De același autor
Cu puţin timp în urmă, d-l Mihai Şora părea a avea rara calitate de a uni segmente ale istoriei noastre între care, altminteri, nu există decât rupturi. Format – în modul cel mai serios cu putinţă – în interbelic(ul pe care l-am mitizat la un moment dat), dar fără pic de ispită pentru deriva lui de dreapta; “antrenor cultural” – al câtorva tineri (ce au dat mari performanţe) şi al unei întregi societăţi, graţie activităţii sale de editor în anii ’60 – ’70; în fine ministru al educaţiei în primele luni de după Revoluţie şi voce a societăţii civile care a condamnat abuzurile puterii din ultimii ani, d-l Şora întruchipa o constantă a lucidităţii senine într-o lume mult prea supusă derivelor pasionale. Până în urmă cu câteva zile, când un clip publicitar al celor de eMAG (realizat de Papaya Advertising) – în care d-l Şora vorbeşte de libertatea de-a alege – să stârnească o serie de reacţii ce ne arată, încă odată, cât de distorsionat ne raportăm la trecutul nostru recent.
Reluând o temă dragă “unei anumite părţi a presei” – adânc nemulţumită de implicarea civică a d-lui Şora din ultimii ani –, acestuia i se reproşează legătura cu Partidul Comunist Francez din anii celui de-al Doilea Război Mondial (şi din primii de după), întoarcerea în România din 1948, activitatea la Ministerul de Externe – unde a fost traducător din franceză – în perioada în care acesta a fost condus de Ana Pauker şi, în fine, poziţia avută în sistemul editorial din anii ’60 (care i-a permis să ia decizii care au influenţat piaţa cărţii din România). Ceea ce e straniu în acuzele care i se aduc d-lui Şora e felul în care evenimente ale vieţii dânsului, care nu au nimic problematic (ci mai curând lăudabil – precum întoarcerea în ţară sau activitatea de la ESPLA), sunt “întoarse pe dos” şi prezentate drept culpe. Să fie oare o vină faptul că un tânăr de 25 ani, în timpul Războiului, alăturându-se Rezistenţei, a aderat la Partidul Comunist Francez? Îl face acest lucru un kaghebist sau un torţionar? Cu ce poate fi vinovat un om care – mizând pe normalizarea relaţiilor dintre România şi ţările europene (pentru că asta a însemnat, în epocă, semnarea Tratatului de Pace de la Paris) şi pe statutul lui de membru al Partidului Comunist Francez – se întoarce (în intenţie pentru o scurtă perioadă de timp) să-şi revadă, după o despărţire de 10 ani, familia din ţară? Cum putem acuza un om căruia i-a fost “alocat” un loc de muncă – unde nu era în situaţia de a aduce nici o atingere nimănui – că şi-a făcut treaba, aflându-se doar nominal în subordinea celei ce dirija rosturile Partidului Comunist Român? În fine, există cineva care să poată spune că, în calitatea lui de editor, d-l Şora a fost un om al propagandei? Şi: în toţi anii care au trecut a fost măcar cineva care să-l poată acuza pe d-l Şora de vreo nedreptate bazată pe o “înţelegere” cu fostul regim?
