De același autor
Acesta nu este un articol, ci mai degraba o insiruire de fragmente de viata si de reflectii pe care doresc sa le impartasesc cu dumneavoastra. Nu este vorba doar de o terapie, ci si de o dorinta: aceea de a cauta solutii etice la anomia in care traim.
Cred ca ne este clar: nu doar concetatenii fara prea mult acces la o voce publica nu mai inteleg pe ce lume traiesc, ci si noi, cei care avem ceva microfoane, ecrane, ziare sau site-uri la dispozitie. Am crescut o lume irationala in care zgomotul, urletul si metafora tin loc de argumente pertinente, de dialog civilizat si respectuos.
Politicienii urla, ziaristii racnesc, intelectualii publici metaforizeaza pasional, indragostiti sau dezamagiti, urand sau adorand oameni politici, forumistii injura ca la usa cortului, pe mai toata lumea, fie din sinceritate infantila, fie la comanda.
Cei care nu sunt inauntru (strainii sau chiar romanii care lipsesc mai mult din tara) ajung sa ne perceapa exact asa cum percepem noi o cearta intre bulibasi: poate ca ei discuta cu sens, in felul lor, dar ceea ce percepe o fiinta rationala, straina de mediu este o anomie pura. In acest sens, nu inteleg de ce nu avem mult mai multa empatie fata de comunitatile roma traditionale. Daca i-am privi mai indeaproape, ne-am vedea in oglinda. Diferenta este doar aceea ca suntem imbracati oraseneste.
Cei public tacuti incearca si ei sa aleaga intre Elodia, derby-uri de vandali pe stadioane, telenovela eventual autohtona, certurile Andreea Marin-Mihaela Radulescu, suturile in fund la emisiunile Tradati in dragoste, furiile talk-show-istilor si artagul bascalios al comentariilor politice. Unii dintre ei rup tacerea, merg la televizor sa isi toarne soacra, nevasta, sotul, bunica, vecina, privind la camera si intonand in stilul familiar al politicianului belicos vadimisto-becalist: "Am venit aici sa ma vada o tara intreaga!".
Deocamdata, avem un rezultat politic al lumii anomice in care ne scaldam cu voluptate cocinoasa: "poporul" (caruia politicienii nu ii spun decat accidental: "cetatenii") s-a exprimat pe 25 noiembrie in spiritul lui Nea Iancu: "Nu ma-mpinge c’ametesc!".
Absenteismul, respingerea PRM, PNG si PIN nu sunt probe zdrobitoare ale disparitiei apetitului pentru haiducismul nationalist, fundamentalism pomanagist sau tunatorismo-dezvaluism (asezonat cu plimbatul fizic al ursului brun in campanie), ca sa "scanez" pe scurt apartenenta "ideologica" a celor de mai sus, ci o dovada de instinct de conservare. Oamenii isi pun mainile la urechi, fiindca incoerenta, isteria, decibelii exprimarii publice ii scot din minti, ii dezechilibreaza si le produc dureri de cap.
Temele de interes pentru presa in ultimele zile ale campaniei pentru europarlamentare au fost halucinante, dar una le-a intrecut pe toate: care partid o primeste cu bratele deschise pe starleta porno Alina Plugaru? Aceasta este euro-intrebarea! PLD, cuminte, a cochetat, dar s-a abtinut. PNL si PSD s-au aratat mai "open minded", spunand ca ei ii deschid usa. A trebuit sa mai verific o data daca pornografia mai este sau nu interzisa prin lege, sa constat ca da, ca sa ma intreb daca nu cumva un asemenea personaj ar fi de dorit, ca sa nu se spuna doar despre politicienii barbati ca sunt hoti, cu dosare de urmarire, fara sa se spuna si despre politiciene ca sunt c... cu acte in regula.
Petre Roman, teoretic liderul politic al pensionarilor, isi ia amanta si penduleaza carunt si batos la emisiunea Dansez pentru tine, ca sa ajute un copil sa aiba o vioara si un televizor. Intr-o varianta mai putin exhibitionista, putea sa i le cumpere impreuna cu iubita sa "post-aderare".
In preajma alegerilor, au poposit la noi in facultate (profil: stiinte politice) o seama de candidati la Parlamentul European. Cu exceptia notabila a Dacianei Sarbu, ceilalti nu au bagat de seama ca pentru noi erau obiect de studiu. Indiferent ce ii intrebau studentii (si, in genere, ii intrebau la ce se pricep, ce ii califica sa ne reprezinte la nivel european), ei raspundeau doar cu un "sictir" la adresa celorlalte partide, caci ceea ce scoteau pe gura nu erau argumente critice, ci racnete emfatice despre "ceilalti", "ticalosii dracu’!".
La discutia de la GDS cu presedintele Basescu, doi ziaristi m-au calcat insistent fiindca aveau de filmat din unghiul in care ii deranjam. I-am intrebat: "- Asa intelegeti sa va faceti meseria, calcand oamenii in picioare?". Raspuns? O strambatura scarbit-superioara, venita de la omu’ care decide, la nivelul sau, cine apare pe mult ravnita "sticla" a exhibitionismelor nationale.
Dupa cum v-am spus de la inceput, nu am vrut sa scriu un articol, ci sa pun in cuvinte sursele sentimentului de deznadejde pasiva pe care il traiesc din aprilie acut. Deznadejde am mai trait in ultimii 17 ani. Ingredientul pasivitate este insa nou si ma face sa ma tem. Daca si acelora dintre noi care avem reactii la diverse feluri de nedreptati ni se taie priza reactiva si activa la societatea in care traim, atunci ce mai putem cere celor fara alta putere si influenta in afara votului?
Va propun un dialog deschis despre o etica minimala in spatiul public. Ce agream impreuna ca trebuie sa fie interzis, permis sau dezirabil?
Etica pentru viata publica nu a fost niciodata pe agenda coerenta a intelectualilor romani. Cred ca este vremea si urgenta sa ajunga.
