De același autor
În atenția procurorului-șef PÎCCJ, dl Nițu: există într-adevăr un caz categoric de abuz în serviciu în august 2012, iar instituția pe care o conduceți, din 2013, avea încă de atunci temeiuri cât se poate de solide pentru a da curs instrumentării lui. Iată unul din ele:
Victor Paul Dobre: Îţi spun eu ce vor [Ponta și Antonescu] : vor să dea Ordonanţe, să facă o nebunie întreagă.
V : Nu pot să cred!
Victor Paul Dobre: Da, da! Să facă o Ordonanţă, să nu voteze ăia de afară, să-i scoată de pe liste, o nebunie întreagă.
V: Victore, hai să vedem dacă nu ne dăm demisia de tot! Pe bune!
Victor Paul Dobre: Cum?
V: Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat! Pe bune!
E un dialog purtat în seara de 3 august 2012 între ministrul delegat al administrației, dl Dobre, și un anume ”V”. Peste trei zile, dl Dobre avea să-și dea demisia din guvern, acuzând presiuni. Însă deja se făcuse el însuși util ”nebuniei” acuzate, fără să aibă măcar scuza că e idiot. După cum citim, dl Dobre știa foarte bine la ce e făcut părtaș, și nu era vorba de o ”dispută politică”, cum pretindeau și încă mai pretind oameni care pot liniștit invoca scuza sus-pomenită. Aș mai menționa, în context, că ”V” (Vlad Moisescu) a fost ”deconspirat” ulterior la Antena 3, pus simbolic sub acuzare pentru ”băsism” și exclus din PNL. Acuzatorul său era un anume Dan Sorin Mihalache. Dosarul împotriva lui V. Dobre a fost blocat de Camera Deputaților, care a refuzat să ceară urmărirea penală a colegului lor. Ulterior Dan Mihalache a intrat în echipa candidatului Klaus Iohannis, și acesta a ajuns în 2014 președinte prin votul și sprijinul masiv al electoratului ”de afară”. În ciuda eforturilor guvernului condus de același V. Ponta de a-i împiedica, și al OUG-urilor neconstituționale, folosite însă cu impunitate, după precedentul stabilit în iulie 2012. Tot ulterior PÎCCJ-ul dlui Nițu a clasat pe tăcute acuzațiile de abuz în serviciu aduse celorlalți inculpați, neprotejați de imunitate, chestorul Manoloiu și secretarul de stat Căbulea. Iar acesta din urmă a fost chiar decorat de președintele Iohannis.
Dar m-am luat cu vorba și nu am spus în ce mod s-a făcut util dl Dobre împreună cu secretarul său de stat: demnitarii respectivi au dispus dlui chestor Manoloiu, șeful Direcției de Evidență a Persoanelor, aflată în subordinea ministerului lor, să trimită o adresă oficială către Curtea Constituțională în care să le transmită că Direcția ”nu își poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente”. Iar dl Manoloiu s-a executat.
În fapt, referendumul de pe 29 iulie se încheiase cu următoarele rezultate, trimise de Biroul Electoral Central către Curtea Constituțională: ~8,46 milioane de participanți dintre cei ~18,3 pe listele electorale permanente. Conform legii, ca să fie valabil, la referendum ar fi trebuit să participe jumătate plus unu din numărul de alegători de pe aceste liste. Condiția nefiind îndeplinită, referendumul trebuia invalidat. Pe 2 august Curtea Constituțională se întrunește, adoptă o hotărâre prin care respinge unanim(!) toate contestațiile, inclusiv una care cerea Curții să reconsidere rezultatul din pricina caracterului pretins eronat al numărului de alegători de pe listele electorale permanente. Însă Curtea nu ia o decizie privind valabilitatea referendumului. De ce? Sub semnătura chestorului Manoloiu, serviciul de ”Evidența Persoanelor” îi trimisese cu o zi în urmă o adresă care punea sub semnul întrebării unul din factorii implicați în luarea deciziei, și anume numărul de persoane de pe listele electorale permanente. CCR primise de la BEC acest număr, dar acum dl Manoloiu spunea că nu-și poate asuma veridicitatea lui. BEC îl obținuse, însă, formal, de la serviciul ”Evidența Persoanelor” printr-o adresă semnată de un anume ”Director, chestor de poliție dr Constantin Manoloiu”, pe 27 iulie, cu doar o săptămână în urmă.
