Iliescu cel milos!

De un an de zile, Ion Iliescu ne Invata, Imbinand utilul cu futilul, ce Inseamna umanismul revolutionar. Pana sa fie un profesionist al revolutiei, Ion Iliescu vrea sa para milos prin vocatie. Unii spun ca s-a facut mai Intelept si vrea sa paraseasca scena Imbracat cu flori si ovatii, ba chiar sa fie iertat, cum si el a iertat gresitilor nostri, altii cred ca aceasta cumsecadenie este doar o clona de postcomunism cu fata umana. Insa Ion Iliescu nu amesteca mila cu reconcilierea. Din punctul de vedere al reconcilierii, el a refacut Intr-un an ceea ce el Insusi a stricat In 13. A luat masa cu familia regala, a facut un tur al Transilvaniei cu Elie Wiesel, unul dintre cei mai mari adversari ai lui Ion Antonescu, a vizitat de cateva ori Timisoara. Peste tot a lasat o urma groasa de scrisori, discursuri, diplome, medalii si jerbe de flori. Manat din spate de valorile umanismului revolutionar, Ion Iliescu nu uita sa spuna In nici un discurs ca nu a iesit degeaba a treia oara din urnele de vot. El a revenit sa se reconcilieze. Si, dupa cum se stie, ar avea, har Domnului, multa lume cu care s-o faca. Daca pana mai ieri nu vazusem decat fata Insangerata a lumii postcomuniste, cu tot cu minerii ei, de un an si jumatate presedintele Iliescu si-a scos agenda roz, In care a trecut de-a lungul toate numele celor cu care ar fi bine sa se Impace Inainte sa stinga luminile la Cotroceni. Si cate n-a bifat! Acolo figura numele Regelui Mihai, pe care-l Infierase de atatea ori cu manie proletara, ca vrea sa-si ia tara Inapoi. Tot In agenda roz se aflau membrii intelighentiei din Alianta Civica pe care i-a socat, nu demult, cu o scrisoare inimoasa chiar In inima lor geografica, la Sighet. El le transmitea ca Intelege daruirea cu care Incearca Memorialul Sighet sa descalceasca itele comunismului. El Insusi a fost, ca pionier, utemist si membru al CC-ului, actor In aceasta piesa si Inca se mai trezeste noaptea visand interminabile sedinte de partid In care este marginalizat. Pe aceeasi lista a reconcilierii era trecut si numele lui Paul Goma, cu care Ion Iliescu, fost sef al studentilor comunisti pe vremea cand scriitorul manca Inchisoare pe paine, ar avea multe de reconciliat. Scriitorul l-a lasat cu mana Intinsa. Dar Ion Iliescu are rabdare si Inca doi ani de mandat sa se reconcilieze cu toti.
Daca din baletul acesta protocolar Ion Iliescu nu are mare lucru de castigat, celelalte Impacari, din culise, sunt, In schimb, mai pline de semnificatie. Clementa lui Ion Iliescu are efecte mai durabile decat reconcilierea lui cu lumea. In august anul trecut, un proiect de lege care ar fi urmat sa-i amnistieze pe toti cei vinovati de delicte penale In timpul miscarilor de protest a Incalzit brusc vara, si-asa torida. Doi senatori PSD, apropiati ai lui Ion Iliescu, lucrasera peste orele de program la acest proiect si voiau sa-l treaca pe sub nasul parlamentarilor Inca toropiti de vacanta. Tot pe-atunci, Ion Iliescu era de parere ca aceasta masura e salutara si normala. El spunea ca ar fi gata sa-i ierte chiar si pe manifestantii din Piata Universitatii, desi au facut atata rau României. Ca un facut, In chiar zilele In care se vorbea despre amnistierea generalilor evidentiati In Revolutie, procurorul general facea cererea de recurs In anulare pentru cei mai bolnavi generali ai Revolutiei, Mihai Chitac si Victor Stanculescu. Pentru ca pericolul ca Miron Cozma sa iasa ca nou din puscarie batea la usa, putini au fost cei care au bagat de seama ca eroii negativi ai evenimentelor din decembrie Isi scuturau pe considerente umanitare petele de pe dosarul penal. De altfel, procurorul general avea o telenovela gata pregatita. El si-a motivat cererea de recurs In anulare sustinand ca generalii sunt batrani si bolnavi si ca nu e clar pentru nimeni cu ce au gresit acestia In decembrie 1989. Cu toate acestea, In 2000, cei doi fusesera condamnati definitiv de Curtea Suprema de Justitie la 15 ani de puscarie. A trebuit sa vina Ion Iliescu, marele teoretician al Revolutiei, sa rescrie firul evenimentelor si sa anunte prin gura lui Joita Tanase, ca ventrilocul, ca cei doi nu merita puscaria.
La un an dupa toate acestea, adica In august 2002, Ion Iliescu a semnat gratierea altor trei ofiteri superiori. Sunt trei dintre vanatorii de capete care au transformat In abator Timisoara, In decembrie ‘89. Pentru ca murmurele de protest s-au transformat In manifestatii, presedintele a trebuit sa dea explicatii. El a spus ca ofiterii sunt batrani si bolnavi si ca procesul a avut asupra lor un efect devastator, cine stie, poate chiar mai devastator decat ordinele pe care le-au dat asupra timisorenilor. Gratierea lor, spunea presedintele, este doar un gest umanitar, aspect care nu poate fi ignorat Intr-o societate civilizata. Si parca pentru a accentua caracterul umanitar al gestului sau, Ion Iliescu a ridicat, tot la Inceputul acestei luni, la gradul de general pe Constantin Rogin, un alt cowboy scapat In decembrie 1989 pe strazile Timisoarei, care si-a crestat si el atunci niste linii pe patul armei. Este ultimul dintr-un lung sir de ofiteri degraba varsatorii de sange nevinovat, medaliati si ridicati In grad de Ion Iliescu.
De un an de zile si mai bine, Ion Iliescu Intinde maini In toate directiile si bifeaza Impacari istorice sau macar Incercari de reconciliere mult mediatizate, cu care nu prea are ce face. Omenia lui stirba are doua viteze, unii primesc doar zambete In fata camerelor de luat vederi. Prietenii vechi, Insa, sunt blagosloviti. Ei primesc mila lui Ion Iliescu. Mila, adica versiunea slava a iubirii.