Va fi împiedicată ascensiunea partidelor ultranaţionaliste?

Legea 217 incriminează nu doar organizaţiile fasciste şi legionare, ci şi pe cele rasiste şi xenofobe şi ar putea împiedica ascensiunea unor partide şi mişcări extremiste.

Văd în recent promulgata Lege 217/2015 o posibilitate de a pune stavilă ascensiunii unor partide ultranaţionaliste, extremiste. Asta, da­că va vrea cineva să o respecte, aplicând-o. Pentru că, de fapt, e o lege ve­­che de 13 ani – OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cul­tului persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni con­tra păcii şi omenirii, căreia actuala Lege 217 îi aduce niş­te modificări, printre nou­tă­ţi­le majore numărându-se con­damnarea legionarismului, introducerea no­ţiunii de Holocaust românesc şi interzicerea promovării unor persoane condamnate pen­tru genocid.

Aplicată, această lege ar putea împiedica as­censiunea unor partide şi mişcări ultra­na­ţio­naliste, extremiste, pentru că incriminează nu doar organizaţiile fasciste şi legionare, ci şi pe cele rasiste şi xenofobe. În ca­re legiutorii încadrează „ori­ce grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi des­făşoară activitatea per­ma­nent sau temporar, în sco­pul pro­mo­vării ideilor, con­cep­ţiilor sau doctrinelor fasciste, le­gio­na­re, rasiste sau xe­no­fo­be, pre­cum ura şi violenţa pe mo­ti­ve etnice, rasiale sau re­li­gi­oa­se, superioritatea unor ra­se şi inferioritatea altora, antisemitismul, in­ci­ta­rea la xenofobie, recurgerea la violenţă pen­tru schimbarea ordinii constituţionale sau a ins­ti­tu­ţiilor democratice, naţionalismul ex­tre­mist“.

Or, în România există teren fertil pentru par­tide ultranaţionaliste, extremiste, care se pre­zintă, de fapt, a fi antisistem. Şi pot prinde te­ren din cauza faptului că partidele mari – şi de dreapta, şi de stânga – fie nu reuşesc să se reformeze cu adevărat, fie o fac foarte ane­voios, ceea ce generează o erodare a în­cre­derii opiniei publice, întreţinută prin arun­carea pe piaţă a unor mesaje periculoase de genul „toţi sunt la fel, toţi sunt hoţi, toţi sunt corupţi“.

La aproape 25 de ani de la incidentele din Târ­gu Mureş, actori politici formaţi la şcoala exponenţilor puterii instalate în decembrie ’89 recurg, la fel de iresponsabil, ca mentori de-ai lor în anii ’90, la învrăjbire pe motive et­nice. Astfel de mesaje lansează, acum, Par­tidul România Unită. Un partid antisistem, ul­tra­naţionalist, ce se vrea un răspuns la ire­den­tismul maghiar. Un discurs politic mustind de ul­tranaţionalism implică un mare risc, mai ales în actualul context geopolitic şi în con­textul revirimentului, la nivelul întregii Eu­ro­pe, al partidelor naţionaliste şi ultra­naţ­io­naliste – un curent întreţinut de la Kremlin, du­pă cum atrag atenţia specialişti ai Stratfor, când vorbesc despre metode la care ar putea recurge Rusia pentru a manipula opinia pu­blică din Europa. O Europă care, confruntată deja cu o criză economică severă şi cu derive fi­nanciare, oferă teren prielnic extinerii ex­tre­mismului. De altfel, în Parlamentul European au intrat, la alegerile de anul trecut, nouă pa­r­tide de extremă dreaptă care, toate, îi atri­bu­ie Europei, într-un fel sau altul, eşecul în po­liticile naţionale şi care, în discursul lor, mar­şează pe teme ce combină ideea de izo­la­ţio­nism cu radicalismul, cu utopia de genul „e ne­voie de o nouă ordine politică“ şi cu in­to­leranţa faţă de celălalt.