De același autor
Generalul Oprea a dat ordin să se voteze azi strategia de apărare propusă de Iohannis, deși PSD-iștii planificaseră să o tergiverseze. Doar cu patru parlamentari s-a depășit numărul minim necesar asigurării cvorumului de adoptare. Cât timp Ponta are parte de liniște și odihnă în Turcia, Oprea fură voturi din ranița PSD, arătând armatei de votanți tradiționali ce înseamnă să fii un premier responsabil și că nimeni nu e de neînlocuit. A început luni, simbolic, ocupând locul rezervat primului-ministru în Parlament, deși nu-i cădeau stelele nici dacă stătea pe scaunul de alături, cel de vicepremier. La dezbaterea strategiei, a ocupat același loc și a luat cuvântul, susținând strategia și marcând în discurs puncte mai clare decât însuși președintele Iohannis cu o zi înainte.
În calitate de premier interimar, Gabriel Oprea a avut cuvântul de deschidere în dezbaterea din Parlament. Și-a început discursul amintind tema sa favorită – interesul național și respingând abordarea politicianistă de conflict între Parlament și Administrația Prezidențială, pe care o începuse Călin Popescu Tăriceanu în înțelegere cu Victor Ponta. ” Când discutăm despre securitatea și siguranța poporului român, nu poate fi vorba despre un interes politic sau de grup. Într-un asemenea moment, trebuie să ne unească buna credință, gândindu-ne cu toții ce înseamnă riscurile, amenințările și vulnerabilitățile în domeniul apărării și, nu în ultimul rând, la ce înseamnă siguranța și securitatea României. Sunt un susținător al strategiei, voi vota cu toată convingerea pentru adoptarea strategiei”, a spus Gabriel Oprea. Spre deosebire de Klaus Iohannis, generalul Oprea a punctat foarte clar două lucruri esențiale ale strategiei de apărare, în contextul în care Rusia și NATO poartă deja un război al nervilor, în același timp Victor Ponta fiind filmat la doi pași de Vladimir Putin la evenimentul de la Baku, boicotat de liderii UE:
- România își respectă angajamentele în domeniul securității și este respectată de partenerii strategici.
- România are astăzi cele mai puternice susțineri pe care le-a avut vreodată.
Cum a stârnit scandal imperturbabila strategie de apărare
Strategia naţională de apărare a României este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional. Preşedintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, prezintă Parlamentului Strategia naţională de apărare. Parlamentul o dezbate şi o aprobă, prin hotărâre, în cadrul unei şedinţe comune.
Primul gest politic făcut de președintele Klaus Iohannis după preluarea mandatului a fost acela de a încheia un pact politic cu șefii partidelor pentru bugetul apărării. A fost prezentat ca un mare succes, pe 13 ianuarie 2015, care stabilea un angajament politic pentru a asigura apărării un buget de 2% din PIB, începând cu 1 ianuarie 2017. Poate că ar fi fost, dacă nu exista deja o decizie a CSAT din februarie 2013, care stabilea acest prag minim al bugetului MApN de 2% din PIB începând cu 1 ianuarie 2016. Această decizie a CSAT a fost ignorată în mod voit întrucât strategia de apărare începea să se configureze ca fiind un pilon al imaginii noului președinte Iohannis. Ne vom explica puțin mai jos de ce astăzi, în Parlament, PSD și Călin Popescu Tăriceanu au jucat politic votul pentru strategia de apărare.
Pe 9 februarie, în primul său discurs în Parlament, Iohannis spunea: "Respectul față de Parlament se exprimă și în îndeplinirea obligațiilor care îmi revin calitate de președinte. Voi prezenta strategia națională de securitate". Era încă luna de miere.
Pe 17 februarie, un comunicat al Președinției anunța inițiativa președintelui României de a începe procesul de consultări la nivel interinstituțional pentru elaborarea strategiei naționale de apărare. Era desemnat ca principal coagulator George Scutaru, consilierul pe probleme de apărare al președintelui, care deja se întâlnise cu membrii comisiilor parlamentare de apărare și promitea consultări publice. Câteva zile mai târziu avea să demisioneze din cauza unui dosar penal deschis pe numele său de către DNA. ”Aceste acțiuni se înscriu în viziunea politică a domnului Președinte Klaus Iohannis, potrivit căreia Parlamentul trebuie să fie un partener în reformarea instituțiilor publice”, se arăta în comunicatul postat pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Pe 8 iunie, liderii partidelor politice invitați la Cotroceni își dau acordul asupra strategiei de apărare, iar pe 9 iunie, aceasta se adoptă în CSAT, la masă luând loc și vicepreședintele Consiliului, premierul Victor Ponta, pus sub urmărire penală de DNA cu o săptămână în urmă și căruia președintele îi ceruse demisia.
