Spioni în lesă politică

Scandalul „Nichita“ – care îl vizează pe primarul PSD al Iaşiului, suspectat că transformase poliţia locală în serviciu secret personal, de filaj şi interceptare telefonică, pare inedit. Dar e inedit doar prin izul amoros pe care îl emană, vizată fiind şi iubita acestuia.

Actele de poliţie politică se manifestă, nu de ieri, de azi, sub diferite forme şi în diferite contexte pe scena politică românească. Di­fe­renţa e dată, pe o parte, de instituţia pe care unii aleg să o implice, fie transformând ad-hoc struc­turi ale poliţiei sau poliţiei locale în servicii proprii de spionaj, fie, dacă funcţia le-o permite, folosindu-le în in­teres personal pe cele cla­si­ce. Iar, pe de altă parte, de fap­tul că unele situaţii de acest gen ajung în atenţia justiţiei, în timp ce altora nici măcar nu a avut cineva in­teresul să le dovedească încălcarea legii sau mă­car forţarea legalităţii.

Amintind doar câteva astfel de situaţii – din cele ieşite la iveală în mass-media –, in­te­re­sant este că toate implică, direct sau indirect, oameni din PSD.

Ianuarie 2015. Un scandal asemănător până la un punct cu cel care îl vizează, acum, pe pri­­marul PSD al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a iz­­bucnit în Timiş, la începutul acestui an. Când, î­ntr-un dosar de corupţie instrumentat de DNA, un dosar ce vizează posibile fapte de c­o­rupţie ale şefilor Poliţiei Timiş, a ieşit la ivea­­lă, printre altele, că unii poliţişti timişeni, că­zuţi în dizgraţia superiorilor, fuseseră filaţi ile­gal de şeful unei structuri de p­oliţie lo­ca­lă. Asta cu acor­dul şe­fului poliţiei judeţene, acord dat la cererea unui pri­mar PSD şi a unui om de afa­ceri, şi el mem­bru PSD, pen­tru ca apropiaţi ai acestora să nu mai fie de­ranjaţi şi sanc­ţio­naţi de oa­meni ai legii in­co­mozi.

August 2014. În ziua în care Klaus Iohannis fusese de­sem­nat candidatul la pre­şedinţie din partea PNL, principal rival po­litic al pre­zidenţiabilului PSD Victor Ponta, pe unele ca­nale media, apro­pia­te de Victor Pon­ta, erau di­fuzate imagini cu ma­şina d-lui Io­hannis intrând în incinta Vilei Lac 3, pe atunci re­şe­dinţa fostului preşedinte Tra­ian Băsescu. Sus­pectat de implicarea în operaţiunea de filaj era serviciul de protecţie internă al MAI. Sub­ordonat, din decembrie 2012, lui Victor Ponta. Nu a existat niciun ecou oficial din par­tea DIPI sau a MAI după acest episod.

Vara anului 2009. În precampania electorală din 2009, când portofoliul MAI era la PSD, Ma­rian Vanghelie avertiza public că vor ieşi la iveală dosarele făcute de serviciul secret al MAI – Direcţia Generală de Informaţii şi Pro­tecţie Internă, acum Departament de In­for­maţii şi Protecţie Internă – unor persoane din familia prezidenţială. Ulterior, când partidele se pre­găteau pentru confruntarea dintre pre­zi­den­ţiabili, tot Marian Vanghelie anunţa că „arhiva DGIPI este pe mâini bune“. Deşi nici filajul, nici încadrarea operativă nu aveau jus­tificare legală, membrii familiei prezidenţiale nefiind angajaţi ai MAI, afirmaţia a rămăs fără urmări. Şi la nivel de explicaţii oficiale, şi de consecinţe.

Extrapolând puţin, trebuie amintită în context şi o decizie a prim-ministrului Victor Ponta c­are, în ultimii ani, concomitent cu apetenţa pentru subordonarea serviciilor secrete, îşi de­voala o înclinaţie spre autoritarism. La doar câ­teva zile după instalarea guvernului, în de­cembrie 2012 şi, în plus, în regim de urgenţă, Victor Ponta politiza serviciul secret al MAI, subordonându-şi-l. Asta, deşi numirile şefilor DGIPI fuseseră făcute până atunci de ministrul de Interne. Şi deşi rolul oficial al DGIPI este de a asigura protecţia cadrelor MAI, nu a mi­nis­terelor, nu a întreg corpului guver­na­mental, de a preveni actele de corupţie, de crimă or­ga­nizată în care angajaţii ministerului ar pu­tea fi atraşi ori pe care le-ar putea proteja şi dez­volta. La vremea respectivă – perioadă pre­electorală fiind – şi în lipsa unei ar­gu­mentaţii oficiale de necombătut, mişcarea părea să aibă ca unică motivaţie dorinţa lui Vic­tor Ponta, care se pregătea să intre în cur­sa pentru Cotroceni, de a-şi ţine inamicii po­litici în şah, operativ. După modelul devoalat de Marian Vanghelie.

Aşa că reacţia premierului Ponta la scandalul „Ni­chita“ – „Nu ştiam că pentru spionarea unei iubite eşti arestat“ –, prin care încearcă să arun­ce în derizoriu gravitatea faptei şi a al­tora ase­mă­nătoare, revoltă, dar nu miră. D-l Ponta pare a fi exponentul la vârf al categoriei celor ca­re consideră că funcţia politică le dă drep­tul să asmută asupra rivalilor câte un ser­viciu secret ori să-l ţină în lesă. Sau, după po­si­bi­li­tăţi, măcar să încropească unul ad-hoc, ape­lând la alte instituţii ale statului. Doar pen­tru a tranzacţiona apoi, prin intermediul spio­nilor în lesă politică, informaţii care îi pot ridica pe unii şi-i pot coborî sau doborî pe alţii.