Toate acuzele ce i-au fost aduse d-lui Şora sunt tributare aceleiaşi logici: culpa de asociere. De vreme ce a aderat la PCF, d-l Şora trebuie că aproba toată politica acestuia, inclusiv judecăţile sumare de după Război, înregimentarea în slujba Moscovei, laudele Kremlinului etc. Dacă s-a întors în România comunistă, înseamnă că era de acord cu ceea ce se făcea aici: arestarea opoziţiei (de până în ’47), lupta împotriva partizanilor din munţi, lichidarea democraţiei etc. Cum a lucrat în subordinea Anei Pauker înseamnă că a susţinut-o şi a contribuit la politica dusă de ea împotriva a tot ceea ce reprezentase elita lumii anterioare. În fine, întrucât a avut o funcţie onorabilă în sistemul editorial, înseamnă că d-l Şora a fost un “privilegiat” al regimului comunist şi o “rotiţă” cuminte a funcţioării acestuia. Logica aceasta e cea a vinovăţiei prin transfer: odată ce un om e asociat cu ceva (mai mult sau mai puţin reprobabil), el preia toate caracteristicile negative ale acelui ceva cu care a fost asociat. Nu contează faptul că d-l Şora a fost un mărunt funcţionar al Ministerului de Externe, care – în mod cert – nu avea acces la nici un fel de informaţii pe care să se bazeze decizia politică a acelui timp; simplul fapt că a lucrat în subordinea Anei Pauker îl face “adjunctul” acesteia sau – de ce nu? – interşanjabil cu ea. În termenii aceştia, omul nu e responsabil pentru ceea ce a făcut efectiv, ci pentru că s-a aflat unde s-a aflat şi – în felul acesta – s-a “contaminat” cu toate relele situaţiei. E ca şi cum am acuza un cetăţean oarecare nu de faptul că a comis un accident (pe care nu l-a comis), ci de acela că – având maşină şi folosind-o – creditează drumurile actuale, aşa cum sunt ele (şi Guvernul ce s-ar cuveni să le întreţină), maşinile second-hand ce împânzesc ţara, ineficienţa poliţiei rutiere şi comportamentul, adesea haotic al celorlalţi participanţi la trafic. În felul acesta, omul nostru – deşi nu a făcut nimic (şi poate circulă mai atent ca alţii) – poate fi scos vinovat pentru toate accidentele care au loc în ţară!
Mai e un lucru aici: şi anume echivalarea a ceea ce, în siajul lui Karl Jaspers, ar fi o “culpă metafizică”, cel mult “morală” – în speţă conştiinţa (pe care s-ar cuveni s-o avem cu toţii) a răului reprezentat de comunism şi a participării, oricât de marginală, a celor ce l-au cunoscut la această dramă a istoriei – cu o “culpă politică” (sau chiar “criminală”). Poate că toţi supravieţuitorii comunismului sunt în situaţia de a-şi gândi rostul din acea vreme, poate că cei mai mulţi l-au perpetuat involuntar căutându-şi – fiecare cum a putut – căi de supravieţuire în acel timp, poate că, tot fără voia lor, am trecut multe “strategii de supravieţuire” şi în anii ce au urmat, însă aceste lucruri nu îi aşează în mod nemijlocit în rândul celor ce au decis şi au instrumentat violenţa de masă şi dezastrul economic. A-i asimila pe toţi cei care au trăit în comunism înalţilor reprezentanţi ai Partidului şi ai Securităţii nu e nimic altceva decât o modalitate de a-i dizolva pe aceştia din urmă în ansamblul întregii populaţii. E, în fapt, strategia lui Vadim din anii ’90, care ne spunea că am fost cu toţii comunişti, mai puţin aparatnicii şi securiştii. Aceştia au fost “patrioţi”. Transformând cuvântul “comunist” într-o acuză – la fel ca termenul de “fascist” – pe care-o aruncăm cu lejeritate oricărui preopinent cu care nu suntem de acord, nu facem decât să diluăm vinovăţia şi responsabilitatea celor care au comis realmente fapte reprobabile în acel timp.
