De același autor
I se reproșează totul: originile familiale, cariera (din România și din străinătate), opțiunile (ideologice și politice) și opiniile (în primul rând față de cei care acum îl critică). Tot ceea ce ieri constituia profilul reprezentativ în bine al domnului Tismăneanu e întors pe dos și devine marcă a răului în biografia dânsului.
Nu doresc să mă erijez în apărătorul domnului Tismăneanu (și nu cred că domnul Tismăneanu are nevoie de apărători ca mine), dar – înainte de a trece la problema pe care o consider importantă în acest caz – aș vrea să amintesc trei lucruri. Mai înainte de toate faptul că grație domnului Tismăneanu și cărților dânsului publicate imediat după 1990 („Condamnați la fericire”, „Arheologia terorii”, „Irepetabilul trecut”, „Ghilotina de scrum”, „Fantoma lui Gheorghiu-Dej”) am avut șansa de a recupera memoria unui timp pe care cei mai mulți dintre noi nu-l cunoșteau deloc. Am ieșit din comunism captivi ai propriei noastre subiectivități, contrapunând istoriei oficiale memoria familială și ignorând aproape totul despre felul în care fusese creată lumea în care cu toții ne petrecuserăm întreaga viață sau o bună parte din ea. Textele domnului Tismăneanu (multe dintre ele, difuzate la Radio Europa Liberă) aruncau o lumină în acel trecut care, pentru majoritatea, nu avea nicio structură și nicio ordine. De aceea, multe din periodizările și categoriile folosite de domnul Tismăneanu s-au impus în istoriografia comunismului românesc. E firesc ca, odată cu deschiderea arhivelor, dinamica metodologiilor domeniale și formarea unor noi generații de cercetători, multe dintre ele să fie amendate, relativizate sau contrazise, însă – acest lucru nu trebuie uitat – ele au marcat, vreme de decenii, studiul istoric al comunismului românesc.
În al doilea rând, îi datorăm domnului Tismăneanu Raportul de condamnare a comunismului. Că acest raport a fost făcut cu atâtea documente câte erau disponibile în acel moment, că are carențe – văzute atât în epocă, cât și după – mai ales pe partea economică, că uneori apasă prea tare exact în direcția din care astăzi domnul Tismăneanu primește acuze; nimic din toate acestea nu știrbește mai înainte de toate faptul că el constituie despărțirea efectivă – publică și tranșantă – de comunismul românesc și, apoi, faptul că e prima istorie articulată a acestuia. Se poate obiectiva faptul că, asociindu-se puterii politice, domnul Tismăneanu a dat, inevitabil, o turnură ideologică unui demers care se voia științific; pe de altă parte, fără gestul radical de condamnare, comunismul ar fi continuat să ne bântuie, subiectivizându-se tot mai mult și împrăștiindu-se într-o infinitate de istorii personale incapabile a da seama de istoria mare pe care am traversat-o cu toții. Poate, peste timp, nu radicalitatea condamnării din 2006 se va impune, ci istoricizarea comunismului de care ne-am distanțat abia odată cu Raportul Comisiei Prezidențiale.
În fine, de la începutul anilor ’90 până acum, domnul Tismăneanu a încurajat și susținut, la diverse edituri, publicarea unor lucrări fundamentale ale teoriei politice, despre istoria comunismului mondial și de reflecție asupra prezentului. Cu aceste cărți s-au format generații întregi de cercetători ai istoriei contemporane și de politologi, iar terminologia lor aparține vocabularului cu care descriem lumea în care trăim. Fără îndoială, domnul Tismăneanu va fi fost interesat (și) propria-i operă, de publicarea și de difuzarea ei, însă a avut generozitatea de a ne facilita accesul – în limba română – și la sursele lucrărilor dânsului. Pentru mulți dintre noi – inclusiv pentru contestatarii lui de azi – ele au venit exact în momentul necesar al formării și al deschiderii către înțelegerea lumii. Lucrurile acestea nu ar trebui uitate!