Retrospectiv privind, este revigorant cumva să constați tenacitatea celor șase judecători de acolo (dnele Cojocaru și Moțoc, și dnii Zegrean, Minea, Puskas și Lăzăroiu) de a se raporta strict la lege, în mijlocul nebuniei din jurul lor, supuși la presiuni publice masive și hărțuiți instituțional în felul descris mai sus. Chestiunile astea țineau de rutina aplicării prevederilor legale, care nu fusese deraiată până atunci în acest fel. Iar ca să pot explica trebuie să intru puțin și eu în aceste detalii: conform legii, ”listele electorale permanente” sunt întocmite și întreținute de autoritățile locale în colaborare cu serviciul ”Evidența Persoanei”, și sunt ținute de aceștia din urmă și de judecătorii. Actualizare listelor se face tot de cele două instituții sus-pomenite, legea o impune anual la o dată fixă, și suplimentar, cu prilejul unui scrutin, cu 15 zile înainte de votare. Aceste ”liste electorale permanente actualizate” sunt copiate apoi și trimise către Birourile de secție, pentru desfășurarea operațiunilor electorale. Asta înseamnă că formal vorbind ”listele electorale permanente” nu sunt la birourile electorale, actele în sine rămân la ”Evidența Persoanei” și la judecătorii. Sigur, n-ar trebui să conteze, că doar vorbim de copierea lor, iar dl Ponta &co. ar trebui să fie îndeajunși de familiari cu procedeul ca să știe că el reproduce fidel conținutul. Nu contase niciodată până atunci. A contat, în schimb, în clipa în care deținătorul lor formal, sub semnătura dlui chestor, a comunicat Curții oficial că nu-și asumă veridicitatea numărului de persoane de pe aceste liste.
Ce pot să facă judecătorii în aceste condiții? Trimit pe 3 august o adresă guvernului prin care cer ”listele electorale permanente actualizate” sus-pomenite, și amână decizia pentru ca autoritățile locale care nu au făcut această actualizare în termenul legal să poată face asta în acest interval. Dl Ponta anunță apoi public că Curtea le-ar fi cerut ”actualizarea listelor electorale”. Nu e clar dacă cineva a modificat cu bună știință adresa ajunsă la guvern sau e doar o interpretare… ”eronată” a dlui Ponta. Curtea revine pe 6 august cu o nouă adresă și un comunicat în care clarifică ce ar fi trebuit să fie destul de clar: vor listele electorale permanente, așa cum au fost sau ar fi trebuit să fie ele actualizate pentru referendumul din 29 iulie. La asta se referă legea, asta vor. USL vrea însă altceva, validarea referendumului cu orice preț, chiar și cu cel al ”epurării” listelor electorale permanente până la îndeplinirea condiției de validare. La fel ca la referendum în sine, implementarea acestei operațiuni ilegale și abuzive este împiedicată de rezistența executanților, în acest caz a funcționarilor implicați (”Să mă lase dracu’ în pace!”, exclamă unul din ei, într-o înregistrare din același dosar). Într-un final, guvernul va trimite doar o sumă de date colectate de la autorități. Iar Curtea va lua în considerare doar pe cele relevante; conform guvernului sunt 34.654 de persoane în plus pe pe liste. Curtea notează că acest număr nu influențează rezultatul, și pe 21 august hotărește invalidarea referendumului, conform legii. Curtea mai notează acolo și că guvernul a refuzat să le trimită, conform cererii anterioare, listele electorale permanente actualizate, și că ei nu au atribuții legale de a radia aceste persoane de acolo, aceast fiind atribuția autorităților locale și a serviciului ”Evidența Persoanei”. Sunt curios dacă au făcut-o până în ziua de azi.
