Deep in Romania. Un târg, la țară

Răspund târgurile de la ţară unei nevoi reale sau reprezintă doar un reflex al stării de penurie și la monetizarea precară a ruralului românesc? Dincolo de ele se ascund de fapt marile interogații referitoare la supraviețuirea României rurale.

Locul și data: undeva, la o margine de Bă­răgan, la granița dintre județele Buzău și Bră­ila, la jumătatea lui iulie. Pentru a ajun­ge la locul de desfășurare a târgului (la arie, după cum spun oa­me­nii locului), trebuie să stră­bați un drum desfundat, vag pietruit. Gropile sunt pline cu apă, în noaptea pre­cedentă a plouat torențial. Firul subțire pe care circulă la pas căruțe, biciclete și mul­țime de Dacia 1300 de­labrate șerpuiește pe mar­gi­nea unei vâlcele, între ci­mi­tirul satului și fosta vatră a CAP-ului (pentru cei mai tineri – uitarea lucrează –, CAP însemna „Cooperativă Agri­colă de Producție“). La marginea ci­mitirului se află un morman de frunze us­cate, ramuri, strânsură de greblă. Dea­su­pra tuturor tronează mai multe coroane de flori. Coroane mortuare ce nu vor să moară la rândul lor, culorile florilor din care sunt alcătuite sunt încă vii. Oamenii din căruțe le privesc cu interes, dar re­pede întorc capul, cu spaimă. Nici pri­ve­liș­tea de pe marginea cealaltă a drumului nu este mai optimistă. Resturile vechiului CAP răsar din iarba excesiv de înaltă (ploi­le intense din vara aceasta au făcut mi­nuni) și râd ca niște colțuri de măsea stri­cată spre cerul gri. Tot ce putea fi furat, demontat, dărâmat nu mai există, au ră­mas doar câteva resturi de grajduri, un turn de apă ferăstruit la jumătate, blocuri de beton cărora acum nu le mai pot ghici utilitatea inițială.

Ajung într-un sfârșit la locul de des­fă­șu­rare a târgului, împrejmuit cu un gard me­talic înalt, ros de rugină. Într-o margine a acestuia, o clădire de mici dimensiuni, ca o casă de țară, cu termopane, învelită în polistiren galben. În fața ei, o estradă de scândură, acoperită de o rețea de fier-be­ton, asemănătoare cu instalațiile de scenă de la un teatru. Lipită de estradă, o rulotă, o umbrelă uriașă, câteva mese și scaune de plastic și un grătar pentru mici. Par­chez mașina, așez cu grijă aparatul de fo­tografiat în buzunarul de la piept, apoi por­nesc să explorez acest colț de „Ro­mâ­nie profundă“, cum ne place nouă, oră­șenilor, să spunem.

Comercianții de ananas și mecanicul ambulant

Nu-i puteam ignora. Erau acolo, chiar lân­gă larga ușă de intrare, cu Dacia lor pa­puc veche, decolorată de soare. Bara de pro­tecție din spate era prinsă neglijent de caroserie cu ajutorul a două sârme ru­gi­nite din fier. Doi romi, un el și o ea, în plin biznis: cumpără (primesc?) de la ma­rile angrouri din București fructe expirate, pe care niciun supermarket nu și le-ar do­ri în galantare, și le revând aici, în mij­locul câmpiei. Ananas – 2 lei bucata. Ba­na­ne – 50 de bani. Piersici, lămâi. „Nu gra­pefruit, astea e amare ale dracului și nu se vinde aicea, șefule“, îmi spune pro­prie­tarul afacerii. Este ajutat de consoarta sa, poartă pe cap un tulpan alb cu roz, sea­mănă cu una dintre tătăroaicele din Balcic pictate de Tonitza sau Dărăscu. Marfa se vin­de repede, dacă se cumpără „la car­ton“ ne fac și reduceri. Îl întreb pe un ță­ran ce face cu atât de mult ananas – cred că achiziționase trei cartoane a 12 piese fie­care. „Păi ce să facem, răspunde omul, compot pentru iarnă facem. E dulce al dracului, intră zahăr puțin, face femeia mea borcane, punem la beci. Le place la bătrâni, la copii. Ce, noi nu putem să ne bucurăm de ananas, doar la voi la oraș?“. Mai apuc să-i văd cum se târ­­guiesc pe prețul final, ne­gustorul mai spune „mata ai solar pe pământ, banul vine constant, la mine so­larul este în pod și în ma­șina asta, altfel pierd tot și nu mai vând nimica!“. Am cumpărat și eu, sceptic, un ananas, unul singur. Odată ajuns acasă, l-am desfăcut și curățat cu­rios. Țăranul avusese dreptate: era foarte bun, foarte zemos, foarte dulce. Copt. Ci­ne ar fi crezut?

Articolul integral poate fi citit doar in editia print a revistei 22, pe care o puteti cumpara de la chioscurile de ziare, prin abonament la Posta sau la sediul redactiei, sau dupa modalitatile pe care le gasiti la adresa urmatoare: http://www.revista22.ro/abonamente.php.