De ce e acuzat acum domnul Tismăneanu? În principal, de colaborarea dânsului la un „Mic dicționar socio-politic pentru tineret”, apărut în 1981 (anul în care, de altfel, părăsește România), în care are mai multe contribuții – cum se spunea în epocă – „pe linie” (pe linia Partidului Comunist, în jargonul propagandei oficiale a acelui timp și – inevitabil – cu citate din Ceaușescu). Nu cunosc contextul în care a fost realizat dicționarul în cauză (poate ni-l va prezenta cândva domnia sa), dar cred că sunt lucruri, ținând de o minimă contextualizare, care pot fi spuse: domnul Tismăneanu era absolvent a ceea ce azi s-ar numi „studii socio-umane”. În vremea comunismului, acest domeniu era intens politizat. E de bănuit că nu toți oamenii care – în acei ani – au făcut facultăți de sociologie (ori psihologie, la fel ca de istorie, economie sau filosofie) au făcut-o din dragoste față de Marx, Lenin sau Ceaușescu. Însă nu aveau cum să scape de aceștia, nici în facultate, nici în activitatea lor de după terminarea acesteia. În felul lor, cu toții erau duplicitari, deoarece – într-o măsură mai mare sau mai mică – fiecare își avea pasiunea lui (cel mai adesea, în afara canonului vremii), dar, în contexte oficiale, toți spuneau „ceea ce trebuia” să se audă (plus, eventual, vaga nuanță a „șopârlei”, pentru inițiați). Cam așa trăia întreaga noastră lume: și profesorii erau duși pe la „reciclări”, unde li se explicau „documentele de partid”, bănuiesc că și inginerii veneau în contact cu „angajamentele cincinalului”, doctorii erau „luminați” cu privire la „măsurile” antiabortive etc.
Nu știu ce va fi investit domnul Tismăneanu în dicționarul amintit, dar am vaga bănuială că, așa cum se înfățișează ea, contribuția dânsului era undeva între „sarcina de serviciu” și câștigul bănesc (căci, pe vremea aceea, publicațiile – mai ales cele „pe linie” – se plăteau bine). Adică un soi de descurcăreală benignă, cam așa cum o făcea – mai peste tot – întreaga populație. Sunt convins că, atunci când și-a scris textele, domnul Tismăneanu știa foarte bine că, cu excepția cenzurii (care mai scădea sau mai adăuga ceva la ele), aproape nimeni în România nu citea asemenea dicționare. Nu vă închipuiți că tinerii anilor ‘80 își petreceau nopțile studiind ce anume e „conștiința socialistă” în dicționarul al cărui colaborator era domnul Tismăneanu! Asemenea lucrări „se făceau” (din dispoziția partidului) tot așa cum astăzi „se fac” (din dispoziția unei oficine ministeriale) nu știu câte mii de „articole științifice”, din care majoritatea sunt pură maculatură (dacă nu cumva impostură – fiind copiate). Nu vreau să se considere că relativizez lucruri a căror gravitate o înțelegem astăzi, dar mi se pare absurd să-l considerăm pe domnul Tismăneanu un „ideolog al comunismului românesc”. Bănuiesc că dânsul a făcut ceea ce i s-a spus să facă, probabil fără tragere de inimă, eventual gândindu-se la câștigul financiar pe care l-ar fi avut. Încă o dată: așa făceau – în acel timp – cei mai mulți oameni acolo unde lucrau.
Oricât de ciudat ar părea astăzi, nimeni (nici măcar Corneliu Coposu) nu ieșea – pe vremea aceea – să strige în piața publică: „Jos Ceaușescu!”. (Ironia sorții face ca singurul care a spus-o răspicat – dar într-o formă atenuată: „Eu nu-l mai votez pe Ceaușescu!” – în public să fie un vechi comunist: Constantin Pârvulescu!) În 1981 nu cred că era cineva în România care să-și imagineze că, într-o zi, vom scăpa de comunism și – ca atare – oamenii căutau să-și amenajeze existența în comunism. Sperau la o „îmblânzire” a puterii, la ceva mai multă prosperitate, la un pic de deschidere, la schimbarea (biologică, dacă nu altfel) a lui Ceaușescu. Și „se descurcau” cum puteau; cum îi spune bătrâna din Șurdești lui Nicolae Steinhardt: cu ce mai câștigă, cu ce mai lucrează (pe lângă serviciu), cu ce mai fură... Sigur, toate acestea ne dau un portret deloc măgulitor (post factum) al tuturor – sau, în orice caz, al majorității – oamenilor acelui timp. „După”, ne-am trezit cu toții „disidenți”. Cum spunea, cu amară ironie, contele de Marenches despre Franța de după război: „În câteva zile ne-am dublat populația: avem 40 de milioane de colaboraționiști și 40 de milioane de rezistenți!”. Cam așa și noi, cei mai mulți n-au fost nici oameni ai puterii de atunci (chiar dacă au beneficiat de anumite avantaje ale ei), nici eroi ai anticomunismului (deși stăteau cu urechea la „Europa Liberă”), ci persoane comune, care „s-au descurcat cum au putut” în vremuri grele.
