De ce e prea scumpă demagogia domnului Puric?

Patriotismul d-lui Puric pare sincer, dar are criterii aleatorii și funcționează idiosincratic. În fața vecinilor care te-au violat, virtutea se înmoaie; în fața aliaților care te-au ajutat, obrăznicia se umflă.

Mihail Neamtu 16.02.2016

De același autor

 

Tele-marketing

 

După o emisiune interminabilă cu un per­so­naj celebru, difuzată în reluare de Cră­ciun, un prieten – priceput la afaceri și mai puțin la carte – mi-a livrat, prompt, ur­mătoarea evaluare: „Dan Puric cum­pă­ră mintea prostului. E un om talentat ca­re a decis, prin demagogie scumpă, să îm­bete cu slavă deșartă oamenii de­za­mă­giți ai ultimelor decenii. Sute de mii de cărți despre excepționalismul românesc și surâsul dacic l-au făcut bogat pe d-l Puric, fără ca cei care l-au citit vreodată să fi ieșit din sărăcie.“

 

Am stat câteva săptămâni, am judecat și i-am dat dreptate.

 

Țin să observ faptul că n-am remarcat ni­cio „răutate“ sau „invidie profesională“ în ob­servația prietenului meu. Am sesizat chiar o ușoară notă de apreciere la adresa instinctului antreprenorial al d-lui Puric. Omul face un gheșeft din pantomimă și ci­tate. E omniprezent, se agită, lansează vo­lume, dă interviuri, pe scurt: muncește și face încasări. Nu profitul din tele-mar­ke­ting e problema, ci produsul mincinos scos la vânzare.

 

Mai întâi, să observăm contradicțiile per­so­najului. D-l Puric e inamicul pieței libere (adică al „neoliberalismului“), dar nu ezită să-și monetizeze acțiunea cul­tu­rală. Spre deosebire de un latinist spe­cia­lizat în epigrafie, actorul Dan Puric câștigă bani frumoși fără a documenta riguros tre­cutul (cu bune și cu rele), ci doar pre­di­când „gloria neamului“ unor oameni de­ta­șați de rigorile științifice, dar obosiți de ti­căloșiile tranziției.

 

În al doilea rând, d-l Puric vorbește des­pre superioritatea spiritualității românești, în raport cu triumful pur materialist al Oc­ci­dentului (e.g., descoperirile științifice, re­voluția industrială, aselenizarea, per­for­manțele medicale, Sillicon Valley etc.). Pu­tem suspecta oare un denunț al glo­ba­lis­mului în condițiile în care marfa lui n-are valoare la export?

 

Dacă banii sunt murdari și mizeria valahă nu reprezintă o problemă, spectacolele și căr­țile d-lui Puric ar trebui să fie oferite gratis publicului autohton. Dar asta nu se în­tâmplă. De ce? Pentru că demagogia d-lui Puric este nu doar o înșelare de sine, ci și un business profitabil, perfect avantajos pen­tru orice investitor. Mai știm din sta­tistici că majoritatea compatrioților noștri sunt printre cei mai pauperi cetățeni ai Eu­ropei. Când un autor predică uni­ver­sa­li­ta­tea geniului românesc, el trebuie să ex­pli­ce de ce noi, atât de grozavi fiind, ră­mâ­nem – undeva după Albania, Serbia și Bulgaria – cea mai săracă națiune din fos­tul bloc comunist?

 

Vă propun să analizăm, în următoarele rân­duri, atributele produsului de mar­ke­ting Dan Puric. Voi arăta că nu doar în na­tură, ci și în cultură, sâmburele e uneori toxic, deși coaja pare atractivă.

 

Moldova lui Ștefan, între Eminescu și Dughin

 

Patriotismul d-lui Puric pare sincer, dar are criterii aleatorii și funcționează idio­sincratic. În fața vecinilor care te-au vio­lat, virtutea se înmoaie; în fața aliaților ca­re te-au ajutat, obrăznicia se umflă.

