Întorsăturile războiului

Eșecul sau haosul provocat de venirea lui Donald Trump la Casa Albă ar oferi liderilor democratici justificarea perfectă a dezangajării în Ucraina.

Mihai Maci 06.02.2024

De același autor

Onest vorbind, nimic nu a funcționat conform așteptărilor în războiul din Ucraina. Mai înainte de toate, războiul însuși părea de neimaginat în Europa. Să ne amintim, cu mai puțin de 48 de ore înainte de începerea lui, șefi de guvern și de servicii secrete din Occident îl dădeau ca fiind total improbabil. Chiar după ce războiul a început, au fost președinți care credeau că încă e posibilă o înțelegere cu Vladimir Putin. Apoi, rezistența ucraineană. Nici aceasta nu era de așteptat; cu toții știam despre Ucraina că e o țară minată de corupție (și, ca atare, o construcție șubredă), iar ulterior am aflat că în primele zile ale invaziei au existat planuri occidentale de „extragere” a principalilor oficiali de la Kiev din țară. După aceea am fost cu toții hipnotizați de caracterul „nuclear” al sancțiunilor împotriva Rusiei, menite a-i pune la pământ într-un timp foarte scurt economia. S-a dovedit că Rusia a trecut la economia de război și funcționează foarte bine în parametrii restrictivi ai acesteia. Apoi am văzut tot soiul de teorii conform cărora generalii (fără nume sau cu orice nume), ori Evgheni Prigojin în particular, se pot revolta față de „țar” și-i pot pune sub semnul întrebării puterea. Sau, o vreme, s-a crezut că pe fondul frustrărilor produse de conversia economică și de succesivele mobilizări, populația ca atare se va mișca și belicosul Putin va fi înlocuit (Cu cine? Cu „liberalul” Medvedev? Cu anonimul Mișustin?).

La începutul anului trecut se vehicula ideea „ofensivei (ucrainene) de primăvară”. Aceasta – în bună măsură din cauza constituirii stocurilor de armament – a început abia în vară și s-a împotmolit de la bun început. Nimeni nu păruse a gândi că rușii au profitat de acalmia de pe front pentru a construi sisteme defensive, deși tocmai acestea le permiseseră ucrainenilor să reziste în anul precedent. Când au venit, armele promise s-au dovedit a fi nu doar insuficiente, ci și de o calitate – generos spus – mediocră. Faimoasele tancuri germane Leopard, de la care se spera un avans rapid în teritoriile ocupate de ruși, sunt vechi și cu probleme tehnice.

Multiplele avertismente de război din ultima lună traduc, de fapt, descoperirea (cu adevărat uimitoare) a înal­­ților oficiali militari că țările lor sunt total nepregătite pentru o operațiune militară de anvergură. Convertirea economiei civile la cea de război nu se face de azi pe mâine și nu e deloc limpede dacă guvernele apusene sunt dispuse să suporte costurile (economice și sociale) ale unei atare conversii.

Toate acestea nu sunt sinteza opiniilor unor bunici care se uită la televizor și, neînțelegând prea multe din ceea ce văd, își dau și ei cu părerea asupra mersului lumii. Nu, e vorba de atitudinile publice ale celor care conduc destinul lumii occidentale, căreia-i aparținem și noi. Cu puțin timp în urmă, toate aceste așteptări ar fi fost trecute în categoria wishfull thinking-ului, a dorințelor pioase sau, mai exact, a faptului de-a confunda realitatea cu propriile speranțe. Felul în care asemenea așteptări nerealiste se înmulțesc ridică problema expertizei din spatele discursului public. Mai există cineva care să înțeleagă cu adevărat mizele și desfășurarea faptelor? Și vocea unor astfel de oameni / instituții mai ajunge la decidenți?

Impresia pe care o lasă lumea apuseană e, pe de-o parte, aceea că și-a luat (dusă de valul indignării populare față de invazia rusă) niște angajamente față de Ucraina la care – formal – nu poate renunța de azi pe mâine fără a-și pierde total credibilitatea. Pe de altă parte, Occidentul are atât de multe probleme la ora actuală, încât – în chip manifest – nu îndrăznește să-și pună problema unei confruntări exterioare. Nici măcar chestiuni legate de economia militară nu mai intră în categoria „problemelor strategice”. Nu doar retragerea americană din Afganistan, ci și implicarea întregului Vest în Primăvara arabă (în particular, în Libia) și misiunile franceze din Africa subsahariană – Serval și Barkane – au sfârșit lamentabil, lăsând în urmă un val de frustrări și de reactivitate antioccidentală. Care e morala tuturor acestora? Faptul că principală „armă” a lumii democratice, în speță intimidarea – fie ea cu sancțiuni economice, fie cu coalizarea militară – nu mai funcționează. E suficient să ne uităm pe hartă și să vedem că țări supuse embargoului american și european de decenii au reușit să reziste. Coreea de Nord, Cuba, Iranul, Venezuela nu o duc nici pe departe bine, însă au izbutit să traverseze sancțiunile economice menite a le face să se prăbușească. Aplicate unor țări mari – Rusia sau China – până de curând „partenere de afaceri”, sancțiunile riscă să aibă un efect de bumerang asupra economiilor apusene. Și, încă o dată, nu e deloc clar dacă Occidentul e decis să-și asume costurile acestui război  economic.

