De același autor
Inaltele fete pesediste au tinut-o in sedinte de duminica dimineata, mahmuri dupa o prima zi in care sectiile de votare au somat. Doua idei fixe au bantuit conclavul de transee. Europa si alegerile de anul viitor. Cei trei au fost sacrificati pe aceste doua altare. De ce ei? Pentru ca au o faima europeana. Sunt la crème de la crème in materie de coruptie. Doi dintre ei, Beuran si Puwak, au calcat in picioare porunca sa nu furi. Mircea Beuran si sotia a impins schimburile culturale cu Statele Unite si Franta dincolo de limitele cunoscute, iar pe Hildegard Puwak au cautat-o vardistii de la Organizatia de Lupta Antifrauda a Uniunii Europene. Micki a introdus cuvantul bacsis in vocabularul european. Pasa-mi-te, operatia de extirpare a acestor vedete internationale ar putea astampara setea de sange a publicului european. Presa le-a facut un serviciu transformandu-i in simboluri ale coruptiei. Niste hoti singurateci, ciocane fara stapan, ratacitoare prin magazinul de portelan al tranzitiei de la Ion Iliescu la Adrian Nastase. Satanizarea a fost folosita judicios de specialistii in reciclarea materialelor de presa ai PSD-ului. Cei trei au fost prezentati de partid drept niste ingeri cazuti in mici pacate ale tineretii democratice. Petele de pe aripile lor sunt lavabile, au si posibilitatea sa ne bantuie din nou, protejati de un alt mandat parlamentar.
Cei trei martiri sleiti pe coperta de vinilin a raportului de tara nu au fost sacrificati degeaba. Calul troian al Constitutiei a trecut de contestatii, scaldat in aplauze si beat de sampanie. Comisia europeana ar trebui sa fie multumita. Lupta anticoruptie a dat iama si in personajele principale ale comédiei. Raportul de tara ar trebui stropit cu apa de trandafiri.
Cei trei sunt, insa, doar aburul greu care se intinde deasupra mlastinii. Culpele lor sunt fie greu de probat, fie simple gainarii. Ce mai conteaza un plagiat cand se fura cu camionul, cu cisterna, cu vagonul? Ce conteaza o deturnare de fonduri europene cand in Romania nu se mai fura bani din banca, ci sunt luate pe sus banci intregi? S-a vorbit indelung despre cei 150 de mii de euro drenati de familia Puwak in afacerile familiei, dar nu se mai vorbeste despre Bancorex, despre Banca Agricola sau despre Columna Bank. Fondul Leonardo da Vinci e doar o fisura in pungulita cu doi bani europeni primita ca ajutor de Romania. Conducta prin care vin banii e intepata in alte parti si pe acolo se fac transfuziile de capital direct in venele de celuloza ale miliardarilor de carton. De pilda din bugetul de stat, din cel local sau din banii pentru sanatate, din banii Agentiei Sapard, din fondurile Phare, din credite nerambursabile. Asa s-au nascut monstrii sacri ai combinatiilor locale. Banii dositi de clanul Puwak sunt doar cireasa de pe tort. Sunt bani luati cu nesimtire, la lumina zilei pentru bataile de frisca din familie.
De asemenea, familia de plagiatori a lui Beuran este doar o mostra a unei culturi nationale de data recenta care il transforma pe seful Academiei, Eugen Simion, din critic modest in nemuritor si-l pune sa coordoneze manuale scolare copiate cuvant cu cuvant dupa altele, nefinantate de la buget. In aceasta cultura, plagiatul s-a dezvoltat in mod natural, dand vigoare de buruiana productiei de carte. Licentele studentilor se transforma in carti ale profesorilor. Doctoratele sunt copii la indigo ale cartilor de referinta. Pentru ca, nu-i asa, cartile din carti se scriu. Insesi programele politice, proiectele de lege sau atitudinile de lider sunt copiate fara rusine. O serie intreaga de zombie isi trag la copiator comportamentul si discursurile pentru a fi pozati, mai apoi, pe prima pagina a ziarelor sau in revistele cu VIP-uri. Cei trei sunt, asadar, niste marginali in vastul domeniu al furtului din banci sau din carti.
Chiar si Serban Mihailescu, despre care s-a spus ca este un maestru al combinatiilor, pare un copil de casa, timid si pus pe sotii fata de grozaveniile care se petrec sub acoperirea legii. Sacrificiul celor trei este inutil, ca incinerarea marionetelor la sfarsitul carnavalului, cand incepe postul. Referendumul a trecut, raportul de tara este, cu siguranta transcris pe curat. La ce bun acest exercitiu de decenta si onoare? Poate pentru ca doi dintre cei sacrificati erau apropiatii presedintelui Iliescu? Poate pentru ca Vasile Puscas, care negociaza cu Uniunea Europeana, e mai bine privit la Bruxelles pentru ca nu face probleme si e gata sa inghita orice ca sa-si conserve diurna? Pentru ca Ionel Blanculescu, care vorbeste doar in interjectii si strigate de lupta, poate baga spaima in doctori si mulge mai bine banii de la sanatate fara sa le mai poata tine socoteala nici macar Curtea de Conturi? Cine poate sti? Cum, de asemeni, nimeni nu poate sti care va fi rolul lui Micki in valul de anonimat care i-a ajuns la gura. Va vegeta in cimitirul elefantilor din partid ca statuia lui Lenin sau se va ocupa cu Cozmanca de alegeri? Unul cu organizarea fraudei la urna, altul cu colectarea contributiilor financiare... Asa PSD-ul poate umbla la conturi fara sa lase urme. Cu manusi. Si cu manuta lui.