Mai e un lucru care merită menţionat: printre reproşurile ce i se fac d-lui Mihai Şora sugerează – uneori o spun şi explicit – că dânsul nu are (în “virtutea” acuzelor enumerate mai sus) căderea de a ne vorbi despre libertate; acest lucru îl pot face, cu deplină autoritate, doar “martirii” comunismului. Dat fiind că acuzele nu se ţin, d-l Şora are aceeaşi autoritate ca orice om care nu comis acte condamnabile şi nu a făcut concesii majore în acel timp de a ne vorbi atât despre comunism, cât şi despre libertate. Iar autoritatea dânsului e sporită nu doar de formaţia sa filosofică, ci şi de meditaţia de un secol (parţial decantată în cărţi) asupra rosturilor lumii, a făptuirii noastre şi a vieţii în comun. Ar trebui să fim bucuroşi şi recunoscători că ne este dat nu doar a-l citi, ci a-l auzi şi simţi alături de noi. Ideea că doar “mărturisitorii” pot vorbi despre libertate îşi are şi ea capcanele ei. Tot aşa cum nu toţi cei care au devenit membri de partid au făcut-o din acelelaşi raţiuni (majoritatea a aderat dintr-un oportunism circumstanţial, nu din patologie criminală), nici cei care au ajuns în închisorile comuniste nu au pătimit cu toţii pentru aceleaşi idealuri. Suferinţa fiecăruia e vrednică de memorie şi de cinstire, dar asta nu înseamnă că şi viziunile despre lume, societate şi libertate ale tuturor sunt la fel de îndreptăţite. Sunt lucruri spuse – sau scrise – de cei ce au cunoscut teroarea comunistă care merită a fi aprofundate şi urmate, şi sunt lucruri la care e preferabil să ne raportăm critic.
Însă, mai înainte de toate, ideea aceasta că doar unii – în virtutea suferinţei – sunt abilitaţi a formula temele libertăţii este mai mult decât problematică. Ea induce un maniheism în virtutea căruia doar “martirii” sunt puri, ei se înalţă deasupra umanului – prin “sfinţenia” cu care şi-au îndurat calvarul – şi toţi ceilalţi, vinovaţi de colaborare prin “descurcare”, trebuie să urmeze acest glas al catacombelor. Ce e straniu, e faptul că nici unul din marile nume ale celor închişi în acei ani nu a avut asemenea pretenţii. Hipostazierea lor acum nu face decât să-i evidenţieze pe actualii lor “purtători de cuvânt”. Această reducere la tăcere a preopinentului în numele suferinţei celor pe care azi îi reprezintă alţii nu face decât să inhibe discursul despre libertate. Căci acesta nu e doar a câtorva (oricâte merite ar avea aceştia), ci al tuturor: ca cetăţeni ai unui stat democratic, cu toţii participăm – cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta – la formularea libertăţii în care ne va fi dat să trăim. Libertatea aceasta este absolută doar pentru că e concretă; pentru că-l vizează fiecare, aşa cum e el în contextul în care se află. Şi ceea ce o defineşte – aşa cum bine spune d-l Şora – sunt alegerile noastre de fiecare zi. E iluzoriu să o reducem la absolutul unei opţiuni şi, mai ales la cel al uneia de “rezistenţă”. Făcând astfel – crudă ironie a sorţii! – i-am da dreptate torţionarului de la Piteşti, Eugen Ţurcanu, cel pentru care doar morţii (şi încă cei de primă oră) se puteau considera curaţi. În realitate, libertatea presupune atât multitudinea posibilităţilor de opţiune, cât şi a alegerilor fiecăruia dintre noi.
Dar despre toate acestea, d-l Mihai Şora a scris pagini pe care s-ar cuveni să revenim E ciudat faptul că polemica ce s-a dezvoltat în jurul dânsului face abstracţie de cărţile sale. La fel cum lasă la o parte iradierea pe care persoana, gândul şi biblioteca dânsului au avut-o în lumea intelectuala bucureşteană vreme de 70 de ani şi şcoala formată în preajma acestora, care a dat nume de excepţie şi cu o reală consacrare internaţională. Nici măcar scurtul, dar fertilul său mandat la Ministerul Educaţiei nu a fost amintit. Poate lucrurile acestea ne uimesc doar pe noi, nu şi pe d-l Şora. Căci dânsul a ales, de la început, nu calea a ceea ce Noica numea “gesticulaţia etică” (ce sfârşeşte adesea în poză şi uitare), ci pe aceea – mai dificilă – a unei pedagogii eficiente în vremuri de criză. Atât prin tinerii pe care i-a călăuzit, cât şi prin paginile pe care le-a publicat, prin măsurile legislative pe care le-a iniţiat şi prin colecţia (Biblioteca Pentru Toţi) pe care a recreeat-o, ducând-o aproape în fiecare casă, d-l Şora a acţionat indirect, construind cu tenacitate, ca pe un puzzle, un mediu în care reflecţia asupra libertăţii să fie cu putinţă. Faptul că ne-o aminteşte astăzi, îi face pe unii foarte nerecunoscătoari.
