CNA a devenit o vulnerabilitate a României

„Poporul mințit cu televizorul“ devine vulnerabil, iar România nu-și poate permite luxul de a menține CNA la statutul de instrument politic rudimentar, cu o singură condiție: să aibă oameni de stat responsabili.
 

Televiziunile românești de știri nu mai au aproape nimic în comun cu „câinele de pază al democrației“. Au fost, mai întâi, înfometate, apoi hrănite condiționat, așa încât, în zece ani, au de­ve­nit câini de luptă politică și antijustiție. Își înfig adânc colții în beregata oricui sunt asmuțite de stăpâni. Ce­le care n-au stăpâni și nici nu se gudură la pi­cioarele gu­vernării sunt hingherite de CNA și sfârșesc, mai de­vre­me sau mai târziu, prin eu­ta­nasie.

Dincolo de eufemisme, CNA ar trebui oprit să mai funcționeze arbitrar, și nu încurajat să continue. Sunt limpezi mai multe moti­ve.

Apare menționat în raportul MCV din 28 ia­nuarie 2015 ca instituție care nu-și face da­toria față de televiziunile care încalcă nor­mele eticii profesionale. În 25 iunie 2015, apare și în raportul internațional al Departamentului de Stat al SUA ca fiind o instituție publică care încalcă legea și ia de­cizii motivate politic. Libertatea de ex­pre­sie și dreptul de a fi corect informat sunt drepturi esențiale într-o democrație, în care legea este deasupra tuturor. La noi, autoritatea care e numită să aplice le­gea face societății mai mult rău decât bine. Cu toate acestea, CNA va primi, în cu­rând, pu­teri sporite, prin ordonanța de urgență care oferă ajutor de stat 15 milioane de eu­ro în perioada 1 iulie 2015–31 decembrie 2016 oricui va pretinde că este „operator economic“ în audiovizual și va realiza programe de in­teres public. CNA va sta­bili ce program este de in­teres public și ci­ne merită banii de la stat. Ordonanța la­să mult spațiu clienților de partid, in­clu­siv firmelor specializate în campanii elec­torale, de­oa­rece actul se referă la „ope­ratori eco­no­mici“, iar Legea audio­vi­zua­lului nu cu­noaște acest termen. Dacă or­do­nanța s-ar fi referit la radiodifuzori, aceștia sunt clar definiți ca societăți co­merciale cu licență audiovizuală, adică te­le­viziuni și radiouri. Operator economic însă poate fi orice ve­de­tă de televiziune ca­re are un SRL, orice firmă de consultanță politică sau orice com­panie specializată în evenimente pe sta­di­oane. Dacă programul său audiovizual va fi declarat de interes public, va fi apt de încasat ajutor de stat. Nu e greu de ima­gi­nat cum un CNA do­mi­nat de oamenii PSD va stabili cine merită banii de la guvern.

Din alt unghi de vedere, pentru prima oa­ră în ultimii 25 de ani, instanța supremă men­­ționează în motivarea unei pedepse că te­leviziunea este „transformată în «in­dus­trie» de șantaj, cu implicarea con­du­cerii și a altor angajați, pentru obținerea unor sume de bani“. Cinci ani după exe­cutarea pe­depsei cu închisoarea, celor con­damnați le este interzis să mai exercite pro­fesia în presa scrisă sau audiovizuală. Înalta Curte de Casație și Justiție con­si­deră că au devenit „nedemni de a mai des­fășura o asemenea activitate pe care au utilizat-o în scopuri ilicite“, inducând publicul în eroare asupra scopurilor ur­mă­rite de aceș­tia. Este vorba despre lotul OTV, condus de Dan Diaconescu. Această televiziune, pe ca­re judecătorii o numesc „industrie de șan­taj“, nu putea ajunge ast­fel fără tole­ranța CNA, care știa că OTV nu respectă ni­ciuna dintre normele legale și deon­to­lo­gice, de la primul la ultimul mi­nut de emi­sie din 24 de ore. Chiar dacă din punct de vedere al dreptului penal nu poate fi so­co­tit complice la infracțiunea de șantaj, CNA este la fel de „nedemn“ pre­cum Dan Dia­conescu, pentru că a în­chis ochii la modul în care acesta s-a fo­losit de televiziune și, im­plicit, de public. Diaconescu a fost pri­mul caz. Vor urma și altele, probabil. Mai sunt în cercetare și procese penale și alte televiziuni, unele pentru șantaj, altele pentru evaziune și spălare de bani.

Șantajul și etajul lui Pamfil Șeicaru s-ar ri­dica azi precum zgârie-norii, numai că mo­gulii epocii hi-tech au învățat din is­to­ria presei că pot să nu mai împartă pu­te­rea cu patronii de presă, dacă sunt ei în­șiși pa­troni de presă. Televiziunile au fost trans­for­mate în instrumente ușor de mâ­nu­it de către politicieni sau, în cel mai bun caz, de către oameni de afaceri, cu to­ții ur­mă­rind același scop: contractele cu statul. Ca să le acceseze, patronii se fac utili atacând adversari politici, procurori, judecători și pe oricine deranjează mâna cu bani. Șan­taj sofisticat. Jurnaliștii sunt per­cepuți ca o marfă și tranzacționați ca atare. Mutați din­tr-un loc în altul în func­ție de pri­o­ri­tăți și plătiți cu bani proveniți cam din ace­leași conturi, realizatorii de emisiuni nu mai aduc publicului valoare adăugată. Se erodează și se radicalizează, trăgând du­pă ei dâre de ură, care sufocă libertatea de expresie. Comisia Euro­pea­nă, prin MCV, și SUA, prin raportul in­ter­național privind respectarea drepturilor omului, atrag aten­ția și asupra CNA. Evi­dent, nu degeaba. „Po­porul mințit cu te­levizorul“ devine vul­nerabil, iar România nu-și poate per­mi­te lu­xul de a menține CNA la statutul de ins­tru­ment politic rudimentar, cu o sin­gu­ră con­di­ție: să aibă oameni de stat responsabili.