Cu harta electorală în față: cum am ajuns aici?

  Ceea ce s-a reușit printr-o admirabilă mobilizare cetățenească – România e acum un licăr de speranță în puterea democrației de a lupta cu întunericul noilor totalitarisme algoritmice – se poate pierde r

Raluca Alexandrescu 20.05.2025

De același autor

Pe lângă uriașul sentiment de ușurare, 18 mai 2025 confirmă, fără urmă de echivoc, nu doar persistența, ci și consolidarea unui fenomen subestimat ani și ani de-a rândul. George Simion nu mai este doar o figură marginală, ci un actor central într-un peisaj politic din ce în ce mai aspirat de iliberalism. AUR a devenit partidul dominant în Vechiul Regat, refăcând și înlocuind prezența tradițională a PSD în aceste județe. Alegerile de ieri au îndepărtat înfiorătorul pericol care a fluturat deasupra României cu efortul conjugat al Rusiei și al Americii MAGA. Dar au cristalizat și expresia politică puternică a partidului lui G. Simion, ieșit întărit și legitimat din votul dat de românii din Anglia, Germania, Austria, Spania, Italia, Franța, Belgia.

Și de această dată, ca și în 2021, clasa politică a privit condescendent fenomenul sau, mai grav, l-a alimentat conștient, cum a fost turul 1 al alegerilor din 2024. L-a cultivat irigând naționalismul, violența verbală, impostura, corupția, agresivitatea și contraselecția, distribuția flagrant de inechitabilă a prosperității. Apariția lui Simion ca actor electoral important în 2025 trebuie privită și ca eșec fundamental al neoliberalismului autohton, care a refuzat reformele reale în favoarea „stabilității” și a alianțelor tactice. În lipsa unui proiect politic cu miză pentru cei dezavantajați, golul a fost umplut cu retorică extremistă, care pare sinceră tocmai pentru că este stridentă.

Nici prezența lui Călin Georgescu în structura de imagine a lui Simion nu este deloc întâmplătoare. Ceaușistul re­șapat în „expert ONU” misticoid a oferit ceea ce lipsea până acum AUR‑ului: o formă de autoritate (construită pe sloganul „turul doi, înapoi!”) întărită de votul de pe 18 mai. Georgescu a reușit performanța de a planta în spațiul public românesc toate răsadurile toxice cultivate în laboratoarele putiniste și trumpiste de vreo 10 ani și mai bine (și accelerate de COVID): conspiraționismul în expresiile cele mai delirante, războiul ca formă modelatoare a politicii, manipularea, propaganda și infox-urile ca înlocuitor pentru adevăr.

AUR-ul nu este așadar singurul responsabil pentru această degringoladă. PSD, PNL și chiar USR poartă o parte consistentă din vină, nu doar prin inadecvarea discursului, ci și prin perpetuarea unor practici politice care au golit spațiul public de sens. PSD s-a specializat într-un clientelism oligarhic, combinat cu o retorică socială schizoidă, în care discursul pentru „cei mulți” maschează în fapt protecția privilegiilor de partid. PNL a ajuns o confederație de grupuri de interese locale pentru care cuvintele „liberalism” sau „principii” nu mai au conținut decât în pliantele de campanie. Cât despre USR, eșecul său vine dintr-o combinație de contraselecție internă, infantilism strategic și o decuplare de publicul real în momentul în care au confundat performanța tehnocratică – rămasă și aceea de fapt neprobată din secunda în care s-a retras de la guvernare - cu autoritatea morală.

Pe fundalul acestei crize de reprezentare, marile politici publice — cele care ar putea reconstrui încrederea cetățenilor în stat — au fost fie ignorate, fie gestionate păgubos. Educația continuă să fie o colecție de reforme necorelate, în general de sorginte neoliberală, care tratează elevii ca „resursă umană” sau „clienți” și profesorii ca „probleme sindicale”. Sănătatea rămâne prizoniera unui dublu standard: spitale fără medici în rural și urbanul mic, „centre de excelență” pentru elitele urbanizate.

Și poate una dintre cele mai toxice, clivante și normalizate mantre – începând cu retorica băsesciană a bugetarului „obez”, filtrată și augmentată de disprețul afișat de mulți prim-miniștri față de profesori și școală – a fost demonizarea funcționarilor publici, transformați în vinovații de serviciu pentru toate eșecurile sistemice. Într-o țară cu administrație ezitantă, neconsolidată, atât de expusă corupției și imixtiunilor politice, această retorică a fragilizat șansele de a o întări. Pentru că oricât ar spune adepții statului minimal în varianta plină de stereotipuri și simplificări abuzive care circulă în mediile corporatiste de la noi, formele administrației sunt oglindirea formelor dreptului. Iar formele dreptului țin împreună țesătura democratică, dovadă că inamicii democrației atacă în genere cu prioritate instituționalizările statului de drept. Democrațiile contemporane depind organic de corpurile intermediare: ele nu pot funcționa altfel. De aceea discursul demagogic extremist este atât de toxic: sub pretextul re-democratizării, al apelului neintermediat la „popor” sapă la temelie exact structura pe care democrațiile moderne se stabilizează, corpurile intermediare și osatura instituțională indispensabilă acestora.

Ce urmează? Nicușor Dan are Parlamentul votat în 2024, în alegerile legislative făcute sandvici între cele două tururi de prezidențiale de coaliția PSD-PNL.

Ceea ce s-a reușit printr-o admirabilă mobilizare cetățenească – România e acum un licăr de speranță în puterea democrației de a lupta cu întunericul noilor totalitarisme algoritmice – se poate pierde rapid. Să facem efortul ca acest miraculos rezultat să nu devină o paranteză a delirului neo-ceaușist, putinist și trumpist care ne-a șuierat pe la ureche. //

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22