“Salvatorii” României

Plesneşte de atâta grijă pentru ţara ţinută sub bocanc, în lagărul sovietic, aproape jumătate de secol, şi pe care o vrea liberă, suverană, demnă în faţa “Înaltei Porţi de la Bruxelles”, eliberată de statutul de “colonie americană”…

Cum discursul vădit pro-rus şi politica de forţă nu mai ţin, propaganda de la Kremlin recurge, de ani de zile, la o agresivă retorică anti-occidentală, anti-sistem, alimentând-o şi oficial, şi neoficial. Doar-doar, prin voinţă populară, ne vom rupe lanţurile cu care am fost legaţi de UE şi de SUA, de “decadentul Occident”. Recunoscând şi apreciind, desigur, binefacerile regimului autoritarist rus.

În ultimii aproape zece ani au fost câteva episoade care au ridicat semne de întrebare fie din cauza legăturii actorilor lor principali cu Rusia, fie din cauza coincidenţei agendelor lor cu interese ale Kremlinului, fie din cauza elogierii excesive a acţiunilor lor de către propaganda rusă. În plus, toate au venit într-un context internaţional marcat de dorinţa de expansiune a regimului de la Kremlin şi de revirimentul, la nivelul întregii Europe, a partidelor naționaliste şi ultranaţionaliste, anti-sistem, eurosceptice; curentul ultranaţionalist este, se ştie, fie întreţinut prin război hibrid, fie, în unele cazuri, susţinut financiar de Rusia.

2012-2014. În vara lui 2012 a fost înfiinţată secţiunea în limba română a Radioului guvernamental rus Vocea Rusiei. PSD fusese atunci partidul pe care, ca vioară întâi în USL, Kremlinul se bazase să schimbe regimul pro-atlantist, pro-occidental de la București, punându-i la dispoziție acel canal de propaganda mediatică a cărui politică era pro-USL, anti-americană, anti-UE, anti-NATO şi la care colaboratori, cu discurs în linia editorială a postului, fuseseră inclusiv membri PSD. În decembrie 2014, după ce Victor Ponta pierduse alegerile prezidenţiale, secţiunea în limba română a Vocii Rusieia fost închisă. Ce coincidenţă!… În toată această perioadă au fost de notorietate declaraţiile şi deciziile lui Victor Ponta – liderul PSD, care se visa preşedinte al României. Aceste declaraţii se aflau în contradicţie cu obiectivele naţionale ce gravitează în jurul celor trei mari axe de politică externă a României, apartenenţa la UE, la NATO şi parteneriatul strategic cu SUA.

2014-2015. Bogdan Diaconu, fost colaborator al Vocii Rusiei, anunţa, în vara lui 2014, demisia sa din PSD şi înfiinţarea, câteva luni mai târziu, în aprilie 2015, a Partidului România Unită, formaţiune de extremă dreapta, inspirată de numele partidului de guvernământ rus Rusia Unită. Punând faţă în faţă trecutul şi relaţiile unor oameni implicaţi în PRU, evenimente şi decizii luate, în ultimii doi ani, în arcul guvernamental, dar şi contextul geopolitic tensionat, încolţise întrebarea dacă nu cumva ceea ce vedeam era parte a unui scenariu gândit în colaborare cu ideologi de la est de noi. Dacă fost aşa, trebuie să fi creat o deziluzie. Partidul a dispărut în scurt timp, la un an şi ceva după înfiinţare.

2017-2019. În 2017, fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir – anul trecut, condamnat la detenţie într-un dosar de corupţie şi încarcerat după ce fusese dat în urmărire internaţională timp de câteva luni – anunţa deschiderea platformei România 3.0 care trebuia să contribuie la „redobândirea demnităţii naţionale”. Un an mai târziu, în octombrie 2019, tot el, promotor al unui discurs violent anti-occidental, declara public că vrea ieşirea ţării din UE şi lansa propunerea RoExit. Nu a mai apucat să construiască ceva pe acest fundament, problemele penale ajungându-l din urmă.

În ianuarie 2019 îl găseam anunţând lansarea unei mişcări naţional-patriotice, Alianţa Naţională, condusă de Dan Chitic, unul din fondatorii săi, numit de propaganda oficială a Kremlinului ca fiind „poate primul care a ridicat steagul suveranismului românesc”; el este, în paranteză fie spus, şi organizatorul protestului anti-mască de zilele trecute. Un partid care avea pe lista obiectivelor principale „redarea demnităţii şi suveranităţii ţării” şi care era poziţionat ideologic alături de liga partidelor suveraniste, de Matteo Salvini, de Steve Bannon, de Marine Le Pen şi de grupul de la Vișegrad, după cum explica Daniel Dragomir. În iulie 2020, acest partid s-a transformat în Coaliţia pentru Naţiune, ce pare menţinută încă într-o stare de relativă latenţă.