Atât cât înțeleg eu, cei care-l acuză astăzi pe domnul Tismăneanu nu vor să vadă această lume (cu problemele și „strategiile ei de supraviețuire”), ci polarizează societatea între „îngeri” (refuznicii puri și duri) și „demoni” (aparatcicii „satanizați” – adică pătrunși de ideologia comunistă). Sunt aceste categorii reale? Până la urmă, singurii care au crezut, fanatic, în comunismul autohton au părut a fi Ceaușescu și soția lui. Poate va mai fi fost un grup de nomenklaturiști de vârf, rupți de realitățile lumii în care trăiau. Dar restul? Cine (mai) credea – în 1989 – în ceea ce ne livra, ideologic, propaganda?! Marea problemă e, mai curând, aceea că – lipsiți de un unificator care să-i adune – oamenii se adânceau în bănuială, în scenarii rocambolești și în proiecții subiective. Toate acestea – amplificate de media – s-au dezvoltat spectaculos în anii postrevoluționari. Și ceilalți, cei curați, cine erau? Câțiva marginali, care supraviețuiau (de multe ori prin mănăstiri) făcând din „crezul lor de tinerețe” reperul „rezistenței împotriva dictaturii”. Și, mai mult decât aceștia, sunt cei care au murit în închisori, „fără a face niciun compromis” – intens valorizați după 1989. Nu știu alții cum sunt, dar mie, unuia, mi se pare bizar acest cult al morților care ne spune că stăm pe „oase sfinte” și că nu ne putem apropia de „măreția mărturisitorilor” decât radicalizându-ne încontinuu. Pentru mine e o formă de nihilism purist, care suspendă istoria (din cauza turpitudinilor ei), în numele unui ideal transistoric pe care-l putem realiza doar prin asceză, mobilizare totală și unitate monolitică. Iar numitorul comun al tuturor acestora este – cum altfel? – credința. Și liderul „așteptat”.
Adică lucruri de care domnul Tismăneanu s-a delimitat constant.
.png)
.png)
Comentarii 19
Sofiano LL - 07-02-2021
Domnule Maci, Nu prea stați bine la capitolul valori morale. Amestecați bine cu răul ca într-un terci mizerabil. Pe când o să îl omagiați și pe Felix Motanul, care se plimbă arogant cu mici șoricele cărora se obligă să le plătească botoxul?, doar și el a scris o carte despre pragmatism de la care normal...avem ce învăța, cum să furăm cu zâmbetul pe buze miliarde, cum să ne construim un nume de intelectual lunecos care pică tot timpul ca mâța în picioare, Apropo ce se naște din pisică, șoareci mănâncă. Aparține-ți cumva aceleași specii?
Răspundej001 - 06-29-2021
1. " De ce "domnul" Tismaneanu, obositor repetat, si nu sa zicem Tismaneanu"....................fireste, nu stim ce a avut autorul in cap, dar formula de adresare atent aleasa pare o forma de respect. De care nu beneficiza fortele ostile ale retelelor, care supun unui atac persoana si activitatea domnului Tismaneanu, si care nici macar nu sunt mentionate.....
RăspundeGabriela Constantinescu - 06-26-2021
Periodic, mai apare cate-un catel care n-are loc de dl. Tismaneanu, ma rog, opiniile sunt libere, dar nu si necesare, ar zice Caragiale. Absolut sigur, zisa in cauza are pe de-o parte rolul de a-l denigra grosier pe dl. Tismaneanu si pe de alta parte, menirea de a-l propulsa in spatiul polemicii, vezi doamne, pe cumatrul care s-a ocupat intens cu sapatura si munca de dezvaluire, bleah! Mi se pare nu numai o prostie, cat si o necuviinta sa-l declari nomenklaturist, activist si alte aiureli pe un om care de-o viata isi probeaza prin fapte incontestabile spiritul si orizontul, si-acesta cu siguranta nu este ROSU.
RăspundeMarianne A. - 06-25-2021
@Doru Nu ati reusit sa ma convingeti prin raspunsul d-voastra pentru ca in comentariul initial va contraziceti singur- spuneti ca Tismaneanu ca fiu de nomenclaturisti care a beneficiat de avantaje, era in incompatibilitate morala sa faca Raportul asupra comunismului si apoi "o intoarceti" si spuneti ca desigur responsabilitatile parintilor nu devin si ale copiilor. Decideti-va , ori asa, ori altfel. Cred ca Raportul, unic pana acum, cu minusurile lui cu tot, are o valoare extraordinara si sa stiti ca o mica parte din valoarea lui, mica, dar parte, e pentru ca e scris de un om care a cunoscut sistemul bine. Si mi se pare ca cei care resping Raportul din cauza de Tismaneanu, sunt deranjati de fapt de Raport nu de autor. Ii invit pe toti cei care au fost puri si inocenti, care nu au fost in PCR, care au refuzat bani si ajutor de la parinti, cei care nu l-au preaslavit pe nea Nicu, sa scrie ei alt raport.
RăspundeStefan Bragarea - 06-25-2021
@ Dan Nu înțeleg de ce condamnați cu atâta hotărâre Cenaclul și revista Flacăra. Eram tânăr pe atunci, iar atât Cenaclul cât și revista au avut inițial o perioadă bună, mai ales în acele vremuri sinistre. Că, ulterior, Adrian Păunescu (și alții) au luat-o razna, asta este altă poveste
RăspundeDoru - 06-24-2021
@ Marianne A. & Th. Iliescu & Flori Petre: Va multumesc pentru atentia acordata comentariului meu, dar, cu parere de rau, va spun ca ori n-ati inteles, ori va faceti ca n-ati inteles ceea ce am dorit sa exprim. Imi reprosati, piezis si gratuit, contrariul bietelor mele afirmatii (v. partea cu responsabilitatea parintilor care NU se transfera s.a.m.d.). In plus, unul dintre dvs. se vrea ironic, alintandu-mi numele, cand, de fapt, nu dovedeste, astfel, decat lipsa de minima civilitate. Dar, are dreptate - nu emitem (din fericire pentru mine!) pe aceeasi lungime de unda...
RăspundeMarianne A. - 06-22-2021
@Doru " In ciuda acestui adevar, in cazul lui V. T. (dar si al altora, ajunsi, din dec. '89 incoace, la varful puterii din stat) incompatibilitatea morala ramane, totusi, o evidenta." De ce este o incompatibilitate morala? Fiul unor nomeclaturisti ( care nu uitati, au luptat in razboiul civil din Spania) nu are dreptul sa isi schimbe opiniile sau credintele politice cand se maturizeaza (la minte, nu la trup) ? In ce fel ar trebui copiii sa plateasca pentru "pacatele" parintilor lor? Sa se duca la manastire? Sa posteasca, sa nu vorbeasca public, sa nu scrie, sa nu aiba opinii? Ce profesii au dreptul sa aiba? Dorin Tudoran scrie aproape un roman despre fostul lui prieten "Volodea" (numele e si el un pacat de parca nou nascutul si-l alege). Sigur ca poate sa faca ce vrea cu energia sa, dar la ce foloseste tot acest opus despre Tismaneanu? Liviu Antonesei, un poet cenzurat in vremurile odioase, acum triaza comentariile ce apar pe blogul personal, in special cele referitoare la ce scrie prietenul lui Dorin Tudoran. Daca sunt pozitive sunt apreciate, daca nu, nu apar. E asta o dovada de prietenie adevarata? Ce inteleg tinerii scriitori din toata mamaliga asta neaosa? @ Maci De ce "domnul" Tismaneanu, obositor repetat, si nu sa zicem Tismaneanu?
RăspundeDoru Vasile Tascau - 06-22-2021
Deschid o lista cu persoane publice supuse linșajului mediatic de către sistemul condus de securiști și interlopi, din 1989 incoace: -Paul Goma (certat cu toți și cu toate și sfârșit in mizerie, nedeclarată, dar nu mai puțin adevarata) -Horia Roman Patapievici -Vladimir Tismăneanu
RăspundeTh. Iliescu - 06-21-2021
"dorulet" ! Ce vrea sa zica : "Incompatibilitate morala" ? Ce legatura poate avea aceasta incompatibilitate - mai mult sau mai putin MORALA " cu viata si deciziile unui individ ? Moralmente vorbind - un copil poate - si TREBUE - sa ia de la parinti - in cei - fosti - sapta ani de acasa notiuni de baza ale vietii si respectului pentru aproape si un minim de regului moral-etice ! In rest - calea vietii se deschide distinct pentru fiecare fiinta ! Ori ce om POATE si TREBUE sa decida singur ce va face si cum va gandi in viitorul sau Personal nu am aparut intr-o familie nici bogata nici "de varf" politic sau economic sau cultural - Am aparut intr-o familie oarecare - Am copilarit in timpul razboiului - cu tatal si cam toate rudele de sex masculin si varsta adecvate plecati pe front de la inceput , pana la sfarsitul razboiului (cu observatia ca unii nu s-au mai intors !) cu perioade de foame - mai ales atunci cand socialismul si guvernele comuniste , cu ajutorul neprecupetit al bolsevicilor ne aducea "fericirea comunismului ! Am inteles "de mic" ca inseamna comunism - mai ales prin foamea cronica din timpul facultatii (;951 - 955 ) si a tuturor fara delegilor la care am asistat ! Familia nu m-a influentat prin actiuni directe ! Nu m-a spus ce trebue sa fac sau nu - exceptand ceea ce rezulta din cele "10 Porunci" - in sens general si etic nu si religios ! Mi-am ales drumul in viata ! Mi-am ales sistemul de gandire personal FARA INFLUENTE din familie ! Deci nu a actionat asupra mea vreo iluzorie "incompatibilitate" Asa cum n-a functionat - mai mult decat probabil - nici asupra tanarului Tismaneanu ! Totdeauna ramane respectul pentru parinti - chiar daca in viata nu accepti si urmezi filozofia si credintele parintilor ! Referitor la Raport - toata stima pentru realizarea si prezentarea raportului ! Sper ca va mai amintiti dezlantuirea de ura si amenintari la prezentare ??!! Oare ce legatura au avut acele valuri de URA din Parlamentul Rusinii Nationale si filozofia Dv privind "incompatibilitatea ..." ?? Personal am dorit ca totdeauna "sa dau Cesarului ce-i al sau " si sa recunosc adevarul si bunele rezultate ale altora ! In rest .... Sa auzim NUMAI de bine ! si scuze daca nu emitem pe aceeasi lungime de unde !
RăspundeFlori Petre - 06-21-2021
"Incompatibilitate morală "! Cu ce?! Dacă "avea de toate," ca orice nomenclaturist, de ce a plecat din tara în 81? Cred ca tocmai acest lucru nu i se iartă.
RăspundeSir blues stelu - 06-20-2021
#stefan bragarea,badie ,cand deschisi trompeta larg,asigura te ca stii sa iei note game ,octave ,potrivite.Pe distinsul domn' IL cheama Tismaneanu.Zi dupa mine de 100 de ori ,TI-s-MA-NE-A-NU!