Dar cred că d-l Mihai Şora e dincolo de toate acestea, căci e în judecata dânsului ceva care nouă (atât criticilor, cât şi admiratorilor dânsului) ne lipseşte: măsura istoriei. Iar dacă aceasta ar trebui să poarte un nume, la capătul unei vieţi mai mult decât centenare, care a cunoscut şi agitaţia şi liniştea, şi crizele şi pacea, şi pasiunea şi luciditatea, şi implicarea şi discreţia, atunci numele ei ar fi demnitate.
Mihai Şora e conştiinţa vie a demnităţii noastre. Cine nu crede, să-l citească, să-l asculte şi – mai ales – să-l urmeze.
PS. N-ar fi, totuşi, exclus ca d-l Şora să fie doar o “victimă colaterală” în ciuda centralităţii pe care a luat-o în disputele publice. S-ar putea ca adevărata ţintă a atacurilor să nu fie personajul reclamei de la care a pornit totul, ci producătorul acesteia, Papaya Advertising. Să nu uităm că în timpul campaniei pentru referendumul iniţiat de Coaliţia Pentru Familie cei de la Papaya au difuzat un clip în care criticau în culori tari viziunea dreptei tradiţionaliste. Nu cred că le-a fost iertat acest lucru (deşi va fi avut mică influenţă asupra intenţiei de vot). Reluarea unor teme ale stângii nouăzeciste de către reprezentanţi ai tradiţionalismului poate fi şi un strigăt de adunare a acelei drepte care s-a risipit în zilele faimosului vot. Ceea ce nu face decât şi mai actual mesajul d-lui Şora.
 - Copy.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/06/Karol Nawrocki polonia.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/05/Foto Laura Stefan.jpg)
Comentarii 21
Mircea Ordean - 10-28-2019
Privesc fotografia d-lui autor Maci și încerc sa o tratez prin cheia ideii de demnitate.
RăspundeMircea Ordean - 10-28-2019
Și ați ajuns ca dînșii?
RăspundeMircea Ordean - 10-28-2019
Simt ca d. Șora este, și el, om.
RăspundeAlexL - 10-24-2019
cristian sirb - 10-10-2019 : Vedeţi comentariul de aici: https://www.youtube.com/watch?v=e6dgfhxBK9Q
Răspundemarian - 10-23-2019
mai postatori (ca sa nu va zic postaci) indiferent ce a facut sau a crezut sora acum 70 de ani, daca a fost de acord sa apara pe acel poster, langa acele cuvinte, tot respectul! ce nu va multumeste? ca libertatea trebuie aparata? ce?nu are dreptate? omul asta, cu experienta lui de intelectual adevarat, la 102 ani, stie ce spune. Indiferent ce prostii a facut la tinerete. daca le-a facut! posterul este extraordinar si papaya advertising merita tot respectul. p.s. de ce nu apar langa astfel de cuvinte politicieni renumiti precum ion iliescu, liviu dragnea, a.s.o...
