Statul, captiv al găştilor şi al clientelei de partid

Până când nu va fi modificată Legea finanţării partide­lor, până când prioritatea pe locurile eligibile în parlament şi pe funcţii politice nu va fi dată de meritocraţie, ci de ban, statul va fi ţinut captiv în mâinile găştilor şi ale clientelei de partid.

Un fost ministru, Relu Fenechiu, con­dam­nat la detenţie. Un senator, fost şef al Co­misiei juridice a Senatului, Tudor Chiu­a­riu, condamnat la închisoare cu sus­pen­dare. Un fost ministru, ac­tual parlamentar, Monica Ia­cob-Ridzi, şi un par­la­mentar, Gheorghe Coman, condamnaţi în primă ins­tanţă. Sunt sentinţe pro­nunţate în decurs de câteva zile. Acestora li se adaugă alte condamnări pro­nun­ţa­te în cazul unor nume ce­lebre ale scenei politice ro­mâneşti. Toţi aceşti con­dam­naţi au în comun poziţia importantă pe care au avut-o în partid şi comiterea unuia sau a mai multor acte de corupţie. Diferenţa este dată de faptul că unii au în­călcat legea înainte de a fi numiţi în înalte funcţii publice ori pe locuri eligibile pe listele de vot, iar ceilalţi, după ce şi-au lu­at în primire mandatul, în parlament sau într-o funcţie publică.

În cazul celor numiţi în înalte funcţii pu­blice ori pe locuri eligibile pe listele de vot, după ce au încălcat legea, e vorba nu doar despre o ineficientă politică de cadre din partea liderilor de partid, ci şi de sfi­dare. Sub fals invocata prezumţie de ne­vinovăţie – un principiu care funcţionează în justiţie, dar care nu ar trebui să func­ţioneze într-un partid politic cu res­pon­sa­bilităţi faţă de electorat, care ar trebui, da­că nu să-şi suspende oamenii cu probleme de integritate, măcar să-i tragă în spatele scenei până la clarificarea problemelor lor juridice –, ei au fost prezentaţi drept elită po­litică. Deci, mincinos giraţi ca repere de profesionalism şi moralitate. Doar pen­tru că o mână de oameni din vârful par­ti­dului au avut nevoie de influenţa, de banii şi, poate, de tăcerea lor. La fel de grav e că această stare de fapt a ajuns să le pară multora fi­rească. În decem­brie 2012, au fost trimise în par­la­ment nume implicate în so­nore scandaluri de corup­ţie: Dan Voiculescu – PC, condamnat, între timp, în primă instanţă, la detenţie, Gigi Becali – PNL, ajuns du­pă gratii la câte­va luni de la preluarea mandatului, Re­lu Fenechiu – PNL, recent condamnat de­finitiv, Mircea Banias – PDL, şi el cer­ce­tat penal, Liviu Dragnea – PSD, cercetat pe­nal în dosarul privind fraudele de la re­ferendumul din vara lui 2012, Mircia Mun­tean – PDL, cercetat penal, Monica Ia­cob-Ridzi – ex-PDL, actual PP-DD, şi ea con­dam­nată, între timp, în primă instanţă, Ion Stan – PSD, la vremea alegerilor sus­pec­tat de fapte de corupţie, Markó Attila – UDMR, condamnat deja, în primă ins­tanţă, la închisoare. Unii nu numai că au primit suficiente voturi pentru a face par­te din Legislativ, dar au primit şi funcţii în Executiv.

Situaţia celor care au încălcat legea după ce şi-au luat în primire mandatul, în par­lament sau într-o funcţie publică, arată cum compromisul începe chiar în mo­men­tul în care partidele dau funcţii sau undă verde pentru ca un candidat să aibă drep­tul să intre în competiţia electorală ori pe lista celor propuşi a fi numiţi în înalte dem­nităţi de stat, ţinând cont nu de criterii de integritate şi profesionalism, ci de banii pri­miţi de la pretendentul X. Ori, indirect, de la susţinătorul lui fin­an­ciar. Şi dacă aceste pretenţii ar fi avansate doar din orgoliu, ar fi (puţin mai) bine, pen­tru că s-ar vorbi doar despre o lipsă de profesionalism. Ar fi, însă, o do­vadă de naivitate să credem că miza unora care var­să sute de mii de euro la partid ori î­n­tr-o campanie electorală este orgoliul per­sonal sau remuneraţia asigurată de o func­ţie de conducere într-o instituţie a statu­lui ori leafa de parlamentar. Cumulate pe pa­tru ani, aceste venituri nu acoperă in­vestiţia. Vi­zate, în astfel de cazuri, sunt nu funcţiile, care sunt de faţadă, pentru spo­rirea influenţei, ci afacerile ori rezol­varea de probleme sensibile, ce pot fi fă­cu­te prin intermediul lor. Dovadă stau mul­tele acte de corupţie comise după ajun­ge­rea la putere şi primirea de contracte în cadrul unor licitaţii trucate ori al unor proceduri fără licitaţie, cu preţuri net superioare celui real.

Corupţii furnizaţi de partide s-ar putea da victime chiar ale sistemului din care fac parte. Dar nu sunt. Pentru că e un sistem a cărui patologie o întreţin, un sistem pe care ei înşişi l-au creat şi l-au consolidat, cu bună ştiinţă şi deloc dezinteresat. Aşa au ajuns partidele să depindă de câţiva mari sponsori care îşi revendică rolul de pa­troni, de păpuşari, de baroni. Aşa s-a ajuns la sabotarea justiţiei, făcută de nu­me grele ale puterii şi de cercurile lor de interese şi de susţinere financiară. Aşa s-a ajuns la încălcarea legii, a Constituţiei, pen­tru interesele meschine ale câtorva po­liticieni. Aşa s-a ajuns la tot mai agresive conjuraţii ale imoralilor, învinuiţilor, in­culpaţilor şi penalilor. Aşa s-a ajuns la re­volte ale baronilor cu grave probleme de in­tegritate, care pretind imunitate în schimbul banilor vărsaţi la gaşca de par­tid. Aşa s-a ajuns la „marţea neagră“. Aşa ajung captive în mâinile găştilor şi ale cli­en­telei de partid instituţii ale statului. Şi aşa vor rămâne lucrurile până când nu va fi modificată Legea finanţării partide­lor, până când prioritatea pe locurile eligibile în parlament şi pe funcţii politice nu va fi dată de meritocraţie, ci de ban. //