Pe 12 iunie, Cotroceniul trimite Parlamentului strategia, iar pe 17 iunie, comisiile reunite de apărare o avizează fără obiecții. Duminică, 21 iunie, Administrația Prezidențială anunță pe site programul președintelui de a doua zi, care curpinde prezentarea strategiei în plenul Parlamentului. Birourile Permanente ale celor două Camere stabilesc ședința comună pentru luni, 22 iunie.
Totul a mers, după cum vedem șnur. Ceva s-a întâmplat ieri, la prânz, când Călin Popescu Tăriceanu și parlamentarii PSD s-au răzgândit și au propus ca strategia să aibă și avizul comisiilor de poltiică externă, invocând ba intruziunea Președinției în atribuțiile Guvernului, ba importanța strategiei în politica externă, deci s-ar impune chiar și încălcarea unor proceduri parlamentare de dragul separației puterilor de stat. S-a programat pentru astăzi ședința comună a celor două comisii de politică externă, dar și cea a plenului reunit pentru strategia de apărare.
Azi-dimineață, comisiile reunite de politică externă n-au putut aviza strategia de apărare întrucât n-a fost cvorum. ”Documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional” era în aer. România risca să mai piardă câteva puncte la capitolul încredere. Parlamentarii puneau în discuție dacă strategia poate fi votată în plenul celor două Camere fără avizul comisiilor de politică externă. Jurnaliștii așteptau ca strategia să nu ajungă la vot din cauza absențelor. Liberalii erau mobilizați, dar insuficienți.
Cu 15 minute înainte de începerea ședinței, președintele Camerei Deputaților, psd-istul Valeriu Zgonea anunță că s-a consultat cu premierul interimar Gabriel Oprea și strategia va fi supusă votului, fără avizul comisiilor de politică externă. Se face repetat apelul nominal, parlamentarii care luaseră drumul spre casă sunt întorși la Parlament. În plen, apare ”salvatorul” Gabriel Oprea și se așează pe scaunul premierului.
PSD și Tăriceanu au făcut un joc politic periculos
După tot parcursul fără piedici al strategiei de apărare propusă de președintele Klaus Iohannis, nimic nu justifică atitudinea PSD și a lui Tăriceanu, în afara vizitei pe care cel din urmă i-a făcut-o, în Turcia, lui Victor Ponta. ”Nimic nu poate înlocui comunicarea directă, nici telefonul, nici e-mail-ul”, spunea Tăriceanu astăzi, confirmând vizita. Într-adevăr, mai ales când comunicarea unui urmărit penal precum avocatul Victor Ponta este sub supravegherea procurorilor...
În prima sa zi în funcția de premier interimar, Gabriel Oprea a avut întâlniri cu șeful SRI și cu ambasadorul Marii Britanii, pe care avut grijă să le afle presa. Marea Britanie este partenerul cel mai loial al SUA, care au anunțat, tot astăzi, prin vocea secretarului Apărării Ash Carter, că Bulgaria, România, Polonia şi ţările baltice vor găzdui tancuri, artilerie şi alte echipamente militare americane.
Jocul Tăriceanu – Ponta era unul periculos pentru România, dar lui Gabriel Oprea i-a picat mănușă. După declarațiile sale de susținere a continuării activității Laurei Codruța Kovesi la DNA pentru încă un mandat și de respingere a tentativelor de modificare a legislației penale, Gabriel Oprea apare ca salvator al strategiei de apărare. Sloganul ”interes național” devenit poreclă i se lipește perfect pe frunte. Dacă socotim cine a câștigat, cine a pierdut, Victor Ponta înregistrează încă un eșec și nicidecum Klaus Iohannis un câștig. Gabriel Oprea este, de fapt, adevăratul căștigător, care va putea să negocieze altfel poziția lui atât cu PSD, cât și cu PNL. PSD are de ales în următoarele două-trei săptămâni între propria salvare și salvarea lui Victor Ponta. Gabriel Oprea, oricum, a început asaltul.