De același autor
Atunci cand vorbim de "Monica Lovinescu si Virgil Ierunca", ne referim la ceva unic. Despre aceasta unicitate privitoare la viata celor doi vom vorbi in randurile ce urmeaza.
Putini oameni pot trai o viata dedicata, ceea ce inseamna ca putini sunt cei care pot imprima o continuitate vietii lor, prin asezarea ei ferma sub un ideal. Pare banal sa spui ca "Monica Lovinescu si Virgil Ierunca" si-au pus viata "in slujba libertatii si democratiei", dar cuvintele acestea inceteaza sa mai fie vide daca le raportam la o realitate istorica: Romania de dupa razboi, prin regimul comunist impus de o armata de ocupatie, isi pierduse atat libertatea, cat si speranta intr-o evolutie democratica. De aceea, toate mijloacele oferite de exil - posturi de radio, ziare, relatii cu politicieni si jurnalisti - au fost folosite de cei doi pentru slujirea idealului amintit.
Sa spunem insa ca orice "militantism" este pandit de spectrul zadarniciei si ca nu putini dintre conationalii lor au considerat efortul celor doi, in conditiile absentei unui orizont al sperantei, ca pura desertaciune. Si credem ca aici se poate distinge cel mai bine unicitatea Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca: s-au daruit total si au ramas consecventi cu ei vreme de patru decenii, intr-o epoca in care totul parea sa-i dezminta. Au fost si altii care s-au plasat pe directia slujita de ei, dar nimeni nu a facut-o atata vreme si impingandu-si existenta pana la o conditie monahica a slujirii. Au crezut in felul lor in Dumnezeu, omagiind continuu harul libertatii si considerand ca el este cea mai frumoasa povara din cate i-au fost date omului sa poarte. Au practicat aproape un misticism al libertatii, nascut din credinta ca dreptul si datoria noastra supreme sunt sa spunem cu glas tare ceea ce gandim, mai ales cand acest lucru implica un sistem al persecutiei.
Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au trecut prin incercari care au lasat cicatrice profunde in sufletele lor: uciderea mamei Monicai Lovinescu, doamna Ecaterina Balacioiu, care a refuzat sa cedeze unui santaj al Securitatii a carui miza era fiica ei; tradarea unor prieteni carora cei doi le acordasera increderea si prietenia lor. In anii ‘70, cand vocile Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca devenisera sinonime cu Europa Libera, ei au devenit o tinta predilecta a puterii de la Bucuresti. Dar amenintarile, atacurile din presa aservita Securitatii si chiar agresarea fizica a Monicai Lovinescu din 1977 (a fost adusa in stare de coma) nu au reusit decat sa le intareasca increderea ca ceea ce faceau era bine.
Am gresi daca am trece cu vederea satisfactiile si bucuriile pe care cei doi le-au trait impreuna: au stiut, inca inainte de 1990, ca sistemul de valori pe care il promovau prin Radio Europa Libera, avand in centrul lui rostirea adevarului si denuntarea celor care prostituau cuvintele in tara, este omologat, in paralel cu minciuna oficiala, de tot mai multi oameni din Romania. Au trait evenimentele din 1989 si au asistat la caderea comunismului european. Au descoperit, in primele lor vizite in tara de dupa ‘89, ca erau stiuti si iubiti de cercuri mult mai largi decat de intelectualii critici ai regimului pe care ei ii aparasera cu precadere. Au trait bucuria de a-si vedea cartile publicate si apreciate in Romania. Au trait bucuria de a vedea impreuna Romania primita in NATO si pe punctul de a fi integrata in UE. Au cunoscut bucuria participarii la Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste in Romania si au urmarit cu atentie elaborarea Raportului acestei Comisii. Monica Lovinescu a trait si pentru Virgil Ierunca emotia condamnarii oficiale (pe 18 decembrie 2006) a regimului comunist din Romania, ca pe o incununare a efortului lor de o viata.
"Monica si Virgil", "Virgil si Monica": pentru toti cei ce i-au cunoscut, numele lor raman indisociabile, ca intr-o mitologie sui generis a istoriei noastre recente. Ei au trait unul pentru altul si unul prin altul, asumandu-si reciproc si cu o intensitate iesita din comun - exista si cupluri ideale pe aceasta lume! - suferintele si bucuriile lor. Moartea lui Virgil Ierunca, survenita in septembrie 2006, i-a separat pentru scurta vreme. Ei sunt astazi reuniti prin omagiul oficial ce li se aduce in tara in care, spiritual, au ramas tot timpul. Cu aceasta revenire se inchide frumos cercul unora dintre vietile cele mai pline din cate a cunoscut Romania.
Cu cei doi se incheie o epoca a istoriei si se omagiaza exilul combatant, ca incapatanare a rostirii adevarului. Un exil care si-a atins capatul la sfarsitul lui 1989, dar simbolic - prin revenirea ramasitelor lor in Romania - abia astazi.
