De același autor
Luminat de admiratia presedintelui sau de partid, Ponta n-a stat degeaba. Cei doi s-au privit din profil timp de doi ani si-un pic. Vreme în care Ponta a fost crucisatorul tinerimii social-democrate si Robespierre care nu se multumeste sa stea cu coruptia în gura. Procuror la 25 de ani, devenit la 27 ochiul si timpanul premierului, ca sef al Corpului de control, Ponta a taiat si-a spanzurat în numele justitiei de partid si de stat.
Numele si l-a facut o data cu raportul referitor la Consiliul General al Capitalei. Povestea începuse prin toamna lui 2001, cand Traian Basescu i-a transmis lui Adrian Nastase ca, daca vrea sa se lepede de Satana, trebuie sa scoata la pensie jumatate din Consiliul Bucurestiului, pe motiv de coruptie. Cererea l-a ambitionat pe Adrian Nastase, care a vrut sa se arate mai anticorupt ca Ion Iliescu si l-a pus pe Ponta sa-i încondeieze pe consilieri.
Spera, poate, ca dupa consiliu sa urmeze primarul? Spera sa preia fraiele Capitalei tarii pentru a corecta votul din 2000? Cert este ca, la începutul lui ianuarie, cand nu-i explodase mamaliga Armaghedonului în fata, Nastase facea pe îngerul pazitor al puritatii morale si dizolva Consiliul General invocand raportul Ponta. A tunat si a fulgerat împotriva afaceristilor din Consiliul General, l-a demis pe prefectul de-atunci pentru incompetenta si l-a numit pe generalul Oprea, toba de regulamente, ambitie si respect, sa-i tina piept lui Traian Basescu.
Uitat a fost motivul legal al dizolvarii, ca Primaria castigase, conform legii, mai multe procese împotriva deciziilor consiliului. Problema incompatibilitatilor nu exista pe atunci sau, mai precis, exista în Legea functionarilor publici si în cea a administratiei publice, dar, pentru ca ar fi avut efecte sinucigase, punand capat afacerilor de partid din toata tara, premierul a preferat sa se limiteze la Bucuresti. Hotararea premierului invoca raportul lui Ponta doar ca sa pigmenteze moral o decizie obtinuta de Primarie pe cale judecatoreasca. Iar raportul juristului Ponta nu pomenea decat în treacat de problemele consilierilor cu justitia.
Timp de un an si jumatate, în asteptarea alegerilor locale anticipate, alesii locali au fost niste morti vii. Unii se zbateau prin justitie sa nu li se ia painea, altii si-au dat demisie de onoare, cei mai multi au continuat neabatut afacerile pe bani publici. Prefectul Oprea a batut cu pieptul bombat campii politici, perforand cu limba lui de lemn electoratul. A facut pe primarul, prezidand sedinte de consiliu general, a vizitat piete, a dat mana cu oamenii, a tinut discursuri în care-l facea cu ou si cu otet pe Basescu.
Asa se face ca Bucurestiul a avut, vreme de un an si jumatate, nu un primar, ci opt, daca nu si mai multi. Primarii de sector, prefectul, premierul, cu totii i-au sufocat pe bucuresteni de drag ce aveau sa preia puterea si banii Primariei Generale.
Si generalul Oprea e un figurant emblematic. Si el a avut o cariera de invidiat. In cativa ani si-a luat de la second-hand-ul de partid titluri universitare si grade militare cat pentru o viata. Prefectura l-a lansat în ciorba politicii unde facea figura de înger razbunator. Generalul a fost cel ales sa iasa în fata presei sa anunte bomba: guvernul a decis sa renunte la dizolvarea Consiliului. Uitat era raportul Ponta, inutil aerul mistic pe care-l luasera acuzele de coruptie împotriva consilierilor. Fostul prefect
Oprea spune ca, de fapt, primarul nu ar fi avut voie sa atace în justitie hotararile cu care nu era de acord. De aceea, subliniaza generalul, Procuratura Generala va cere recurs în anulare, iar Curtea Suprema va trebui sa accepte rejudecarea cauzelor. Fireste, într-o democratie lucrurile nu merg atat de usor, dar cine a spus ca gramatica abisala, gesturile febrile ale generalului si cariera lui exploziva apartin democratiei? Cine a spus ca dizolvarea si, apoi, resuscitarea Consiliului General respecta regulile electorale si ale bunului simt?
O zi dupa acest anunt, Curtea Suprema ar fi trebuit sa dea solutia în procesul intentat de cativa consilieri. Un proces întins pe durata unui an, respectand aerul de cacealma pe care l-a capatat în ultimii ani de reforma justitia româneasca. In plina dezbatere despre coruptia si imobilismul justitiei, decizia lui Adrian Nastase de a renunta la dizolvarea Consiliului General este de o prudenta pilduitoare.
La urma urmei, contestatia împotriva dizolvarii ar fi putut avea castig de cauza la Curtea Suprema, care a luat-o razna de la o vreme si nu mai asculta de biciul si zaharelul guvernului. Guvernul s-ar fi umplut de ridicol. Anuland ordonanta de dizolvare a Consiliulului General, Adrian Nastase a preferat sublimul. Ponta, cu raportul lui cu tot, a fost un prostut. Din fata si din profil. Cei 38 de consilieri cu bube în cap si cu firme care faceau afaceri cu primaria sunt de fapt fete mari. Paguba colaterala, pachetul de legi anticoruptie a devenit hartie higienica. O materie prima de care guvernul are nevoie mare. Normal. La numarul de specialisti pe care-i are, se consuma cu tonele.