RăspundeAlex Petrovici - 10-23-2019
Vladimir Tismaneanu in 2014 despre comunistii romani din Rezistenta franceza, in interviu dat pentru RRI (https://www.rri.ro/ro_ro/comunisti_romani_in_rezistenta_franceza-18730): Când De Gaulle îi scoate pe comunişti din guvern, în 1946, inclusiv Thorez era ministru, începe războiul rece. În 1948-49 au loc masive expulzări de comunişti români din Franţa, atunci se întoarce Mihai Şora, de exemplu. No comment.
Răspundetudor - 10-15-2019
Credeam ca adresa de email trebuie confirmata sau orice alt ceva... Dar nu, comentariul meu a fost sters simplu din lista. Fara sa contina cuvinte vulgare sau alte prostii. Oare de ce tov. Maci ? Ce a fost atat de deranjant. Cuvantul "Siktir"? Democratie sa fie, dar sa stim si noi cand !!!
RăspundeRazvan Iliescu - 10-14-2019
Cind suna ordinul pe unitate, asa ca la comanda ies din munti din codri flacai - de la Secu nou - in apararea ayatolahului rosu. Bine domnu' Maci -sa lasam PCF si rezistenta, care conform unora a fost mai mult spargeri la depozite de mincare si trafic de mincare pe piata neagra, sa lasam si Ana Pauker si perioada cind 3 milioane de romani au fost in puscarii, sa lasam si foametea din timpul lui pingelica, dar cin Sora era ministru educatiei dupa 89 de ce au venit minerii tocmai la unitati de invatamint si ce a facut Sora? A tacut ca un las! Asta a fost toata viata, asta sint si cei care-l sustin ...
RăspundeAlex. Bochiș Borșanu - 10-13-2019
Acest bănățan Mihai Șora, așa-zis filosof, care nu a enunțat nici un concept filosofic, ci a comentat enunțuri ale unor filosofi adevărați. E drept, după studii strălucite în Franța, aderând la stânga franceză, comunistă, în 1948 s-a întors în țară și a slujit Regimul de ocupație bolșevic. Consilierul Anei Pauker, funcționar superior la Ministerul de Externe, 1948 – 1951, apoi Șef la Editura pentru limbi străine și Redactor Șef la Editura pentru literatură 1954 – 1969. În așa hal a fost persecutat „filosoful” ! Apoi, Ceaușescu i-a înlăturat pe „slujitorii” bolșevicilor și staliniștilor, și a devenit disident. Bietul om, e manipulat de oamenii lui Soroș, păcat de bătrânețea lui. După ce ai fost slugă pe față la comuniști, cine te cunoaște, nu are cum să te urmeze
RăspundeCorneliu Coposu - 10-13-2019
Eu am avut in viata doua modele: Iuliu Maniu si Mihai Sora.
RăspundePolilogu - 10-12-2019
Domnule TOMA NECREDINCIOSU , tocmai ai spus cel mai adevărat adevăr dintre adevărurile românilor ! Si nu stiu cum se face că toti vrem să-l uităm . Este de fapt coșmarul nostru milenar. Suntem un popor al supraviețuirii. Al tuturor instinctelor de supraviețuire trăite și resimțite de milioane si milioane de români , care au fost și care sunt. Din toate acestea s-a născut MIORIȚA, s-a născut Eminescu, Blaga, Cioran, Mircea Eliade, Enescu, Brâncuși și mulți ,mulți alții. Nu, NU mă cuprinde deznădejdea, nici renunțarea, nici depresia iremediabilă ,nici disprerarea , nici , nici... E o constatare a vieții , a istoriei , a culturii noastre. Atâta câtă e, atâtea câte sunt Este un DAT INCONFUNDABIL. Avem multe în comun cu EVREII, și multe care ne deosebesc. Poate nu se va sfârși niciodată această stare ... de grație. Martiri ? Martiri au fost cei din basilica de cretă Niculițel și mai aproape BRANCOVEANU cu fiii săi . Si totuși , IATĂ, trăim. supraviețuim, mergem mai departe. Si vom avea totdeauna la purtător, două miracole supraviețuitoare : CAPUL și INIMA. Nimeni nu ni le va putea confisca la vreo vamă, la vreo razie a politiei, la vreo frontieră, la vreo procuratură... Si nicio carte de identitate nu le va putea consemna ,oricâte stampile de certificare a existenței noastre fizice ar purta. Contrasemnarea actului doveditor stă numai și numai în mâinile noastre. Iar condamnarea sau absolvirea de MINTE și INIMĂ o dă doar istoria. Implacabilă, Supremă judecătoare. Dar și ea schimbătoare
RăspundeAlin - 10-12-2019
nu avem nimic cu Mihai Șora, dar un om care scria că a iubit partidul comunist nu poate fi simbolul anticomunismului decât printr-o schemă frauduloasă de marketing. Îmi place cu se prăbușesc pe tema asta unul după unul pilonii societății civile grăbiți să facă damage control... Domnule Maci, Mihai Șora o fi simbolul demnității dvs., dar nu e al nostru in nici un caz - pentru noi luptătorii din munți și martirii din inchisori sunt simbolul demnității. Luați-vă simbolul și spălați-vă pe cap cu el.