 

Pentru cei care au uitat, violul rusesc se nu­mește Basarabia, Bucovina de Nord și Ți­nutul Herța; la celălalt pol, ajutorul ame­rican a însemnat eliberarea unor foști de­ți­nuți politici la intervenția lui Nixon, găz­du­irea unor dizidenți și refugiați an­ti­co­mu­niști, emisiunile postului Radio Europa Liberă, cooptarea în Alianța Nord-Atlan­tică și, mai recent, scutul anti-rachetă.

 

În acest context, cui credeți că i-a propus or­todoxul Puric să facă o ditamai „antantă creștină“? Faimosului Aleksandr Dughin, fost membru al Partidului Național Bol­șe­vic din Rusia și consilier informal al pre­șe­dintelui Vladimir Putin. Antiamerican vis­ceral, ipochimenul îndrăgostit de Him­mler și Stalin, deopotrivă, declara pentru o gazetă poloneză următoarele: „Dacă ești împotriva Noii Ordini Mondiale, ia un cuţit şi pune-ți o mască, ieși seara din ca­să şi omoară măcar un yancheu! (s.n)“. Cum îl caracterizează Dan Puric pe acest ideo­log smintit al euro-asiatismului? Un ins „deștept [care] își iubea țara în mod ab­solut. (...) Un sociolog care (sic!) nu avem în țară așa ceva“.

 

Nu înțeleg de ce iubirea absolută a unui așa-zis creștin pentru Rusia se traduce prin uciderea ritualică de yanchei? Poate pen­tru că și legionarii lui Sima vedeau ne­cesară uciderea de evrei ca expresie a iu­birii de aproapele... Voi lăsa deoparte com­plicațiile clinice ale derapajului psihic eta­lat de Aleksandr Dughin & Co.

 

Dar pentru că Mihai Eminescu rămâne un re­per obligatoriu pentru cititorii lui Dan Pu­ric, îmi permit să evoc aici modul apă­sat în care, neconsolat de pierderea Basa­ra­biei, tânărul redactor de la Timpul co­menta, la nici 30 de ani, imperialismul mus­calilor: „de la Rusia nu primim ni­mic. N-avem nevoie de patronagiul ei spe­cial şi nu-i cerem decât ceea ce sun­tem în drept a-i cere“. Și tot Eminescu făcea la 1878 o observație istorică perfect actuală: „Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei... ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mis­tu­iască o parte din poporul român“.

 

Nu știm cum ar fi prezentat Eminescu fur­tul Tezaurului sau imensa tragedie a bol­șevizării. După instalarea Armatei a XIV-a pe malul Nistrului, după asasinatele în lanț produse la adresa adversarilor lui Putin, după boicotarea vinurilor moldovenești la Moscova, după moartea președintelui Ka­czyńsky la Smolensk, după intimidarea Georgiei, după anexarea Crimeei și după sistematica subminare a proiectului unio­nist la Chișinău, Dan Puric comentează ati­tudinea agresivă a Kremlinului cu ochii ume­ziți: „Încearcă rușii să-și revină, foarte bine, bravo lor!“. Să-și revină du­pă ce? După aproape un veac de co­lo­nia­lism panslavist, întemnițări și batjocuri, cu insule de Holodomor și arhipelaguri Gu­lag presărate între Riga și Bălți, între Har­kov și Ungheni, între Cernăuți și Tallinn...

 

Creștinismul e universal sau nu este deloc

 

Putem înțelege, deci, că actorul Dan Puric re­cită o partitură străină milioanelor de ro­mâni îngroziți de oligarhii lui Putin și păpușile lui Plahotniuc. Cuvântul său e, literalmente, iresponsabil. A fi responsabil înseamnă să plătești pentru ceea ce spui. Dan Puric deplânge apartenența României la NATO pentru că n-a trebuit niciodată să facă bugetul falnicei noastre armate.

