De același autor
Voi incepe prin a spune ca articolul d-lui Dorin Dobrincu intitulat Legea cultelor: text, subtext si context, publicat de revista 22, nr. 3 (880) (16 ianuarie-22 ianuarie 2007) mi se pare lipsit de sensibilitate teologica, rigoare filosofica si adecvare istorica. Doua sunt chestiunile care imi subliniaza dezacordul cu autorul acestui text.
In ceea ce priveste articolul 13 al Legii cultelor, am avansat deja un argument apologetic in ultimul numar din Dilema veche. Notiunea de "bune moravuri" este reglementata constitutional fara ca, de facto, literatura pornografica, de pilda, sa fie cenzurata. Evident, protejarea exhibitionismului erotic are consecinte dezastruoase, desi ramane o marca inevitabila a liberalismului din vremurile noastre. La fel interzicerea principiala a ofensei simbolurilor sacre nu va putea conduce la anularea dreptului la libera exprimare. Blasfemii, jigniri, enormitati ideologice se vor putea consuma linistit, in continuare. Statul roman invita doar la formalizarea juridica a notiunii de pace religioasa si la canalizarea dezbaterilor pe seama semnificatiei simbolurilor sacrosancte in sfera culturala.
Daca Mircea Eliade avea dreptate in descrierea fenomenului supravietuirii religiilor contemporane procesului de secularizare, atunci nici o galceava intre cruce si semiluna nu va putea ocoli un sistem referential cultural: raportul cu istoria, definitiile conceptuale, sociologia interna a cunoasterii. Acest tert - numit cultura argumentativa - este hartia de turnesol pentru orice inteligenta verticalizata. Iesind din sumbra era a luptelor confesionale, modernitatea europeana nu poate evacua infruntarile silogistice sau razboaiele retorice. Cu alte cuvinte: Kulturkampf, über alles.
De ce socot insa conceptul de "egalitate a sanselor" ca insuficient pentru validarea libertatii practicilor religioase? In primul rand, pentru ca relativizarea semantica a conceptului de religie pune, in Romania, Europa ori SUA, mari probleme de interpretare a documentelor constitutionale, concepute intr-o perioada in care crestinismul era religia dominanta. Statul nu opereaza cu realitati de tip "tabula rasa". Nici cultele, nici statul nu sunt entitati lipsite de memorie. "Egalitatea sanselor" inseamna oare ca Biserica scientologilor sa revendice in Romania legitimitatea pe care o are Biserica Greco-Catolica, cu pleiada sa de carturari sau martiri transilvaneni?
Asa cum arata studiile recente de istorie a religiilor, comportament "religios" au putut revendica insa miscari foarte diferite ca stilistica, orientare, cultura ori sensibilitate politica. Fenomenul "New Age" sau aparitia faimoaselor "New Religious Movement" pun serioase intrebari legate despre granitele conceptuale ale categoriei "religie" nu doar intr-un sens academic, ci pragmatic. Care "zei" pot accesa panteonul vizibil al modernitatii? Mai mult, care religii pot beneficia de sprijinul societatii - oferit prin institutiile statale clasice? Secta AUM in Japonia ori secta MISA condusa de Gregorian Bivolaru se califica oare pentru titlul de parteneri sociali? Evident, o intrebare similara si-o pun legislatorii britanici ori americani cand primesc cererea de recunoastere din partea unor asociatii islamice radicale - care, desi cu potential terorist, decid sa opereze la vedere, cel putin pentru o perioada de timp.
Sugestia ca Romania promoveaza activ discriminarea pe baza religioasa doar pentru ca cere existenta de facto a 300 de persoane pentru inscrierea ca persoana juridica a unei asociatii religioase si 0,1% din populatia tarii pentru validarea unui cult mi se pare, in cel mai bun caz, naiva, daca nu tendentioasa. Ar fi aberant sa credem ca Germania sau Italia ofera astazi Bisericilor Ortodoxe autocefale facilitatile fiscale ori logistice de care se bucura Biserica Romano-Catolica. Principiul prudentei, cu care orice societate matura din punct de vedere istoric trateaza aparitia altor miscari religioase, mi se pare un semn de normalitate. Obtinerea recunoasterii, in sens hegelian, presupune o dialectica istorica de durata si testul fidelitatii, cu toate mecanismele transparente de legitimare si reprezentare publica.
Nu ar fi prima oara atunci cand o agenda relativista este imbratisata doar pentru a contesta proiectul patrimonial al Bisericii. Pentru ca recunoaste dimensiunea istorica a umanitatii - ortodoxia nu poate imbratisa sinucigas ideea ca libertatea inseamna doar libertate de alegere; libertatea metafizica nu coincide cu libertatea politica. Esti liber, in sens plenar, atunci cand alegi bine: mai precis, cand alegi Binele.