RăspundeElementar - 10-12-2019
Bai baieti. am tot auzit zilele astea o imbecilitate ENORMA si vreau sa corectez: in Franta, rezistenta se numea Maquis, plus grupurile antrenate si echipate de britanici. Partidul comunist francez era intesat de agenti ai Moskovei, iar in '48, sub influenta lui De Gaulle au inceput sa-i cam expulzeze.Nu am auzit de metoda de tortura a securitatii prin numirea in ministerul de externe, coordonat la vremea aceea de o doamna komisar foarte prietenoasa, tovarasa Hanna Rabinowicz.
RăspundeMihnea - 10-11-2019
Cin' să-i spună autorului că libertatea nu e libertinaj? Sau că românul nu a fost liber nici sub comunism și nici după? - ideologic zic. Și în același timp liber de când e român și nu oricum, ci înaintea lui Dumnezeu. Că altfel nu se poate. Dăm cezarului ce-i al cezarului? Sau filozofăm numa'? Că teologia cuprinde ea filozofia, doar că nu-i filozofie, tocmai pentru că lucrează întreg, raportat la Întreg. Iar filozofia, oricare ar fi ea, rămâne doar spirituală, căci duhovnicească, ar înceta să existe. Apoi, dacă i se valorifică lui Șora liberul arbitru în baza căruia a ales ce a considerat mai bun, nu văd decât o pervertire sau corupere a libertății - conceptual - fiindcă cea cu care am fost fiecare înzestrați, pe verticala Sfintei Cruci ajunge a se confuda cu iubirea, iar iubirea-i jertfă, deducând astfel că liber ești să faci ce vrei, căci faci ce trebuie. Dar când Vulcănescu era jertfit pentru credința sa în închisoare, a-l lăsa pe Șora numai să vorbească despre libertate, denotă un caracter infect împreună cu al comunistului. Ipocrizia, șiretenia, minciuna sunt 'valori' ale prostiei, în evidentă contradicție cu iubirea, cu a fi deștept sau înțelept. Păi cel care se adaptează prin minciună sau compromis nu poate să iubească, și dacă nu iubește, e în afara lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu este iubire. Pentru că a fi deștept înseamnă a folosi adevărul pentru a-ți crea avantaj, fără a dezavantaja. Ori Șora s-o făcut frate cu dracu' pân-o trecut puntea. Ce treabă are întunericul cu lumina? Filosofia nu implică fapta, pe cand teologia pleacă de la faptă; vorba lui Șora nu se suprapune cu fapta, indiferent ce aport cultural o fi avut. Dacă l-o fi avut. Și scriu asta pentru că prin cultură, omul slujește binele sau măcar e îndreptat spre bine; scop înalt raportat la Absolut. Pentru că nu există contra-cultură, ci doar pervertire a unor valori folosite în scopuri obscure. Cale de mijloc nu există! De aceea cultura e mediu spiritualizat, prin care omul se exprimă înalt spre a-și înmulți talanții primiți de Sus. Slugă vicleană? Sau bun de (contra-)exemplu? Faptele lui Șora din prezent și trecutul recent, confirmă faptul că omul se schimbă greu sau deloc, iar când o face, procesul e determinat de suferință, că altă cale de îndreptare sau îndepărtare a păienjenișului sufletesc nu există. - bine-merci la o su'de ani, s-o gândit să fac-un ban cinstit! Păi faptele ăstuia, ideologic, se mulează pe istoria 'mnealui. Trăiască internaționala! Sau nu, globalismul, ca să fie 2019. Șora #rezist ă.
