitate şi mai mare, dat fiind rolul pe care trebuie să-l joace în contracararea ameninţărilor dinspre Est. Ameninţări neconvenţionale, subversive, ce pot fi contracarate doar pe linie informativă. Să nu uităm că Rusia are deja în România agenţi de influenţă. Nu demult, jurnaliştii de la În linie dreaptă au făcut publică o listă de acest fel, întocmită de ideologul neoficial al lui Vladimir Putin, Aleksandr Dughin, listă care include de la nume de politicieni şi jurnalişti la nume de artişti. Acelaşi Aleksandr Dughin care, acum câteva zile, în timpul unei vizite în Ungaria – preambul al iminentei vizite a lui Vladimir Putin, percepută de CE ca test la solidităţii UE – vorbea despre necesitarea creării unui imperiu euroasiatic, dominat de Rusia, imperiu din care să facă parte şi România – pe lângă Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria.