`Supremii`

Se visează, de jure, for suprem – sintagmă pe care ar vrea-o integrată în viitoarea arhitectură constituţională ce poartă amprenta USL. Până atunci se consideră „supremi“ de facto. Şi se comportă ca atare. O nouă încercare de a se plasa mai presus de legea fundamentală o au acum, într-un efort transpartinic, ce se vrea o lovitură în plex dată ANI.

Nu e pentru prima dată când par­la­men­tarii fac praf – fără nicio repercusiune –ega­litatea şi separaţia puterilor în stat. Aşa se întâmplă – ca să iau în calcul un exem­plu recent – în cazul co­misiilor parlamentare spe­ciale de anchetă, la care Constituţia dă dreptul, dar cărora, prin regulamentele de funcţionare ale Ca­me­relor Parlamentului, le sunt aruncate în ambiguitate li­mitele. Lăsând loc abu­zu­rilor, dezechilibrării ba­lan­ţei puterilor şi uciderii len­te a sta­tului de drept. Doar pentru a decre­dibiliza un personaj politic şi a urca elec­toral un altul.

La abuz de imunitate recurg tot prin re­gulamentele de funcţionare ale celor două Camere, plasate deasupra Constituţiei. Mai mult, Comisia juridică a Camerei De­pu­ta­ţilor şi-a conferit dreptul de a se amesteca în treburile justiţiei şi de a decide dacă probele aduse de procurori sunt bune sau nu, dacă există sau nu „motive temeinice“ pentru cererea de ridicare a imunităţii parlamentare.

Acum, asaltul iminent împotriva ANI, pus la cale de 13 parlamentari – de la toate partidele parlamentare, cu excepţia Forţei Civice –, se înscrie tot în registrul sfidării în formă continuată a Constituţiei. Dacă acest proiect – ce prevede ca in­compa­ti­bilităţile şi conflictele de interese ale par­lamentarilor să fie „cele stabilite exclusiv prin statutul deputaţilor şi senatorilor“ – va deveni lege, înseamnă că par­la­men­tarii vor fi, în ciuda Constituţiei, mai egali în faţa legii decât ceilalţi cetăţeni. Deşi de imunitate se bucură doar „pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului“, nu pentru posibile fapte de natură pe­nală. Iar incom­pa­ti­bi­li­tă­ţile, altele decât cele in­vocate anterior, sunt de­fi^­nite prin lege organică, nu prin sta­tute, fie ele şi ale parla­mentarilor. În plus, o even­tuală adoptare a pro­iectului ar presupune o substituire a ANI de către parlament. Deci, o în^­căl­care a prin­cipiului se­paraţiei puterilor în stat.

Nu mai vorbim că o astfel de lege ar fi pie­dică în faţa anticorupţiei. Că ar sfida CE care, în Raportul din ianuarie, privind pro­gresele înregistrate de România în cadrul MCV, spunea: „E important să se clarifice faptul că ANI rămâne singura autoritate însărcinată cu verificarea potenţialelor incompatibilităţi ale funcţionarilor aleşi şi numiţi“. Că ne îndepărtează mai mult de intrarea în Schengen. Acestea sunt „amă­nunte“. Ceea ce pare să conteze este că se face un pas, mare, spre un deziderat al USL – pentru care, iată, s-a oferit gir transpartinic, chiar dacă ulterior PDL şi-a retras semnăturile de pe proiect – dacă nu desfiinţarea ANI, măcar sterilizarea ei.

Aversiunea liderilor USL faţă de ANI a fost dovedită nu o dată. În vara lui 2012, co­lonelul Dogaru deconspira o înţelegere se­cretă cu vârful USL, ce avea ca obiectiv şi desfiinţarea ANI – pe lângă cea a DNA, CNSAS şi CCR. Câteva luni mai târziu, fostul ministru al Justiţiei Mona Pivniceru îi anunţa pe experţii CE că vrea să elimine competenţele ANI privind conflictele de in­terese şi incompatibilităţile dem­ni­ta­ri­lor. La începutul acestui an, senatorul So­rin Roşca Stănescu demonstra şi el că nu s-a renunţat la eliminarea ANI din jocul anticorupţiei: „(...) Susţin un program al USL, pentru că în program se exprimă sem­ne de întrebare vizavi de acest ex­pe­riment făcut în România, cu ANI“. Apoi, Liviu Dragnea a iniţiat un proiect de lege ce scotea din regimul incompatibilităţii calitatea primarilor de membri în con­si­liile de administraţie ale unor servicii de­concentrate. Un proiect pe care, din fe­ricire, Ministerul Justiţiei a dat aviz ne­gativ. În vară a izbucnit revolta primarilor incompatibili, care cereau schimbarea Le­gii ANI. Prins între presiunea UE – de ca­re, oficial, trebuie să ţină cont – şi frăţia ba­ronilor – de care trebuie să ţină cont în perspectiva lui 2014 –, d-l Ponta găsise „so­luţia“: „Vreau să vedem ce se în­tâmplă pe final şi după aceea ne punem cu toţii la masă, şi cu Ministerul Justiţiei, şi cu ANI, şi cu toţi ceilalţi, cu par­la­men­tul, să vedem care e soluţia“. La scurtă vreme, Crin Antonescu flutura spre presă propunerea privind amnistierea primarilor găsiţi în conflict de interese. Punând res­ponsabilitatea pe umerii premierului. Şti­ind că nu-i poate salva pe incompatibilii intraţi deja în vizor, dar mai ştiind că în ochii plebei cu carnet de membru de par­tid e omul care poate face orice, şi ilegal, numai să vrea.

A urmat o perioadă de tăcere. Până la în­ce­putul lunii decembrie, când 13 parla­mentari, printre care, întâmplător sau nu, şi d-l Ilie Sârbu, şi-au zis că e cazul să facă un pas spre împlinirea constantului deziderat. Fiindcă pot. Pentru că, de fac­to, sunt „supremii“ care nu se împiedică nici de Constituţie. //