RăspundeAlex Leibovici - 06-20-2021
Da, V. Tismăneanu provine dintr-o familie de militanți comuniști. Până la o vârstă destul de avansată - 30-35 de ani - s-a învârtit exclusiv în cercuri asemănătoare – de familii de militanți, părinți și copii. Cu puține contacte în afara acestor cercuri și puține informații dinspre pârțile celelalte ale baricadei. Eu pe V. Tismăneanu nu-l cunosc personal, în schimb cunosc 1-2 copii din alte familii asemănătoare. Mi se pare interesant să fac o comparație între evoluția ideologică lui Tismăneanu și cea a altor copii. V. Tismăneanu s-a îndepărtat cu adevărat de ideologia comunistă și a evoluat spre liberalism economic și politic. Nu știu cum au reacționat la asta părinții lui (sau cum AR FI reacționat, deoarece tatăl său a murit în 1981, în anul în care fiul a părăsit România). Dar știu cum au reacționat cel puțin o parte din cunoștințele părinților: au fost extrem de dezaprobatori și îl vedeau ca pe un trădător al "cauzei". Pe de altă parte, am cunoscut personal un copil din acel mediu (acum are aproximativ vârsta lui V. Tismăneanu). Acesta s-a depărtat întrucâtva, dar nu radical, de idealurile nebunești ale părinților săi, și știu că a susținut bănește unul din minusculele partide comuniste din România. Deci iată, două căi opuse alese de oameni provenind din cercuri asemănătoare. Este un lucru ce nu trebuie uitat !
RăspundeNick - 06-20-2021
Nu este a anormal sa fi socialist la tinerețe....
RăspundeDoru - 06-20-2021
Scrieti: "îi datoram (...) Raportul de condamnare a comunismului". Sunt multe, chiar foarte multe de discutat aici, dar chestiunea esentiala ramane - V. T., ca fiu al unor nomenklaturisti (ce-i drept, de mana a doua sau a treia, dar tot nomenklaturisti se cheama ca au fost), unul care a beneficiat de toate avantajele de care se bucura acea patura sociala in regimul socialist-totalitar, de plamda sovieto-stalinista, avea dreptul moral de a se plasa (cu voie de la stapanirea lui "Petrov"...) ca "mare inchizitor" al sistemului slujit cu abnegatie si din credinta de parintii sai et ejusdem farinae? Desigur, responsabilitatile parintilor nu se transfera automat asupra copiilor. In ciuda acestui adevar, in cazul lui V. T. (dar si al altora, ajunsi, din dec. '89 incoace, la varful puterii din stat) incompatibilitatea morala ramane, totusi, o evidenta.
Răspundedan - 06-19-2021
Dorin Tudoran, cel care-l atacă pe domnul Tismăneanu este chiar fostul secretar literar al revistei Flacăra, aia a lui Adrian Păunescu! Nimeni și nimic nu poate șterge rușinea acestui individ de a fi fost țuțăr lui Adrian Păunescu, nici chiar Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Cavaler primit de curând de la Cotroceni! Caracter tupeist și imund are acest individ!
RăspundeDoru Vasile Tascau - 06-19-2021
In 1987, la IPB, facultatea de El. și tc., indicațiile erau ca in cuvântul de deschidere al lucrărilor de diploma sa fie pomenite PCR și Ceaușescu. Mie mi-a mers însă (nu puteam avea zece la lucrare) și am strecurat “conform directivelor organelor de partid și de stat”. A mers, deși nu ma așteptam… Ramân însă mărturie miile de lucrări de diploma din acea vreme, aflate in arhiva UPB…
RăspundeStefan Bragarea - 06-18-2021
Domnule Maci Să înțeleg că îl considerați pe Volodea un adevărat campion al anticomunismului și un mare caracter ?
RăspundeVirgil - 06-18-2021
Ce pare ca nu intelegeti este ca Domnului Tismaneanu nu i se reporoseaza neaparat trecutul ci mai mult ipocrizia si dublul standar (care este intradeva afectat de trecut) Acu faceti si o impietate si anume asociati pe Corneliu Coposu cu Tismaneanu
RăspundeMircea Ordean - 06-18-2021
Poate nu era rău, dacă d. autor ne oferea ceva gen link, spre scrisele acelor contestatari ai d. Tismăneanu. Ne lamuream ceva mai direct, de ideile lor. Pe de altă parte, pot fi înțelese contribuții precum aceea la pomenitul dicționar din 1981, dar poate, în asa caz, e de pus ceva surdină - barim ca ton - demersurilor anticomuniste ulterioare.
Răspunde