De același autor
„Cuvântul care se potrivește noii realități e război. Unul care ne-a fost declarat. Un război în care sunt vizați fie doar evreii — caz în care putem și trebuie să vorbim despre un război împotriva evreilor —, fie evreii și creștinii, blasfemiatorii, polițiștii și, în general, autoritățile și instituțiile națiunilor occidentale, fie cei numiți deja, plus musulmanii «apostați».” (Situation de la France, 2015, trad. rom.: Cristian Preda).
Ocurența atâtor conflicte sângeroase ne confruntă scenariul unui război civil între minoritatea unor jihadiști și majoritatea unor cetățeni pașnici din societățile liberale construite pe temeliile democrației și ale Statului de drept (fie că vorbim despre SUA, Marea Britanie, Germania, Spania, Franța, Belgia sau Israel). Nu vorbim despre un război civil convențional (precum cel ilustrat de conflictul armat între Iulius Cezar și generalul Pompei ori de Războiul de secesiune din Statele Unite), ci despre reconfigurare a violenței endemice într-un context marcat de globalizare (finanțarea terorismului islamist fiind făcută din exteriorul Europei).
Să observăm că una este violența animalică a individului pur irațional, lipsit de aspirații mesianice, și alta e originea violenței ideologice, prin care ucigașul justifică crima politică printr-un limbaj metafizic. Pentru indivizii care au obiceiul să împuște oameni inocenți pe stradă, modernitatea a construit spitale psihiatrice, închisori fortificate ori scaune electrice. Pentru teroriștii care, după ce au descărcat o mitralieră AK-47 în capul unor caricaturiști, strigă Allahu akbar!, modernitatea recentă mai caută încă soluții. Vor învinge instituțiile Statului de drept și societățile libere ale Occidentului mișcarea de enclavizare a populației musulmane care se reunește, astăzi în Europa, sub cupola faimoasei Sharia?
Replica la acțiunea beligerantă continuă a teroriștilor trebuie să fie, în opinia lui Pierre Manent, o apărare a instituțiilor care au dat naștere lumii occidentale: libertatea de conștiință, raționalitatea discursului public, ordinea legală, proprietatea privată, exercițiul politic de reprezentare, comerțul liber cu bunuri și servicii, dar și cetățenia modernă (opusă identităților tribale). În mod evident, Occidentul n-a însemnat doar știință, drept, economie sau filozofie. Sufletul Europei s-a hrănit din virtuțile creștinismul ne-a lăsat moștenire sentimentul pudorii, lăcașuri pentru meditație și reculegere, catedrale gotice și biserici romane, muzee pline de alegorii biblice și ceea ce Novalis numea prin eine mächtige friedenstiftende Gesselschaft – „o puternică societate pacificatoare”.