În ceea ce privește mobilizarea militară, am văzut-o în campaniile orientale ale Americii: cetățeanul „lumii dezvoltate” – hrănit de televiziune și de jocurile video – e dispus să accepte o modestă reducere a nivelului său de trai (sau încorporarea tinerilor) cu condiția ca totul să se sfârșească repede și cu happy-end. Iar oamenii politici din țările democratice sunt în situația de a compune cu acest spirit public. Numai că războiul modern – o știm încă din 1914 – e altfel. Mai înainte de toate e tehnologic, ceea ce pune presiune pe industrii și pe întreaga economie. În al doilea rând, deoarece toți beligeranții dispun de o tehnică de luptă similară (căci cursa înarmărilor nu a încetat niciun moment), confruntările actuale sunt războaie de uzură, în care cresc mereu consumul de armament și puterea de foc a acestuia. Implicit, și distrugerile sunt mult mai mari. Aceasta e realitatea și a o escamota nu folosește nimănui. Dacă ne uităm în tabăra occidentală – cea a susținătorilor Ucrainei – ceea ce vedem este o lipsă de determinare, de capacitate de decizie (datorată în bună măsură mediocrității decidenților) și de coordonare care contrastează cu hotărârea cu care Vladimir Putin își continuă „operațiunea specială”.

0

În această situație de blocaj, în care liderii democratici nu pot să-și retragă sprijinul pentru Ucraina, dar nici nu sunt dispuși să meargă mai departe cu susținerea ei, pare că toată lumea așteaptă venirea lui Donald Trump la Casa Albă. Nu pentru că și-ar pune mari speranțe în abilitățile de negociator ale fostului viitor președinte al Americii, ci pentru că eșecul sau haosul provocat de acesta le-ar oferi justificarea perfectă a dezangajării. Dacă cel mai important susținător al ordinii mondiale bazate pe drept și pe respectarea regulilor internaționale schimbă regula jocului, nu e niciun motiv ca Occidentul să persiste într-o strategie contraproductivă. Cu alte cuvinte, peste hazardul întâmplărilor cu care am început acest text se va suprapune hazardul decizional al unui om cu o slabă priză asupra problemelor internaționale (însă cu un orgoliu de megaloman).

Ceea ce vedem pe front e și mai pregnant în spatele lui: un blocaj din care nimeni nu știe cum să iasă. Întrebarea care se pune e cum s-a ajuns aici? Atât cât pot eu să-mi dau seama, răspunsul ține de faptul că Occidentul nu a avut niciodată obiective clare – și fezabile – de când a început agresiunea rusă din Ucraina. Tot timpul, aliații democratici au mizat pe faptul că presiunea lor colectivă (economică, militară și juridică) îl va constrânge pe președintele rus să revină la rațiune și să cadă la negocieri. E absolut limpede că, în cadrul acestora, s-ar fi făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a ceda teritorii care – din capitalele vestice – sunt considerate negociabile. Surpriza e aceea că Putin nu a intrat în joc. Și, ca atare, nimeni nu știe ce vrea, exceptând declarațiile lui referitoare la „denazificare”, „desatanizare” și cele ce sugerează refacerea imperiului (țarist sau sovietic). Un lucru e cert: Rusia nu e dispusă să semneze niciun tratat recunoscând integritatea granițelor Ucrainei (oricare ar fi acelea) și politica externă suverană a acestui stat. Orice s-ar spune, regimul de la Kremlin are niște obiective pe care le urmărește cu tenacitate.

Ce-și dorește Vestul? Înfrângerea Rusiei? Pare că mai curând se teme de instabilitatea care i-ar urma și care, într-o țară cu armament atomic, e de rău augur. Dincolo de faptul că tocmai armele nucleare ale Moscovei țin la distanță o mobilizare efectiv agresivă la adresa lui Putin. Căderea regimului și înlocuirea lui cu un altul, dispus la negocieri? Aceasta revine, cum am spus mai sus, la wishfull thinking. Faptul de-a anunța mereu iminența căderii puterii de la Kremlin riscă, după un timp, să sfârșească în glumă. Atâta vreme cât țările vestice rămân cu această iluzie, războiul va continua, cu pagube umane, materiale și economice din ce în ce mai mari. La un moment dat, fondurile de ajutor acordate Ucrainei vor deveni vizibile și în bugetul european, iar distrugerea teritoriului ucrainean va pune probleme tot mai mari locuitorilor săi. Cum opțiunile nu sunt multe: mobilizare europeană exemplară sau negocieri cu Vladimir Putin și cum ambele riscă să se lase cu costuri de imagine pentru oamenii politici – mai ales în acest an electoral –, e de presupus că indecizia și oscilațiile vor continua până la (re)alegerea lui Donald Trump.

Un cuvânt și despre noi: la fel ca la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, sfârșitul Războiului Rece ne-a prins în tabăra în care nu trebuia să fim. Dar, evident, avem pretenții deopotrivă la cobeligeranță și la răzbunare. Asta ar însemna ca occidentalii plus americanii să dea gata regimul lui Putin și noi – în numele traumelor experienței comuniste – să clamăm victoria. Or, e limpede că nici pe malurile Senei, nici pe cele ale Tamisei și nici pe cele ale Potomacului asemenea „vitejii” nu sunt luate în serios. Mai mult decât atât, dacă vreodată se va negocia cu Vladimir Putin, tare mă tem că noi nu vom fi invitați la negocieri. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22