Răspundetoma necredinciosu' - 10-11-2019
A fost o data ca niciodata in Roma antica un senator foarte respectat caruia Nero ii ceruse sa se umilesca cintind si dansind in vazul lumii pt. a-l distra pe Imparat. Senatorul, in disperarea sa, se duse la un prieten intelept pentru a-l ajuta sa iese din cumplita dilema. Ce sa fac, sa dansez, sa ma umilesc? Daca nu dansez ma omoara, ii zise senatorul inteleptului prieten. Inteleptul prieten il sfatuie sa danseze, sa se umileasca pt. a-si salva viata. Cum sa fac asta? intreba senatorul. Acum e prea tirziu pt. a mai indrepta lucrurile ,spuse inteleptul, iar pe vremea cind se putea preveni atotputernicia lui Nero n-ai facut nimic. Asa-i cu dictaturile. Ele nu pica din cer. Ele sint instaurate de oameni cu aprobarea expresa sau tacita a maselor. Martiri se gasesc putini. Iar romanul, dupa cum spunea Plesu, nu prea are vocatia martiriului. Pe mai bine de 4 milioane de romani i-a prins revolutia cu carnetele de membru PCR in buzunar. Iar toti acesti fosti acum vor sa stabileasca care a dintre ei ar fi fost mai impotriva partidului la care au aderat. Auzim ca PCR ar fi fost o organizatie criminala. Si a fost fara indoioala, dar aceasta organizatie a fost legitimata de miloane si milioane de romani. Maistrul din fabrica , plutonierul din armata, invatatorul, profesorul, academicianul, scriitorul, cercetatorul toti au fost membri PCR. Reperele morale ale Romaniei post-decembriste au fost membri PCR. Citeva exemple: Mircea Dinescu, Octavian Paler a fost chiar in CC. Pe cind Sara edita carti, Paler erasef cu propaganda mai intii la Radio, mai apoi la TVR si mai incolo la Romania libera si stab in CC. ASta a fost cel ce ne-a povestit cum l-au omorit comunistii pe tatal sau negindui antibioticul pt ca nu era CAP-ist , iar dupa ce si-a ingropat tatal reperul nostru moral s-a intors la Bucuresti pt. a continiua sa faca propaganda pt. PCR. Plesu a fost dat afara dar a insistat sa fie reprimit in sinul organizatiei criminale. Cei care n-au fost in PCR sint vazuti rau. Vezi cazul lui Adrian Marino care n-a fost o zi angajat la stat. Cica asta a fost turnator. Adica turna la cine. Pai la comunisti, la cine dracu sa fi turnat, ca secu era bratul inarmat al partidului. Paul Goma a pus oglinda in fata elitei intelectuale romanesti. Sifonati pina la dumnezeu, elitele dimbovitene l-au declarat netalentat si mai apoi antisemit pe Goma, pe cel care isi imparte patul tocmai cu o evreica. Dracu mai pricepe ceva. Romanii nostri, bietii romani sub vremuri, se justifica cu tancurile sovietice. Aia au venit peste noi. Noi victimele lor si in principiu baieti cu frica lui dumnezeu. Dovada: cica ar fi faptul ca inainte de razboi Romania er fi fost o tara populata de oameni cu coloana vertebrala. HR Patapievici merge pina la a descrie interbelicul precum o perioada de inflorire morala si spirituala " Neagu Djuvara, universalul concret al civilizaţiei româneşti din epoca interbelică Horia Roman Patapievici, Revista 22 