Ce faceți cu liberalismul?

Este relativ cunoscut faptul că ideologic sunt feministă, mai precis feministă liberală. Asta nu mă face să găsesc ceva bun în vreo politiciană care, prin acțiunile ei, sub­mi­nează democrația liberală pen­tru simplul motiv că este femeie. Nu voi susține niciodată că Marine Le Pen e de preferat politic de­func­tului său tată, ctitorul par­ti­dului extremei drepte fran­ceze, Frontul Național, fi­ind­că ea este femeie, nici că este mai nocivă sau mai puțin nocivă decât pă­rin­tele ei.

Faptul că am stat la aceeași masă cu Alina Gorghiu cu nici două luni în urmă, când a pretins că aderă la o strategie politică pen­tru reprezentarea echitabilă a femeilor (ce­ea ce s-a dovedit, imediat, în întocmirea listelor electorale pentru alegerile locale, o gesticulație pur demagogică) nu mă face deloc să îi găsesc cea mai mică scuză pen­tru inconștiență, incultură politică și opor­tunism cameleonic. Ajutată de voturile quasi-unanime ale conducerii partidului ei, precum și de muțenia copreședintelui Blaga, a reușit să submineze dramatic apar­tenența partidului la liberalism. Iar ar­gumentul că s-a lăsat sedusă de personajul T. Atanasiu, o figură cel puțin ciudată în pei­sajul liberal, sau faptul de a primi pe tavă o tribună electorală în emisiunea lui Ra­reș Bogdan contrazice credința de bază a liberalismului: cea în autonomia per­so­nală. Un liberal consideră că un om, ori­care este acesta, nu trebuie să accepte un alt cap decât cel propriu în alegerile pe ca­re le face. Dacă ea l-a preferat, promovat și integrat pe Marian Munteanu, își asumă că nimic din ideile și actele lui publice, pre­cum și ale formațiunilor pe care le-a con­dus, Miș­carea Pentru România și Ali­an­ța Noastră - România, nu subminează de­mo­crația liberală în general, li­be­ra­lismul în particular.

În lumea noastră, ideo­lo­gii­le pot să fie împărțite în funcție de felul în care ele joacă sau nu cartea plu­ra­lismului sau, dimpotrivă, pe cea a monismului. În plaja ideologiilor pluraliste, esențiale și constitutive pentru democrație, diversitatea este mare, iar in­terferențele sunt multiple. Acolo se gă­sesc, ierarhizate după gradul în care pro­movează autonomia fiecărei persoane, in­diferent de sex, rasă, etnie, religie, ori­en­tare sexuală, clasă, după prețul pe care îl pun pe drepturile universale și cele ale minorităților, pe dreptatea socială și pe cea de mediu: liberalismul, social-de­mo­crația, feminismul, creștin-democrația, con­servatorismul, ecologismul, liber­ta­ria­nis­mul, globalismul, multiculturalismul li­beral, naționalismul civic chiar. Este un con­sens destul de răspândit, în cazul lor, faptul că ele pot coexista, se pot alia sau pot fuziona una cu alta, în funcție de pro­iectul politic sau de context. Ceea ce le unește este totuși ideea că, mai important decât orice și că asta te face să ai acces la ori­ce fel de drepturi civile și politice este faptul că ești om, nu că ești om bărbat, ro­mân, ortodox, heterosexual, înstărit, cu edu­cație superioară, patron sau lucrător etc. Ecologiștii acordă importanță și fap­tului că ființele nonumane au nevoi le­gi­time. Acum, desigur, accentele asupra di­ferențelor, după ce este respectat acest con­sens general, conduc la ideologii dife­ri­te. Dar numai și numai dacă este acceptat acest consens.

La granița între ideologiile pluraliste și ce­le moniste se mișcă sinuos mul­ti­cul­tu­ra­lis­mul colectivist, anarhismul și populismul. Nu le voi da acum o importanță specială, căci nu sunt centrul problemei de astăzi.

Granița consensului pluralist este însă tre­cută iremediabil în momentul în care im­portanța faptului că este suficient că ești pur și simplu om și cetățean ca să ți se re­cu­noască drepturi civile și politice egale nu mai este acceptată. Drepturile nu mai sunt egale decât pentru cei de același sex, sau ra­să, sau etnie, sau religie, sau orientare se­xuală, clasă, avere etc. Cu alte cuvinte, în acest moment sărim complet peste granița ideologiilor pluraliste și plonjăm în cele mo­nist-extremiste, în care drepturile omu­lui se restrâng în funcție de sex (re­gi­mu­rile patriarhale), de rasă (vezi arianismul nazist), de etnie, eventual etnie și religie (vezi etno-naționalismul, în cazul nostru, cel legionar, de factură ortodoxistă), de cla­să (vezi comunismul), de religie (vezi fundamentalismul religios). La acestea se adaugă ingredientul urii față de „străini“, xenofobia, care se poate asocia cu fiecare dintre cele anterioare¹.

Am făcut această incursiune scurtă prin ce­ea ce ar trebui să fie pur și simplu tru­is­me în cultura politică a democrațiilor se­co­lu­lui XXI pentru că, din păcate, numai asta nu sunt. Nu în spațiul nostru politic. În fiecare an, în orice analiză comparată a gradului de democratizare, România nu tre­ce clasa la indicatorul cultură politică. Acest fapt o așază în partea de jos a re­gi­murilor democratice. Nici nu vreau să îmi imaginez rezultatele, dacă această cer­ce­ta­re s-ar aplica doar politicienilor.

Pentru oricine citește la prima mână pu­bli­cațiile girate de Marian Munteanu este evi­dent că are de-a face cu un locus al unei ideologii etno-naționaliste de tip or­to­do­xist. Discursurile sale recente nu le con­trazic, iar autorul nici nu se dezice de ele. Pluralismul admite și „excenticitatea“ ex­tremismelor. Exprimă și acestea interesele unui anumit tip de electorat și au dreptul să existe. Nu este însă deloc probabil că, odată venite la putere, partidele ex­tre­mis­te mai îngăduie politic să existe ceilalți. Acesta este specificul lor. Absorbția re­pre­zen­tanțior de marcă ai unor astfel de miș­cări într-un un partid din familia celor de­mocrate, mai ales cele liberale, socialiste, conservatoare sau creștin-democrate este profund contra naturii. Asta nu a înțeles, în mod iresponsabil, conducerea PNL. Asta înțeleg prietenii pluralismului atunci când se aliază imediat, indiferent câte di­fe­rențe și adversități au în afara momentelor când percep un asediu asupra valorilor fundamentale ale democrației.

În acest moment, cred că este datoria mo­rală și politică a membrilor PNL să își facă publice preferințele ideologice, să împartă apele în partid și să decidă dacă își pierd iremediabil electoratul sau nu. Dar, mai ales, să decidă dacă vor să submineze sau să consolideze democrația liberală. //

Nota

1. Am dezvoltat aceste argumente, împreună cu ceilalți autori, în volumul: Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și impact, Polirom, Iași, 2012.