Acum, întreg episodul este îngropat într-o mare imensă de dezinformare. Nu e doar propaganda mașinăriei de partid, turată la maxim pe subiect și atunci ca și acum. Vorbim și de persoane și surse de informare de perfectă bună credință, care nu pot vedea prin această perdea de fum, și promovează în continuare informații neconforme cu realitatea. Una din ele este că CCR ar fi luat în calcul la cvorum cetățenii români cu domiciliul în străinătate, și de asta ar fi invalidat referendumul. Fals. Conform datelor prezentate chiar de guvern, majoritatea persoanelor cu domiciliul în străinătate erau deja radiate din listele electorale permanente, mai puțin de 5000 (cinci mii), incluși în numărul sus-pomenit. Apoi văd cu uluială cu articol după articol repetă același lucru, complet și categoric fals, și anume că vestita ”erată” a dlui Minea ar avea ceva de a face cu invalidarea referendumului. Nu a avut absolut nimic de-a face cu asta, nu ar fi avut cum, și nici măcar nu se referă la validare. Ce e cu ea? Dintr-o eroare materială (zice Curtea), următorul pasaj n-a fost inclus în hotărârea privind respingerea contestațiilor la adresa referendumului. Pasajul a fost publicat ulterior în Monitorul Oficial printr-o erată semnată de dl Minea. Iată-l:
”În speţă, însă, sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind realizarea şi desfăşurarea referendumului.”
(Curtea Constituțională, hotărârea 3/2012)
Ca să înțelegeți la ce se referă precizarea, trebuie să vedem la ce se referă acel ”în speță” – mai precis, care e motivul de invalidare a referendumului căruia îi răspunde acest argument, publicat ulterior. Iată-l:
”Se mai susţine că instanţa constituţională trebuie să invalideze referendumul pentru imposibilitatea prezentării şi exercitării dreptului de vot pentru cei 6 milioane de cetăţeni români din diaspora care nu au fost trecuţi pe listele electorale şi reluarea procesului de votare în termen de 3 luni, conform caracterului general de desfăşurare unanim acceptat în Uniunea Europeană privind validarea acestuia fără limitare şi cu votul majoritar al celor prezenţi.”
(ibidem)
E un haz nebun aici, de fapt. Judecătorul Minea este acuzat că prin erata lui falsă ar fi băgat românii din diaspora pe listele permanente și la calcularea cvorumului. În realitate …este fix invers, ca într-un banc celebru. Acuzația e falsă, căci în realitate pasajul uitat înafara deciziei răspundea – în mod corect – argumentului că românii din diaspora ar fi fost în imposibilitate de a vota, notând că legea incidentă în această privință, legea referendumului raportat la legea alegerilor prezidențiale, permitea votul tuturor, indiferent de domiciliu și fără condiționarea de a fi pe ”listele electorale permanente” interne. Ceea ce de altfel s-a și întâmplat, au fost secții de votare în străinătate, chiar mai multe decât la alegerile prezidențiale de anul trecut. Votanți au fost cu mult mai puțini, dar asta e altceva. Indiferent ce ar fi conținut erata, însă, ea nu ar fi avut cum să impună, să fie temei pentru o decizie ulterioară a Curții, pretenția e falsă și ridicolă în sine.
Sigur, PÎCCJ trebuie să cerceteze acest ”abuz în funcție” care va fi fost el, căci ÎCCJ a decis că închiderea dosarului nu se poate face fără administrarea unor probe. N-au decât să le administreze, le-am făcut eu mai sus o munca. Poate, în schimb, ne spun și cum de a cerut formal Curtea una guvernului, iar guvernul a înțeles cu totul altceva. Și poate, tot cu ocazia asta, mai fac o cerere către parlament în cazul Dobre, și ne explică de ce chestorul Manoloiu a început să aibă dubii asupra unor date trimise tot de el cu câteva zile în urmă. Haide, dle Nițu, curaj!
