Învatati, invatati, invatati

Pe cand politrucii PSD puneau de-o noua organizatie, cea a profesorilor social-democrati, un tablagiu de la Politie dadea raportul în fata presei, comunicand rezultatele unei anchete facute de Ministerul de Interne. In topul coruptiei conduc profesorii si medicii! La distanta, abia se zaresc, politicieni, parlamentari, judecatori, politisti. Coruptia, mare, mijlocie, mica, s-a concentrat în veniturile profesorilor. Acestia vand subiectele la teza despre Cosbuc, însala elevii la triunghiul echilateral, fac trafic de influenta la orele de sport. Asa se si explica faptul ca ei au un loc bine stabilit la baza piramidei fiscale. Profesorii social-democrati nu s-au scandalizat de raportul militianului. Poate ca pentru ei, oite docile pastorite de oameni ca Oprisan, Mischie, Mitrea, Vanghelie sau Agathon, notiunea de coruptie are sensuri mai largi, definitii mai complexe, emanate din programul partidului. In schimb, ceilalti profesori, dezbracati de haine politice si loviti în centrul nervos al onoarei, au sarit ca arsi. Au sarit degeaba. Din înaltimea marilor acte de deturnare de fonduri, de evaziune sau trafic de influenta, politicienii si politistii majoritari se vor considera de-a pururi curati ca sfintii, luptand cu tentatia.

Pe de alta parte, nu e mai putin adevarat ca, de atata reforma, învatamantul se descalifica treptat la locul de munca. Este corupt de mizerie, politichie si mafia de interese locale. Mai ales cel preuniversitar, pentru ca universitatile particulare sau cele de stat s-au umplut de specialisti din parlament si guvern. Aproape ca nu gasesti politician care sa nu fie si profesor pe ici, pe colo, prin partile esentiale. Unii, ca premierul Nastase, îmbunatatesc statisticile Ministerului de Interne, profesand, cel putin pe hartie, la patru universitati. Pentru universitatile de stat sau private este o onoare sa plateasca taxe de protectie unui politician. Isi asigura atestarea fara batai de cap, chiar daca arunca anual valuri negre de repetenti pe piata muncii calificate.

Ca de obicei, si în acest an bacalaureatul a dezbracat învatamantul românesc de retorica si l-a expus în indecenta sa nuditate. In ciuda promisiunilor ca de data asta lucrurile vor merge ca unse, au fost mii de cazuri în care înalta tehnologie a secretizarii testelor, a controlului total al raspunsurilor a fost întrecuta de smecheria candidatilor si de bunavointa examinatorilor. S-au înregistrat sute de teze completate ulterior de maini straine si pricepute, au fost diferente semnificative între punctajul dat dupa concurs si cel acordat la comisia de contestatie. Acolo unde subiectele n-au fost date cu întarziere, au fost date gresit. Jale! N-a fost mai rau decat, poate, la examenul de titularizare, unde mii de aspiranti la postul de profesor titular s-au întalnit cu cosmarul organizatoric al învatamantului. Au fost convocati dis-de-dimineata pentru a sta, uneori, si cinci ore în canicula pana la începerea examenului. Examenele au avut loc cu salvari la poarta scolii si cu medicii facand turul salilor de concurs. Si de asta data testele au fost tip grila. Testele au devenit marota Ministerului Educatiei care pretinde ca altminteri nu poate discerne graul de neghina si competenta de impostura. Pentru a examina asemenea teste nu e nevoie de specialisti, ci de birocrati. Testele grila nu pot fi, asadar, manipulate de subiectivitatea examinatorilor, iar rezultatul ar fi obiectiv, fara putinta de tagada. Pe baza acestor principii de corectitudine s-au strecurat, si la examenul de titularizare, sute de teze dubioase si mii de cazuri în care concursul ar trebui reluat. Nu ar fi de mirare ca multi dintre titulari sa fie, în fapt, niste analfabeti norocosi care si-au provocat destinul mazgalind cu x-uri foaia de concurs.

Exemplele pot continua. Invatamantul românesc este gaunos pana în maduva cartilor. Produce pe banda rulanta copii imperfecte ale maestrilor din Ministerul Educatiei, unde toate functiile au fost politizate. Reforma învatamantului este sublima, dar lipseste cu desavarsire. Prin minister roiesc specialisti în manuale obligatorii si activisti de partid. Prin inspectorate, aceleasi fete triste eternizate de pe vremea Poemului pedagogic al lui Makarenko. Singura solutie care-i vine în cap ministrului Educatiei, ca si celui din Sanatate, este supracontrolul. Calculul e simplu. Primele echipe de controlori trebuie controlate de altele care, la randul lor, trebuie monitorizate cu atentie. Lantul trofic al spagii în sistemul de învatamant ar putea creste corespunzator. Si-abia asa, seful Politiei ar putea sa aiba dreptate. In învatamant s-ar crea un cerc vicios în care nu ai putea intra decat daca ai primi dintr-o parte pentru a avea ce da în partea cealalta.

Slabe sperante ca învatamantul sa se vindece de tarele care l-au adus pe culmile coruptiei, deprofesionalizarea cadrelor didactice si a celor care le inspecteaza, retelele mafiote locale care împing în fata valori de familie sau de partid, în detrimentul profesorilor onesti si bine pregatiti. Si-apoi cum ar putea fi învatamantul altfel cand Universitatea sau Academia sunt pline de mediocri care au scris mult si plicticos pe teme care nu intereseaza pe nimeni? Cand a ajuns doctor cine vrei si cine nu vrei? Cum ar putea fi altfel cand principalul model intelectual e înca în umbra lui Lenin, si nu neaparat cel cu “învatati, învatati, învatati”! Invatati, ce? Invatati sa nu ganditi?