Tot în 2019, în vară, cu ochii pe congresul PSD, propaganda rusă îşi dorea ca partidul să ajungă pe mâna lui Liviu Pleșoianu, pe care îl numea „unul dintre cei mai curați și idealiști politicieni” și căruia îi lăuda atitudinea „verticală” față de „Înalta Poartă de la Bruxelles” și față de Washington. Dl Pleşoianu se remarcase printr-un discurs ultranaționalist, suveranist, care, din 2017, ceruse în mod repetat expulzarea ambasadorului SUA în România, Hans Klemm, pentru, chipurile, “ingerințe în treburile interne ale României” și care, în 2017, a pledat în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru o înțelegere și o apropiere față de Rusia. N-a fost însă ca PSD să ajungă condus de Liviu Pleşoianu, ceea cea contribuit la căderea acestui partid în dizgraţia propagandei ruse.

2020 – …. Anul 2020 aducea în Parlamentul României un partid extremist, cu un discurs legionaroid, ultranaţionalist, anti-sistem, anti-occidental, suveranist, homofob: Alianţa pentru Unirea Românilor. Ascensiunea sa ridică semne de întrebare: a stat un an în stare latentă, explodând, în decembrie 2020, la 9 la sută, de la un firav şi insignifiant 1 la sută, cât obţinuse la locale. Pandemia le-a venit mănuşă celor din AUR. Au atacat toate regulile impuse pentru stăvilirea epidemiei de coronavirus, instigând populaţia să le încalce şi invocând în mod mincinos încălcarea libertăţilor personale şi chiar a suveranităţii – cu apărarea căreia AUR îşi începe platforma-program, deşi nimeni şi nimic nu ameninţă suveranitatea României, însă conturându-şi un duşman imaginar îşi justifică discursul anti-european.

Anul acesta, după excluderea din grupul parlamentar AUR a Dianei Şoşoacă – membră (încă?) a Partidului Neamul Românesc, din partea căruia a intrat în Parlament pe listele AUR, promotoare a curentului anti-mască, o susţinătoare ferventă de teorii ale conspiraţiei –, AUR pare că începe să fie privită cu circumspecţie de propaganda rusă. În schimb, doamna Şoşoacă are parte de admiraţie, fiindu-i dedicate nenumărate articole elogioase în care este numită “senatoarea fenomen”, „Marine Le Pen” de România, „simbol al bătăliei cu Sistemul”.

Aceasta a fost, de altfel, sufletul şi vocea protestului anti-mască organizat la sfârşitul săptămânii trecute, în plină pandemie. Nu a fost însă un simplu protest faţă de măsurile nepopulare, dar necesare luate de autorităţi pentru ţinerea sub control a pandemiei de covid, ci unul anti-sistem şi anti-Occident. A fost un protest în care organizatorii au profitat de frustrările, de iritarea, de temerile unor oameni afectaţi de pandemie, stări pe care le-au alimentat de luni de zile pe reţelele sociale, de debusolarea altora, a unora atraşi ca fluturii de lampă de teorii ale conspiraţiei, de mesaje anti-sistem strigate patetic, uneori isteric, neapărat cu pumnul ridicat ameninţător. A fost un prilej pentru a-şi promova mesajele împotriva unor inamici inexistenţi, inventaţi pentru a le valida retorica şi agenda: oculta mondială, Big Pharma şi dictatura medicală care, iată, a luat locul statului paralel în narativul anti-sistem. Senatoarea Şoşoacă pleda chiar pentru bunele relaţii cu Rusia şi… pentru vaccinul anti-covid Sputnik-V. Majoritatea oamenilor adunaţi în piaţă, cu tricolorul, cu crucea sau icoana – deşi revendicările lor nu au nimic de-a face cu creștinismul, ci eventual cu talibanismul ortodox –, cu funia de usturoi sau cu legătura de pătrunjel, sunt manipulați perfid; sunt victime ale unor personaje cu agende politice clare, care vor să ne convingă de „apocalipsa occidentală” de care trebuie să ne eliberăm.

Cum era de aşteptat, protestul a fost bine văzut de propaganda rusă. Care o elogiază, din nou, pe doamna Şoşoacă. Şi care, în paralel, insistă pe necesitatea scoaterii României din „ruşinea stării de colonie” şi pe necesitatea unui „partid care să reia plenar şi inteligent relaţiile cu Estul puternic şi ofertant, mult mai onest decât trufaşul şi decadentul Occident”. Spre satisfacţia Kremlinului, „condiţiile şi embrionii unui partid naţional suveranist există, în Parlament a intrat ceva asemănător”. Ca o coincidenţă, senatoarea Şoşoacă a vorbit public, zilele trecute, despre iniţierea unei mişcări naţionale, gândită ca partid care „va elibera România”: „La un moment dat îi veţi vedea pe toţi”.