 

Când milioane de români au descoperit vir­tuțile pieței libere și avantajele unui sis­tem politic bazat pe drepturi individuale, proprietate privată și democrație re­pre­zen­tativă, de ce să girăm utopia teocratică sau mitul Salvatorului politic? Iar dacă tot recunoaștem virtuțile credinței, de ce n-am aprofunda oare deschiderea creștinismului paulin către toate zările Mediteranei? Evan­ghelia lui Iisus este un dar oferit lu­mii întregi, nu doar românilor din Car­pați. Desigur, identitatea națională se naște din confluența mai multor tradiții lo­cale și ea conferă vieții personale o fru­mu­sețe de pastel. Între Prut și Nistru, ex­pri­marea acestui specific s-a plătit, decenii la rândul, cu sânge...

 

Patriotismul e bun, așadar, dar pentru a fi credibil, el trebuie să vină cu o istorie a luptei pentru libertate. Dragostea de po­por a d-lui Puric se putea manifesta și îna­inte de 1989, când erau atâtea oportunități să spui Europei putrede că bolșevicii lui Stalin și Ana Pauker ne-au omorât elita la Sighet, Gherla sau Aiud. A făcut-o Dan Pu­ric? Nu știm nimic despre vitejia acestui profet în acele vremuri. Ba, dimpotrivă: co­laborarea cu Securitatea umbrește, până astăzi, biografia actorului revoltat.

 

Iată de ce taman reciclarea unui na­țio­na­lism de tip Cenaclul Flacăra, împănat cu re­fe­rin­țe martirologice, are pentru noi un damf suspect. Și Ceaușescu ne vorbea de Oc­ci­dentul putred când românii făceau coadă pentru o franzelă. Și Ceaușescu îl iu­bea pe Decebal și-l venera pe Burebista, fă­ră să audă strigătul unui popor înge­nun­cheat.

 

Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fu­dul. Cu ce se mândrește prostul? Cu is­pră­vile care nu-i aparțin. Dar Puric își dez­leagă publicul să se fălească cu ceea ce nu are. Aici e rătăcirea...

 

România: amintire sau proiect?

 

Dan Puric face din România o amintire, nu și un proiect. Și e păcat. Între au­to­fla­ge­larea doctă a unui Lucian Boia și exal­ta­rea naționalistă a lui Dan Puric, putem gă­si a treia cale.

 

Aș prefera ca tinerii să fie îndrumați pe ca­lea libertății, nu a văicărelii și a nar­ci­sis­mu­lui minor. Așa, doar, se obține dem­nitatea.

 

Cine formează o națiune demnă? Adu­na­rea oamenilor liberi să trăiască, să aleagă, să vorbească, să călătorească, să-și educe copiii și să-și exprime crezul personal. Ca­re e opusul libertății? Frica.

 

Ar fi extraordinar ca absolvenții de liceu ai României să nu se mai teamă de un vii­tor petrecut în țara părinților lor. Pentru a fi convinși să rămână, nu-i suficient să-i îmbătăm iluziile gargarei naționaliste. Ti­nerii nu vor să fie încolonați, ci să trăiască în­tr-o comunitate decentă, bazată pe res­pect și integritate.

 

Patriotismul sănătos e, în fond, o instanță nobilă a iubirii. Dacă îți iubești semenii, atunci nu cauți doar extazul sălii înfier­bântate, ci predai ca un dascăl bun sau ma­estru înțelept acele adevăruri dure­roa­se, alături de câteva abilități practice cu care oamenii pot ieși din ispita exodului, din capcana fricii sau trista dependență de subvenții și ajutoare sociale...

 

Patriotismul începe cu înfruntarea men­ta­li­tății de sclav, care îți spune că mereu al­ții sunt responsabili pentru ceea ce ți se în­tâmplă. Restul e doar propagandă mes­chină, calcul isteț și pură demagogie.

 

* Mihail Neamţu este scriitor și antreprenor român, doctor al Universității din Londra; contribuie în mod regulat la blogul personal www.mihailneamtu.org.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22