Viata publica sub restauratie

Presedintele plateste din pricina crezului sau intr-o filozofie politica transanta si durabila, construita din placerea aspra de-a rezolva ecuatii istorice pentru care distinctia categoriala intre "prieten" si "adversar" nu poate sa dispara.

 Dupa 24 de luni de la eliminarea gu­vernarii Nastase ne gasim intr-o Romanie cu Nicolae Vacaroiu presedinte interimar, cu un parlament care seamana tot mai mult cu o Duma  de stat, in care interesele economice ale oligarhilor trezesc indata compasiunea urnelor de vot. Pentru ca Traian Basescu a refuzat de­mocratia butaforica de inspiratie CSI, PSD, necuratat de vechile contaminari ma­fiote, si-a prelungit sistematic si tentacular influenta in sfera politicii si a so­cie­tatii. Asa avem astazi o presa slugarnicita si tunuri mediatice psihanalizabile, cu "ana­listi politici" santajabili si antrenati, pe deasupra, in rivalitati imaginare cu omul carismatic recunoscut care este totusi Traian Basescu.

 Iar noi ne trezim dimineata in aceeasi tara obosita, fara increderea de sine a unei comunitati mature politic. Participam la o piata economica cu rating in scadere sau indici de stagnare la bursa. Citim cronici internationale antipatice - in  The Economist, Wall Street Journal sau Frankfurter Allgemeine Zeitung. Vedem Ambasada SUA ingrijorata de evo­lutia investitiilor si descoperim tineri pre­gatiti de emigrare. Regasim, in fine, aceeasi demoralizare endemica la nivelul societatii civile - de la ONG-urile ecologiste pana la comunitatile religioase care au abandonat retorica "dreptatii" si a "binelui obstesc".

 Intr-un asemenea context de grava criza, poti constata ca Andrei Plesu comenteaza in Saptamana Mare cearta din­tre palate, Horia-Roman Patapievici a re­luat ciclul  Politicelor, Gabriel Liiceanu se apara de cele mai absurde acuzatii de plagiat, iar GDS este obligat sa gaseasca un sediu, sa fabrice un slogan anticoruptie ori sa orchestreze un miting. Pe scurt, Ro­mania pare obligata sa sufere in tot ce are mai bun din partea ultimelor con­se­cinte ale profetiei-blestem facuta dupa revolutie de Silviu Brucan. Ceea ce pierdem este normalitatea sociala inauntrul careia bucuriile simple si lucrurile cu ade­varat importante sa infloreasca: de la pasiuni filatelice si traduceri esentiale in programele de edituri pana la institute de cercetare in care impostura, lenea si sinecura sa fie mai putin elocvente.

Ti-ai dori parca o tara unde sa se munceasca eficient, punctual si frenetic; unde respectul cetateanului sa insemne mai putine taxe, cozi si plimbari cronofage; unde sa gasesti programe radiofonice subtiri si mult mai putina glagorie; unde recunoasterea unei diplome de Sor­bona sa nu dureze o eternitate; unde com­petitia pentru supravietuire sa nu risipeasca pasiunile intelectuale de ex­ceptie. O tara demna, pe scurt spus, cu mult mai putine complexe epigonice. Orizontul acestei impacari de sine a Ro­ma­niei este foarte departe. Se joaca in continuare scenetele lui Dinu Sararu. Tri­bunul are licenta TV, iar noul ministru de Externe se adapa din intelepciunea "batranului edec". Elitele sunt obligate sa se deprofesionalizeze, incercand sa apere ultimele oaze de civilitate in oceanul lichelismului citadin.

 Calitatea vietii publice se degradeaza si din cauza ambuteiajelor lexicale. Limba romana e masacrata televizual si radiofonic de manele, politicieni si jurnalisti - cu totii lipsiti de ureche, pudoare sau instructie. Anecdota, barfa si comentariul trivial domina chiar si reflexele unor realizatori cu talent. Nici profesorii universitari iesiti "pe post" nu par sa mai citeasca altceva decat perle, franturi, comunicate. Cartile isi retraiesc exilul. Nombrilismul mediocritatii e desavarsit prin absenta comparatiilor politice si a minimei eruditii istorice. Pana de ziarist trecuta prin mana lui Eminescu, Arghezi, Eliade, Ierunca s-ar ofili astazi in degetele multor "senior-editors". Contemplam vedete ale "sticlei" har­tuite de demonul mondenitatii - persoane care vorbesc mai mult decat citesc sau voci care dascalesc mai mult decat au invatat vreodata. Pentru ca acestora le place sefia, iar nu ucenicia, un  vecchio platonizant le-ar putea oferi manualul de geografie si un sfat indignat: "Mergeti la Paltinis si Nucsoara, domnilor ziaristi!".

Au trecut doi ani de la mica noastra "re­volutie portocalie" si poti vedea deja, pe culoare ascunse ale subconstientului co­lectiv, mici pete de sange. Vocatiile de fidelitate si probele de onestitate - fie in publicistica, fie in pozitia demnitarului - sunt rare. Burta larga a ignominiilor ra­mane mereu incapatoare. In fibra acestui neam s-ar parea ca morbul dezbinarii lucreaza cu dexteritatea unui cancer avansat.

Esantionul cel mai extravagant si iresponsabil al presupusului "stupid people" - cel care ocupa prin mita sau afiliere oligarhica atatea scaune din Parlament - l-a inculpat pe Traian Basescu din­tr-un motiv foarte simplu. Presedintele plateste din pricina crezului sau intr-o filozofie politica transanta si durabila, construita din placerea aspra de-a rezolva ecuatii istorice pentru care distinctia categoriala intre "prieten" si "adversar" nu poate sa dispara. Traian Basescu a cerut parlamentului sa jigneasca mai rar agenda publica si sa nu devina motor al entropiei nationale. A cerut ca legislatorii sa-si viziteze mai des alegatorii si mai rar finantatorii, intre doua mandate. A cerut ca discutiile interminabile despre "statul de drept" si "ordinea constitutionala" sa nu oculteze adevarul lugubru al unei Ro­manii fraudate, dar fara vinovati. A cerut ca politica sa iasa la lumina explicita a tim­purilor noi.

 Prin rationamente narcisiste, un orgoliu pizmas si datorii inavuabile, vointa lui Calin Popescu Tariceanu a fost aceea de-a nu curma sabotajul pesedist al de­mo­cratiei. Este motivul pentru care pres­tigiul PNL merita inmormantat fara  requiem in cimitirul vechilor aliati ai "linistii noastre".