31.08.2016 "Când am ieşit din comunism, parcă fuseserăm schimbaţi: uitaserăm să ne mai vorbim limba fără arţag şi cu consideraţie faţă de interlocutor; încetaserăm să mai pricepem spiritul civilizaţiei prin care înfloriserăm social şi moral în perioada interbelică;" Recomand romanilor sa fie constienti de "taria lor de caracter" si sa evite , pina se mai poate urmatoarea dictatura. Altfel, veti risca sa aflati din nou ca nu aveti vocatie pt. martiriu. Astea-s curvele si cu ele defilam. Nu stim nici macar sa ne alegem sfintii. Mircea Vulcanescu a ratat sa devina sfint atunci cind nu a participat la sedinta de guvern prin care se organizau deportarile in Transnistria. Daca vreti sa stiti cu a fost in Transnistria intrebati-l pe Norman Manea. Dar aud ca si ast a cazut in dizgratia "dizidentilor" dimboviteni.
RăspundeAnnie Paucher - 10-11-2019
Absolut de acord cu dl Cristian Sarb. Sa se faca o lista de culoare neagra cu toti care au scris impotriva dlui Sora. Rog sa grabim.
RăspundeAlin - 10-10-2019
un fluviu de cuvinte pentru a acoperi o fraudă de marketing a firmei publicitare plus o posibilă instrumentalizare (useristă) a imaginii lui Mihai Șora. Așa cum au subliniat enorm de mulți oameni, nu avem nimic cu Mihai Șora dar de aici nu derivă că un om care scria că a iubit partidul comunist este un simbol al luptei anticomuniste.... Atâta tevatură pentru a acoperi o gafă jenantă a unora care l-au târât pe Mihai Șora într-o schemă care n-a făcut decât să scoată un trecut contrastant din dulap. Echilibristica asta se va intoarce împotriva progresiștilor moralizanți care brusc au dat-o pe nuanțe, pe comuniști buni și comuniști răi - cam la fel cum andrei cornea cochetează mai nou cu Marx dupa o carieră de anticomunist etc.
Răspundenick - 10-10-2019
Niciodata Mihai Sora du va avea autoritatea si demnitatea lui Octav Bjoza,presedintele AFDPR.Sora a mancat o paine proaspata pe cartelea,poate chiar alba.D-l Bjoza,la izolare ce fel de paine o fi mancat?Unii s-au prefacut si altii chiar au fost anticomunisti si au suferit pentru asta,inclusiv familiile lor. Rusine "22" pentru ce publicati.Rusine pentru felul cum intoxicati oamenii cu minciuni.Toata intelectualitatea era in inchisoare si l-au obligat bolsevicii pe Sora sa traduca acte din franceza. Asa supliciu a indurat.Pe urma a fost mutat la ESPLA unde spun unii ca a publicat cartile lui Verne,Hugo,Dickens. Pai de ce?Pentru ca erau inofensive ideologic si angajante.Era literatura convenabila educarii noilor generatii. Alaturi de ei toata literatura proletcultista. Merita omul sa fie slavit si apreciat. Mi-e rusine!
Răspundecristian sirb - 10-10-2019
As dori sa stiu CINE a scris zilele astea contra lui M. Sora. Vad replici la ce s-a scris, dar nu am gasit CE s-a scris si CINE, unde etc.
Răspundeemil - 10-10-2019
Conform teoriei lui Laplace, partidul comunist reprezinta o anomalie aparuta automat in compensarea unei anomali capitaliste.
Răspundenae girimea - 10-10-2019
Credeti ?
Răspunde